16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNicolae Mischie si-a descoperit inca doua matusi

Nicolae Mischie si-a descoperit inca doua matusi

Domnica Popescu si Maria Fainis, proprietarele unui conac din satul Stroiesti-comuna Arcani, vor ca Nicolae Mischie sa se ocupe
de transformarea casei lor in muzeu

Numarul matusilor pe care presedintele Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, le descopera creste de la o zi la alta. Dupa ce matusa sa, Lucica Bicescu, i-a lasat mostenire fosta Policlinica cu plata din Tirgu Jiu, locuita in prezent de familia Mischie, presedintele Consiliului Judetean Gorj si-a mai descoperit zilele trecute alte doua matusi in comuna Arcani, satul Stroiesti. Aurora Trasca, directoarea Scolii Populare de Arta din Tirgu Jiu, insotita la Arcani de o echipa de filmare pentru a realiza un documentar despre traditiile populare, a gasit intr-o casa din satul Stroiesti o fotografie in care era mama Lucicai Bicescu. Proprietarele respectivului conac sint Maria Fainis si Domnica Popescu, fiicele fostului invatator Popescu, care a murit in urma cu doi ani.

„Au intrebat de domnul Mischie“

In casa a fost gasita o lada de zestre extrem de valoroasa, plina de costume populare, pe care unii dintre membrii echipei s-au si oferit sa le cumpere. „Casa este a unui fost boier, iar in spate este casa servitorilor. Le-am gasit pe cele doua batrine, iar intr-o fotografie de epoca am vazut-o pe mama Lucicai Bicescu, matusa domnului Mischie. Am luat pozele cu mine cind am vazut despre cine este vorba. Au intrebat de domnul Mischie. Au zis «Doamna, noi sintem batrine si am dori ca acest tezaur sa fie muzeu. O sa donam totul, dar vrem ca domnul presedinte sa fie aici, in casa noastra, sa se ocupe de tot.» L-am tot cautat pe domnul Mischie ca sa-i dau pozele, dar nu am reusit pina acum“, a spus Aurora Trasca. In urma cu mai multi ani, printr-o prima matusa a sa, Lucica Bicescu, urmasa unei mari familii de boieri, care avea numeroase proprietati, Nicolae Mischie a intrat in posesia Casei „Bicescu“, aflata in Patrimoniul National si trecuta pe o harta realizata de presedintele PSD Gorj.

In Casa „Bicescu“ au functionat o fosta policlinica cu plata si un muzeu. In urma cu trei luni, Nicolae Mischie anunta intr-o conferinta de presa ca a renuntat la oferta unei alte matusi care dorea sa ii lase inainte de 1989 o casa. In imobilul respectiv, situat in centrul municipiului Tirgu Jiu, pe strada Calea Eroilor, a locuit Sanda Mischie, proprietara imobilului fiind matusa sotiei lui Nicolae Mischie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS