„Ai Petrestilor? Ii stiu, cum sa nu-i stiu! Ii stie tot satul, dar baremi io, care stau prin preajma? Da’, daca va duceti la ei, nu stiu daca aveti unde sa sedeti cit stati de taina, ca n-a mai ramas palma de loc neocupata, asa-s de multi! Pai, 11 sint numai fratii, ca doar au crescut toti in ulita, sub ochii nostri. Da’, vezi matale, ca astia insurati si maritati au, la rindul lor, copii, de le-am pierdut numarul… Trib in toata regula, frate, acolo, in casa la alde Petrescu!“.
In casa cu doua camere si curte incapatoare, toti sint de-ai lu’ Petrescu. Chiar si cei doi nepoti, pentru ca fetele i-au facut fara sa fie „luate“ legitim cu barbatii lor. Numai Ioana, „mama eroina“ la 47 de ani, poarta numele de Brainiceanu. Faptul ca i-a facut 11 copii se pare ca n-a prea contat pentru Virgil, care a binevoit sa imparta cu ea greutatile si bucuriile, dar nu si numele.
„Inregimentati“ ca la armata in cele doua camere ale casei- fetele cu fetele si baietii cu baietii – Petrestii s-au obisnuit si cu aglomeratia, si cu saracia. Prin urmare, continua sa se inmulteasca, in ciuda faptului ca din 15 insi, cit locuiesc in casa, nu muncesc decit doi.
„Avem doi frati la Timisoara. Fac casi. Vin acasa cam o data la trei luni. In rest, traim din alocatii si din ajutorul de la primarie“, spune cu seninatate Dorina, a doua nascuta a casei.
Femeia are 28 de ani si o fetita de patru. „Doinita este plecata acum cu mama, pe la niste vecini. Barbat nu mai am. L-am prins cu nevasta lu’ varu-meu cind eram in luna a patra si l-am lasat. Ce fac acum? Pai,… stateam si eu la poarta cu sora-mea a mica si cu nepotu’. Mai vorbesc cu cite un vecin…“.
Pe o roata de cauciuc asezata in fata curtii, Doinita statea, zgribulita de frig, „secondata“ de doi copii care se jucau de-a v-ati ascunselea in anvelopa uriasa in care incapeau cu totul.
„Ionela este cea mai mica dintre noi, cei 11 frati. Are zece ani. Gabriel, nepotu-meu, are patru ani. Este de-o seama cu fie-mea. Si eu, si Nicolita am fost insarcinate in acelasi timp. Nici ea nu sta cu barbat-so. E, tot la noi, cu copilul. Se mai intilnesc, el mai vine pe aici. Dar Nicolita nu sta la el, ca e a dracu’ soacra-sa. Virgil, ca asa il cheama pe barbat-so, n-a vrut sa-i dea nici copilului numele lui, ca cica, daca o sa accepte sa-l cheme ca pe el, face ma-sa infarct si moare“.
Un pogon de pamint si zece pasari la 15 oameni
La capitolul „avere“, prin curte sint cinci gaini, un curcan, o curca si trei rate. „Am avut 40 de pasari, dar ne-au murit. Si mai avem un pogon de pamint pe care de obicei punem porumb. Mamica si taticu’ mai muncesc pe la oameni si mai cistiga cite ceva. In rest, cei mici merg la scoala, eu si Nicolita avem grija de copii si cei doi frati de care
v-am spus deja muncesc la Timisoara. Am fost si eu angajata la Fabrica de bere din Strehaia. Patru ani am muncit acolo. S-a inchis si m-am intors acasa. Aici, in Butoiesti, unde sa te angajezi?“.
Femeia ridica din umeri si isi acoperi partea piciorului care ii iesea prin pantalonul rupt. Tacu pret de citeva clipe, isi facu citeva calcule in minte, dupa care continua: „800.000 de lei alocatiile insumate de la toti copiii, 1.600.000 de la primarie, 900.000 de lei iau eu separat cu Doinita si 900.000 de lei ia sora-mea cu baiatul. Chiar daca stam impreuna, sintem calculati separati, ca familii. In total, 4.200.000 de lei. Nu prea mult. Sintem 17 in casa. Trebuie sa mincam, sa ne imbracam“.
Dorina isi strinse degetele pe care numarase venitul familiei, chema copiii pe nume, ii scutura de praf si intrara toti trei in casa. Afara se facuse frig.
