11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateApa craiovenilor trece prin bancile italiene

Apa craiovenilor trece prin bancile italiene

Imprumut de 50 de milioane de euro, rambursabil in zece ani

Autoritatile locale doljene s-au intilnit ieri cu Italo Mazzanti, presedintele firmei italiene TEHNO FLUID, care s-a aratat dispusa sa intermedieze un imprumut de 50 de milioane de euro contractat la un consortiu de banci italiene, pentru construirea unei conducte de alimentare cu apa a municipiului Craiova din sursa Izvarna. Problema apei potabile in oras este considerata prioritara de administratia locala, insa costurile ridicate ale proiectului au impiedicat pina acum demararea lui.

Conducta ar urma sa alimenteze cu apa mai multe localitati din judetele Dolj si Gorj, urmarindu-se crearea unui parteneriat cu participare financiara din partea ambelor administratii locale. Prefectul de Dolj, Cornel Mondea, a precizat: „Saptamina trecuta am avut o discutie cu directorul general de la TERMOELECTRICA. Dinsul ne-a indreptat spre o firma italiana care lor le-a facilitat finantari din partea unui consortiu de banci italiene pentru investitiile pe care le efectueaza in sistem. Presedintele Italo Mazzanti a spus ca suma ceruta de noi pentru imprumut, 50 de milioane de euro, nu este o problema pentru bancile italiene. Problema este faptul ca trebuie sa oferim garantii pentru acest imprumut“.

Demersuri la Mihai Tanasescu

Autoritatile locale au purtat in ultimul timp mai multe discutii cu Mihai Tanasescu, ministrul finantelor, in speranta ca vor obtine garantii guvernamentale pentru acest imprumut. Cele 50 de milioane de euro ar trebui rambursate in zece ani. Firma TEHNO FLUID a intermediat pina in prezent finantari ale bancilor italiene pentru proiecte de investitii pe care TERMOELECTRICA si DISTRIGAZ le desfasoara in Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS