7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Stiri pe scurt

AVIOANE Craiova negociaza o noua comanda cu MApN

SC AVIOANE Craiova va primi, cel mai devreme la sfirsitul acestei saptamini, un raspuns din partea unei echipe de negociere delegata de ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, la intrebarea daca MApN va incheia sau nu un nou contract- cadru pentru executia a opt avioane IAR ’99 SOIM. Liderul sindical de la AVIOANE, Victor Peta, a precizat ieri ca managerii intreprinderii au purtat deja doua runde de discutii cu o echipa din cadrul Directiei de Inzestrare a Armatei a MApN si ca urmatoarea comanda a ministerului ar avea ca obiect producerea a cinci avioane, pe linga cele patru finalizate. La rindul sau, directorul executiv operational, Mircea Popa, a spus: „Comanda face parte dintr-un lot de 12 avioane, din care au fost deja executate patru. Incercam sa ajungem la o solutie multumitoare, tinind cont ca nici ministerul nu prea mai are bani. Vineri, sau cel mai tirziu luni, vom afla daca avem o noua comanda de la MApN“. Fabrica de avioane din Craiova mai are in prezent 400 de salariati. Lipsa de comenzi a dus in ultimii ani la valuri de disponibilizari. Cea mai recenta a avut loc in februarie 2003, cind 317 salariati au fost trimisi in somaj cu salarii compensatorii.

Finantistii olteni au protestat… muncind

Repunerea in practica a unor prevederi din vechiul statut al functionarilor publici i-a determinat ieri pe sindicalistii din sistemul financiar-fiscal sa protesteze. Pentru ca nu au avut bani pentru a purta, ca si confratii lor din tara, banderole albe la mina, cei aproximativ 450 de finantisti din judetul Olt au protestat ieri, muncind ca in oricare alta zi de lucru. Presedintele Sindicatului Finante Olt, ec. Dumitru Mateescu, a declarat: „Protestul de astazi (ieri – n.r.) este cauzat de intentia executivului de a repune functionarii publici din sistem pe vechile clase dupa ce, in urma cu un an-doi, au schimbat acest lucru“. Contribuabilii care au avut ieri treaba pe la sediile institutiilor financiare din judet nu au stiut ca aceia la care venisera sa plateasca un impozit sau o amenda erau in… greva. Pentru ca nu a fost conceput inca un plan de bataie pe termen lung, daca revendicarile nu le vor fi ascultate, finantistii vor continua sa se prezinte la munca in perioada urmatoare, fara sa stie ce li se pregateste.

Birou unic pentru eliberarea avizelor si autorizatiilor

Conducerea Primariei Tirgu Jiu va purta tratative cu Grupul Judetean de Pompieri, cu Directia de Sanatate Publica si cu Inspectoratul pentru Protectia Mediului pentru infiintarea unei comisii mixte, care sa se intruneasca saptaminal pentru eliberarea avizelor si autorizatiilor necesare agentilor economici si persoanelor fizice. „Incercam sa convingem institutiile respective sa-si trimita cite un reprezentant intr-o comisie care sa se intruneasca in cadrul primariei si care sa analizeze dosarele. In acest fel, oamenii vor fi scutiti de drumurile pe care le fac pentru a obtine toate aceste acte, reusind sa le ia pe toate dintr-un singur loc“, a spus Florin Urdea , seful Serviciului avize-autorizari al primariei.

Subiecte medii la simularea examenului de capacitate

Elevii doljeni au sustinut ieri proba scrisa la matematica in cadrul simularii examenului de capacitate. Inspectorii de specialitate de la ISJ Dolj sustin ca subiectele au avut coeficient de dificultate mediu: „Toti aveau posibilitatea sa obtina cu usurinta nota de trecere, insa mai dificil sa obtina nota maxima“. Pentru elevii de la Colegiul National „Carol I“, CN „Fratii Buzesti“, Liceul de informatica „Stefan Odobleja“ si Scoala nr. 2 „Traian“ din Craiova, „subiectele de la matematica au fost banale“, in timp ce pentru alti copii de la alte scoli, in special pentru cei din mediul rural, „ultimele puncte din partea a II-a a probei au fost foarte grele“. Inspectorul general adjunct al inspectoratului, Florea Gaina, care este si presedintele comisiei judetene a examenului de capacitate, spune ca nu s-au inregistrat incidente, metodologia de desfasurare a pretestarii fiind pe deplin respectata.

Doi porci cu trichineloza in Bals

Doua cazuri de trichineloza au fost depistate zilele trecute la o societate comerciala din orasul Bals-Olt. Directorul adjunct al Directiei Sanitar-Veterinare Olt, Nicolae Patuleanu, a declarat ca toata carnea celor doua animalelor a fost confiscata si denaturata, luindu-se analize mai amanuntite si la restul carnii existente in acel moment in abator. Din acest motiv, inspectorii sanitar-veterinari si-au intensificat verificarile in judet. Saptamina trecuta au fost controlati peste 220 de agenti economici, unitati de alimentatie publica si comercianti de produse din carne. Cu aceasta ocazie au fost confiscate peste 260 de kilograme de carne, peste si produse din peste, si 120 de oua. Valoarea produselor confiscate a fost de 23 de milioane de lei. Nicolae Patuleanu a spus ca agentii economici in cauza comercializau produse de origine animala fara documente sanitar- veterinare, cu termenul de valabilitate expirat si cu modificari organoleptice.

Marsul tacerii pentru Poarta Sarutului

Partidul National Liberal Gorj va organiza, pe 27 martie, un mars al tacerii la care sint invitati sa participe cetateni din judet si din tara. Conducerea PNL Gorj a redactat un protest, care a fost semnat pina acum de citeva zeci de persoane care se solidarizeaza cu ideea ca reabilitarea operelor lui Brancusi a fost transformata intr-o afacere. Penelistii gorjeni mai solicita demisia sau demiterea lui Razvan Theodorescu, ministrul culturii si cultelor.

900 de severineni isi revendica imobilele preluate abuziv

La Primaria Drobeta Turnu Severin au fost depuse, pina in prezent, 900 de notificari la Legea 10/2001, privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. La Primariile Izvorul Birzii si Orsova au fost depuse cite 600 de notificari. Termenul de depunere a actelor doveditoare, in baza carora mehedintenii pot intra in posesia caselor nationalizate, sau, dupa caz, a unor despagubiri banesti, a fost prelungit cu doua luni, respectiv pina pe 14 mai. Potrivit subprefectului judetului Mehedinti, Constantin Bulica, procedura de acordare a despagubirilor banesti nu a fost inca finalizata: „Dupa ce se incheie completarea documentelor, va fi modificata Legea 10, astfel ca in etapa a doua, pentru tot ceea ce inseamna imobile nerestituite in natura, sa se acorde despagubiri. Procedura de acordare a acestor despagubiri nu a fost inca finalizata, astfel ca nu putem incepe evaluarea, decit dupa aprobarea normelor metodologice. Vor fi formate comisii de evaluare, care vor stabili cuantumul despagubirilor“.

Un mehedintean plecat in Italia a ramas fara usi la casa

Trei tineri din satul Dudasul Cernetiului, comuna Simian-Mehedinti, au sustras usile de acces in locuinta si de la intrarea in dormitorul unui consatean, plecat la munca in Italia. Politistii au fost sesizati de tatal pagubitului. In urma cercetarilor efectuate, au fost stabiliti autorii furtului: Cezar Romica, Marian Manole si un minor in virsta de 16 ani. In cauza s-au intocmit acte premergatoare, sub aspectul savirsirii infractiunii de furt calificat, iar cercetarile continua, cu faptuitorii in stare de libertate, in vederea documentarii intregii activitati infractionale.

Bataie intre studenti, in timpul meciului Steaua-Craiova

Un student al Colegiului Universitar din Drobeta Turnu Severin a sesizat conducerea institutiei de invatamint ca, in timpul meciului Steaua-Universitatea Craiova, a fost batut de seful caminului studentesc. Gabriel Ionut Starnesi, de 20 de ani, student in anul II, le-a povestit politistilor ca duminica seara, in timp ce privea meciul, in camera a intrat seful caminului, Traian Nicola, si el student in anul III. Acesta l-a trimis pe Gabriel sa-i cumpere doua sticle de bere, dar a fost refuzat. Simtindu-se jignit, Traian Nicola l-a lovit cu pumnii si cu picioarele pe tinar, in ciuda opozitiei colegilor de camera. Gabriel Ionut Starnesi si-a scos un certificat medico-legal, care atesta faptul ca a fost lovit, dar seful de camin a spus ca a fost vorba de un conflict intre colegi, nu de o bataie. Cazul a ajuns in atentia Conducerii Colegiului Universitatii, care spune ca, in astfel de cazuri, pedeapsa aplicata este exmatricularea studentului.

Cercetati pentru delapidare si fals

Nicolae Mihai si Marian Dumitrescu, din Drobeta Turnu Severin, in calitate de agenti comerciali ai unei societati din municipiu, si-au insusit in 2002 suma de 172 de milioane de lei din gestiunea firmei. Pentru acoperirea lipsei, cei doi au intocmit in mod fictiv facturi fiscale de vinzare, catre societati care in realitate nu au primit marfa respectiva. Politistii severineni au propus trimiterea in judecata a celor doi, acestia fiind cercetati pentru comiterea infractiunilor de delapidare si fals in inscrisuri oficiale.

