12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMedicii Spitalului Judetean Mehedinti isi interneaza angajatii

Medicii Spitalului Judetean Mehedinti isi interneaza angajatii

Oficialii din Ministerul Sanatatii si Familiei promit controale riguroase si sesizarea organelor abilitate

Spitalul Judetean Mehedinti este prost condus si are cele mai multe internari fictive. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentantii Ministerului Sanatatii si Familiei (MSF) si cei ai Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), dupa evaluarea activitatii spitalelor din Mehedinti.

„In prezent, Spitalul Judetean Mehedinti are o datorie de 42 de miliarde de lei, bani care nu se pot achita in cadrul indicatorilor realizati in 2002. Cu exceptia spitalului judetean, celelalte unitati medicale au datorii in limita bunului-simt, mult mai mici ca in alte judete. Spitalul Vinju-Mare este singura unitate din judet care nu are datorii si e bine condus. Asta inseamna ca se pot face lucruri bune si cu bani putini“, a spus Sorin Simion, secretar de stat in Ministerul Sanatatii si Familiei. Reprezentantii ministerului nu au propus demiterea nici unui director de spital din Mehedinti, dar au solicitat ca toate posturile de directori sa fie scoase la concurs.

„Directorii de spitale trebuie sa semneze un contract de management si nu vom semna decit cu un director care a ocupat functia prin concurs, care sa nu poata fi atacat“, a spus Cristian Celea, directoarea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.

„Nu vom lasa managerii

sa-si faca indicatorii pe internari fictive!“

Oficialii din Ministerul Sanatatii si Familiei au criticat si practicile la care se dedau medicii Spitalului Judetean Mehedinti, prin efectuarea de internari fictive, pentru a-si indeplini indicatorii. Secretarul de stat Sorin Simion a avertizat ca, in viitor, in aceste cazuri vor fi sesizate organele competente: „Vom pune accent pe controale foarte riguroase si nu vom mai lasa ca managerii spitalelor sau sefii de sectie sa-si faca indicatorii cu Casa de Asigurari, pe internari care sint fictive. La Spitalul Judetean Mehedinti, din motive interne, am gasit numeroase astfel de nereguli. La Sectia de ortopedie am gasit foarte multe internari de 24 de ore, reprezentind 74% din numarul total de internari pe sectie. La finantare s-a mers, pina acum, pe durata optima pe internare si atunci acestea s-au facut pentru ca sectia sa-si faca indicatorii“.

„Sint internati angajati ai spitalului, care figureaza si la serviciu“

Sefii de sectii au ajuns in situatia in care isi interneaza proprii angajati, pentru a stabili norma de internari.

„Sint foarte multi pacienti externati si reinternati in aceeasi zi. Aceste internari, externari si reinternari nu sint decit cazuri fictive. S-a ajuns si la situatia in care sint internati angajati ai spitalului, care in acelasi timp figureaza si la serviciu si sint pontati corespunzator. Sefii de sectii care nu si-au facut contractul cu CAS, pe luna respectiva gasesc solutia extrema. In ultimele zile ale lunii interneaza zece salariati. Atrag atentia ca, daca se repeta, vom sesiza organele abilitate“, a precizat Cristian Celea, directorul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Reprezentantii Ministerului Sanatatii si Familiei au criticat modul in care se acorda alocatia de hrana pentru bolnavi. Ei au promis ca vor sprijini aprobarea solicitarii prefectului de Mehedinti, Dan Trancota, de a trimite la spitalul judetean aparatura performanta pentru Sectia de oncologie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS