9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVilele de protocol ale PCR - cenusaresele tranzitiei

Vilele de protocol ale PCR – cenusaresele tranzitiei

Pe vremuri, aici isi odihneau oasele stabii din Comitetul Central al PCR. Dupa o vizita de lucru pe santierele patriei, saloanele de primire erau pline si capetele incinse ale fostului regim se racoreau la o discutie despre depasirile de plan pentru urmatorul cincinal, in timp ce-si potoleau foamea de realizari cu o sarmaluta si-un purcel fraged. Afara, se statea la cozi pentru oua si lapte; inauntru, se traia pe picior mare. La intrare, paznicii erau atenti ca proletariatul curios sa nu-si bage nasul in afacerile de partid. Azi totul s-a schimbat. ViIa Jianu, Casa Bujorului si „Castelul“ de la Cetate, foste case de protocol ale regimului ceausist, si-au deschis portile pentru popor. Relicvele epocii de aur nu mai au insa aceeasi stralucire ca in urma cu 15 ani si poate ca numai nostalgia prestigiului trecut mai atrage aici un Iliescu ori un Vadim. Mai mult, ele au devenit paguba in bugetul administratorului, Consiliul Judetean Dolj, care nu mai stie cum sa scape de ele.

Vila Jianu – de la Emil Bobu la Ion Iliescu

Vila Jianu a fost construita de comunisti in chiar centrul Baniei, in mijlocul unui parculet. Fiind fosta casa de protocol, constructia nu are decit zece camere, opt la etaj si doua la parter, la care se adauga bucataria si salonul de primire. Mobila este realizata in totalitate din lemn de cires, iar peretii sint acoperiti cu matase frantuzeasca de diferite nuante. Patru stele. Atit inseamna luxul de aici pentru vremurile postdecembriste, cu toate ca angajatii sustin ca au vazut hoteluri de trei stele dotate cu mai mult fast. La una dintre intrari, te intimpina un cuier plin cu haine si bucatareasa, care isi face de lucru cu vesela. Linistea de pe holuri iti lasa impresia ca nu te afli in centrul orasului. Opt persoane asigura intretinerea fostei case de protocol, camerista fiind cea mai veche dintre actualii angajati. La atitia ani de la caderea regimului, Rodica Ditoiu isi aminteste vag de figurile celor care au calcat pragul vilei, nume la auzul carora un intreg judet tremura. De altii a auzit de la cei mai vechi, pentru ca pe vremea aceea Rodica era doar o practicanta in bransa. „De obicei, veneau la noi cei de la Comitetul Central“, isi aminteste Rodica. „Pe prim-secretarul Ion Traian Stefanescu l-am avut aici de multe ori, a mai venit si Emil Bobu, si multi altii pe care nu stiu cum ii cheama. Ajungeau in Craiova mai ales in vizite de lucru, pe cimp ori la fabrici. Ceausescu n-a calcat niciodata aici, la Jianu, degeaba se spune ca era vila lui. Am inteles ca a dormit totusi o noapte in casa de pe Bujorului.“

Stabii PCR preferau ciorbita si sarmalutele

Cit despre chiolhanuri de legenda, Rodica Ditoiu n-a fost vreodata martora, caci, spune ea, exista pe atunci cineva care ii tinea sub papuc pe stabii rosii care se invirteau pe la Vila Jianu.

„Mese festive nu se faceau. Traian Stefanescu nu le dadea voie cu lautari aici. Stateau cite o seara intreaga la masa si discutau. Nu puneau in gura nici strop de alcool si la masa nu erau pretentiosi, le serveam sarmalute, o ciorbita, o fripturica, nu aveau preferinte extravagante.“

Traditia s-a pastrat, mai palida totusi, si dupa Revolutia din decembrie ’89: cind veneau in vizite la Craiova, toti demnitarii trageau pentru o noapte sau doua la Vila Jianu. Printre cei care au innoptat in dormitorul prezidential se numara presedintele Ion Iliescu, Teodor Melescanu si senatorul PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Si inca ceva, isi mai aminteste Rodica: clientii Vilei Jianu n-au excelat niciodata prin generozitate. „Niciodata nu s-a obisnuit sa se lase bacsisuri personalului; am fi fost fericiti. Nici Emil Bobu pe-atunci, nici Iliescu acum, si nici macar afaceristii straini care se perinda pe-aici n-au lasat vreodata ceva in plus peste nota de plata.“

Din lipsa de bani, doar un covor a fost inlocuit

Daca inainte era de ajuns un telefon si totul era pus la punct, acum intretinerea vilei trebuie sa treaca printr-un adevarat aparat birocratic. Cei de la judet au inteles si ei ca afacerea nu poate fi profitabila atita timp cit trebuie sa semnezi un dosar de documente pentru a cumpara cele mai neinsemnate lucruri. De altfel, in afara de un covor, nimic nu s-a schimbat la Vila Jianu in ultimii 15 ani.

„Din punctul meu de vedere, ar fi mai bine ca Vila Jianu sa treaca din administrarea noastra in patrimoniul SC PARC TURISM SA. Asta pentru ca activitatea Vilei Jianu este una pur economica, nu se preteaza administrarii din partea unei institutii bugetare cum este Consiliul Judetean. Spre exemplu, daca au un client la masa si le trebuie un kilogram de rosii, ei trebuie sa faca referat, sa vina dupa aceea la consiliu, pentru aprobare, ma rog, de-abia apoi pot merge sa le cumpere… Intre timp, iti moare clientul de foame“, a argumentat cu umor vicepresedintele Consiliului Judetean, Petre Petrescu.

Casa Bujorului – de la petreceri de partid, la biblioteca a Mitropoliei

Timp de citiva ani dupa revolutie, traditia chiolhanurilor bine facute a continuat la cealalta casa de protocol, numita si Casa Bujorului, deoarece se afla pe strada cu acelasi nume. Mai-marii judetului isi desfasurau aici toate receptiile. Ba anul trecut, atunci cind a fost vorba sa se imparta vilele de protocol intre judet si municipiu, primarul Vasile Bulucea a facut putina galagie pe aceasta tema. Scandalul a durat o vreme si, in cele din urma, ca sa se scape de dureri de cap, edilii au hotarit sa transfere cladirea cu pricina in administrarea Mitropoliei.

„Casa Bujorului a fost scoasa din circuitul civil, tinindu-se cont si de faptul ca avea o valoare relativ istorica. S-a aprobat trecerea ei catre Mitropolia Oltenia, deoarece sediul actual al Mitropoliei este revendicat si nu am fi vrut ca o institutie de o asemenea talie sa fie scoasa practic in strada. Casa de la Cetate a fost trecuta in administrarea primariei locale, ne-am gindit ca, fiind acolo, ei se pot ocupa mai bine decit noi. Era intr-o stare precara. Mandatul trecut a trebuit sa se investeasca niste bani in repararea acoperisului, pentru ca incepuse sa ploua in ea“, a mai spus Petre Petrescu.

Intretinerea fostelor vile de protocol, paguba in bugetul judetului

Cu toate ca prin anii ’90 cele doua case erau numai bune la ocazii speciale pentru edilii Doljului, deschiderea lor pentru turisti nu a adus profitul scontat.

„Fostele case de protocol nu au fost niciodata o afacere pentru consiliul judetean. In urma activitatii de pe 2002, s-au inregistrat pierderi de 160 de milioane de lei, care proveneau in cea mai mare parte de la Casa Bujorului. De-abia din ianuarie anul acesta, Vila Jianu a inceput sa-si acopere cheltuielile din venituri, cheltuieli ce se ridica, in medie, la vreo 70 de milioane pe luna. Acum a fost si o perioada mai buna, a venit delegatia germana pentru ELECTROPUTERE“, a precizat directorul Sectorului de Servicii Publice, Gheorghe Voicu.

Cit despre „Castelul“ de la Cetate, desi taxa de cazare este aproape simbolica, nu exista potential turistic care sa-i ridice veniturile. In plus, constructia necesita mai multe reparatii, pentru care, in prezent, nu se prea gasesc bani.

„Nici la Cetate n-a mers vreodata mai bine. Acum o vreme, inchiriau sala celor de la politia de frontiera, cu un milion de lei pe seara. Dar cheltuielile cu salariile celor doi angajati depaseau cu mult veniturile. Aici, in Craiova, la Vila Jianu, mai prindem o masa de 8 Martie, mai vine cineva sa-si serbeze ziua de nastere, ba chiar, de curind, am gazduit o prezentare de moda a lui Catalin Botezatu“, a mai spus Gheorghe Voicu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS