Sfirsitul diplomatiei

Un ultimatum de 48 de ore a fost adresat de presedintele SUA, George W. Bush, liderului de la Bagdad, Saddam Hussein, care trebuie sa paraseasca Irakul nu mai tirziu de noaptea de 19 spre 20 martie 2003.

Ca urmare a imposibilitatii Consiliului de Securitate al ONU de a adopta o rezolutie care sa impuna Irakului dezarmarea imediata, „fereastra diplomatiei a fost inchisa“, preciza luni seara, intr-o intilnire cu ziaristii, secretarul de presa al Casei Albe, Ari Fleischer.

Ultimatumul SUA intervine dupa intilnirea de urgenta la nivel inalt din Azore de la baza militara americana Lajes din insula Terceira, la care au participat duminica seara presedintele SUA, George W. Bush, premierii britanic si spaniol – Tony Blair si Jose Maria Aznar, la care s-a alaturat cu statut egal si premierul tarii gazda, Jose Durrao Barroso. Acest summit al unei noi „triple aliante“ a fost apreciat de analistii de presa drept ultimul „consiliu de razboi“ si „sfirsitul diplomatiei“ in criza irakiana.

Finalul acestui summit era cunoscut dinainte, deoarece consilierul prezidential pentru problemele securitatii nationale din SUA, doamna Condoleezza Rice, sublinia ca reuniunea are menirea „de a trage concluziile asupra procesului diplomatic din Consiliul de Securitate, care trebuie sa se incheie“. Secretarul de presa al Casei Albe, Ari Fleischer, a numit aceasta intilnire „ultima portie de diplomatie“, avind in vedere ca agitatia din cadrul Consiliului de Securitate al ONU s-a diminuat brusc, mass-media constatind ca „procesul diplomatic este mort“.

Concluziile la care au ajuns analistii de presa privind procesul diplomatic au fost confirmate indirect de Casa Alba, in urma imposibilitatii obtinerii celor noua voturi in Consiliul de Securitate pentru proiectul de rezolutie americano-britanico-spaniol, care preconiza dezarmarea prin forta a Irakului, si a hotaririi Frantei de a face uz de dreptul sau de veto.

Luni, presedintele Bush urma sa aleaga dintre doua variante: fie sa insiste asupra unui vot si sa le ceara tuturor membrilor Consiliului de Securitate sa-si clarifice pozitia daca sint de partea sa ori de cea a lui Saddam Hussein, fie sa retraga noul proiect de rezolutie si sa inceapa razboiul impotriva Irakului fara un accept formal al ONU. Surse ale Administratiei americane, citate de cotidianul Kommersant, au afirmat ca secretarul de stat al SUA, Colin Powel, l-a avertizat personal pe presedintele Bush ca prima varianta este cea mai rea, deoarece respingerea rezolutiei ar lipsi SUA de orice argument juridic de a declansa actiune militara.

A doua varianta, chiar daca ar provoca reactii negative emotionale in intreaga lume, cu precadere in Orientul Apropiat, ofera Washingtonului si o baza juridica. Nu intimplator, joia trecuta, secretarul de presa al Casei Albe, Ari Fleischer, le-a prezentat ziaristilor extrase din concluzia juridica finala a Consiliului securitatii nationale a SUA, in care se precizeaza ca Rezolutia 687 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptata la incheierea operatiunii „Furtuna in desert“ din 1991, contine in sine si posibilitatea inceperii unui nou razboi. Nerespectarea conditiilor cerute de aceasta rezolutie atrage dupa sine „anularea incetarii focului, oferind baza juridica necesara folosirii fortei“. In acelasi spirit trateaza Administratia americana si ultima Rezolutie 1441 a Consiliului de Securitate, care ofera suficiente argumente juridice pentru declansarea actiunilor de forta impotriva Irakului.

Problema pentru presedintele SUA si pentru premierul britanic o constituie imaginea lor in propriile tari. Un sondaj recent publicat de saptaminalul american Newsweek arata ca in ultimele saptamini popularitatea presedintelui George W. Bush a scazut cu 8%. Compania de televiziune Fox anunta ca, dupa ultimele date, 71% dintre americani doresc ca situatia privind Irakul „sa fie solutionata cit mai urgent“ si cer „sa se puna capat indeciziei“.

Pentru premierul Tony Blair, situatia este si mai grava, tinind seama ca in toamna acestui an va avea loc congresul Partidului Laburist, care l-ar putea obliga sa demisioneze.

In aceste conditii, o victorie rapida in Irak ar fi un mare balon de oxigen atit pentru Londra, cit si pentru Washington. In cazul in care militarii americani si britanici ar fi intimpinati in Irak „ca eliberatori“, spectacolele de televiziune care ar urma i-ar consacra definitiv pe cei doi lideri drept invingatori.

Ceilalti participanti la „drama“ irakiana vor si ei prim planuri. Franta, Rusia si Germania, constituite in „axa pacii“, au cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU la nivelul ministrilor de externe, imediat dupa raportul inspectorilor internationali, de ieri.

Avind in vedere ca timpul pina la declansarea operatiunilor militare s-ar putea masura nu in zile, ci in ore, aceste demersuri diplomatice par doar „actiuni de reclama“ la fel ca si summit-ul din Azore.

Singurii care stiu ca razboiul nu mai poate fi evitat sint conducatorii irakieni. Simbata, Consiliul Suprem al Comandamentului Revolutiei a emis un decret privind intrarea tarii in stare de razboi. In Irak au fost create patru regiuni militare. La conducerea celei mai importante, care include Bagdadul si zonele adiacente, se afla Qusai, fiul cel mic al lui Saddam Hussein, coordonator al serviciilor speciale si al celei mai fidele parti a armatei – garda republicana.

In intreaga tara, locuitorii sapa transee, toti barbatii primind automate kalasnikov. Panica de care este cuprinsa conducerea irakiana este reflectata si de faptul ca multi dintre conducatori si-au trimis familiile in strainatate.

Starea de nervozitate a lui Saddam Hussein se poate vedea si in faptul ca a ordonat „arestul la domiciliu“ pentru fratele sau vitreg, Barzan at-Tikriti, care, potrivit publicatiei arabe As-Sharq Al-Ausat, ar fi fost inspiratorul initiativei Emiratelor Arabe Unite, prin care dictatorul de la Bagdad ar renunta de bunavoie la putere.

Pentru comandamentul militar aliat american si britanic, problema principala care se pune este in cit timp se va incheia cu succes operatia impotriva lui Saddam Hussein.