Spitalele din Rovinari si Bumbesti-Jiu ar putea fi desfiintate

Mult-disputata reducere a numarului de paturi din spitalele gorjene este departe de a se incheia. Directia de Sanatate Publica (DSP) Gorj a anuntat ca a propus o reducere de 430 de paturi. Comisia din partea Ministerului Sanatatii este cea care decide cite paturi vor fi desfiintate si daca vor fi inchise spitale, aceasta fiind asteptata sa soseasca in Gorj. Directoarea DSP Gorj, Sanda Mischie, a dezvaluit ca nu este exclus ca aceasta comisie sa decida desfiintarea unor spitale. „Sint vizate unitatile sanitare situate in apropierea Spitalului Judetean Tirgu Jiu. Se analizeaza daca Serviciul de Ambulanta poate aduce in timp util bolnavii din orasele respective. Daca se va lua o asemenea masura, cele vizate vor fi probabil Spitalele din Rovinari si Bumbesti-Jiu. Numai comisia poate decide acest lucru“, a spus Sanda Mischie. In cele doua spitale, aflate la aproximativ 20 de kilometri distanta fata de Tirgu Jiu, sint 88, respectiv 110 paturi. Conducerea DSP Gorj a precizat ca, in situatia in care nu se va lua masura desfiintarii celor doua spitale si se va reduce doar numarul de paturi, nu se vor face concedieri in rindul personalului medical, ci doar redistribuiri de cadre.

Unitati de alimentatie publica inchise

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului(OJPC) Mehedinti au realizat, in ultimele zile, 54 de actiuni de control, in urma carora au constatat abateri de la legislatia in vigoare in 35 de cazuri. Pentru abateri de informare-etichetare, au fost oprite de la comercializare produse alimentare si nealimentare, in valoare de peste 78 de milioane de lei. Valoarea produselor oprite definitiv de la comercializare si restrase din circuitul consumului uman este de 15 milioane de lei. Pentru abaterile depistate, trei unitati de alimentatie publica din mediul rural au fost inchise temporar, pe o perioada de pina la sase luni, de catre inspectorii de la OJPC. „Principalele deficiente constatate au fost lipsa substantelor dezinfectante si a apei reci sau calde din unitatile de alimentatie publica verificate. Am mai oprit de la comercializare carne de pasare, in valoare de 22,3 milioane de lei“, a spus Anastasia Horhoianu, inspector sef adjunct al OJPC Mehedinti.

Pensionarii severineni se imprumuta ca sa-si plateasca intretinerea

Casa Judeteana de Ajutor Reciproc a Pensionarilor(CJARP) Mehedinti a acordat, luna trecuta, 93 de imprumuturi, in valoare de 400 de milioane de lei, pensionarilor care nu au avut cu ce sa-si plateasca datoriile la intretinere. Vasile Calugaru, presedintele CJARP Mehedinti, considera ca in aceasta luna numarul pensionarilor care vor apela la astfel de imprumuturi va creste, deoarece costul facturii la intretinere va fi calculat in sistem pausal, si nu dupa o medie a consumului la blocurile contorizate, asa cum s-a intimplat in perioada decembrie-februarie. Pentru a lua un imprumut, pensionarii mehedinteni au nevoie de doi giranti, cu pensii de pina la un milion de lei, iar in cazul celor care apeleaza pentru prima data la un imprumut si nu sint membri ai Casei, finantarea se face dupa trei luni. „Batrinii fara urmasi se pling ca, din cauza ca pensiile lor sint prea mici, nu isi pot achita facturile la curent electric si la intretinere“, a spus Vasile Calugaru.

Nemultumiri ale cadrelor didactice din Mehedinti

Liderii Federatiei Sindicatelor din Invatamint sint nemultumiti pentru ca propunerile lor nu au fost luate in considerare la stabilirea calendarului miscarii personalului didactic. Potrivit lui Mihai Dima, liderul Sindicatului Liber din Invatamint, filiala Mehedinti, metodologia miscarii personalului didactic incalca drepturile salariatilor. Conform noilor dispozitii, detasarile sint eliminate, iar pretransferarea sau transferarea pentru restringere de activitati se realizeaza doar in cadrul aceluiasi regim de mediu, respectiv in aceeasi localitate urbana sau din mediul rural in mediul rural. „Mai mult, cei care solicita detasarea au o singura sansa, respectiv de a participa la concursul de titularizare din luna iulie, deoarece aceasta etapa a fost eliminata din calendarul miscarii personalului didactic“, a spus Mihai Dima.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS