Petrisor a fost, pina la virsta de un an, un copil ca toti ceilalti. Incepuse chiar sa vorbeasca. Silvia a apucat atunci sa auda cuvintul „mama“ rostit de copilul ei. Dupa aceea insa, s-a asternut tacerea. Petrisor nu mai reactiona in nici un fel la ceea ce ii spuneau sau faceau cei din jur pentru a-i atrage atentia. La inceput au crezut ca baietelul lor este surd. Dupa aproape un an de investigatii medicale, analize, drumuri la toate clinicile de specialitate din Craiova, Bucuresti si Timisoara, sotii Bulugea au aflat insa crudul adevar: baietelul lor sufera de autism. Acum, Petrisor are 11 ani. 11 ani de calvar pentru Silvia, care, in conditiile in care prea putina lume si chiar putini medici sint familiarizati cu boala numita autism, s-a luptat din greu pentru a-si integra fiul in societate.
„Mami, de ce nu este Petrisor la fel ca toti ceilalti copii?“. Maria are numai patru ani. Si, chiar daca mami i-a spus de multe ori ca fratiorul ei este bolnav, fetita nu isi poate explica de ce Petrisor este „altfel“. Si, mai ales, de ce ceilalti copii fug de ei atunci cind ies impreuna la joaca. Atunci ii este Silviei cel mai greu. Atunci, tot cerul i se prabuseste parca pe umeri si abia se poate stapini sa nu izbucneasca in plins in fata fetitei ei.
„Pina la un an, totul a fost bine. Incepuse sa vorbeasca, sa spuna <<mami>>, <<tati>>, <<apa>>. Dupa aceea, totul a inceput sa se naruie. Am observat ca este ceva in neregula. Nu mai vorbea, nu era atent la ce ii spuneam, de parca nu ne auzea. L-am dus la ORL. Mi-au spus ca este de la polipi, ca i-ar fi cuprins nervul auditiv si trebuie operat“. A doua zi dupa diagnosticare, Petrisor a fost operat. Numai ca dupa trei saptamini, nimic nu se schimbase in comportamentul lui. Silvia a obtinut cu greu o trimitere la un spital din Bucuresti.
„Pe atunci era dificil. M-au intrebat ce cred ca o sa-i faca in plus la Bucuresti. Noroc ca aveam o cunostinta la Spitalul nr.2. L-am dus la Panduri si, dupa ce i-au facut o impedanta magnetica, mi-au spus ca problema lui nu este auzul. Cind avea cam doi ani si jumatate, dupa ce fusesem la toate spitalele si clinicile din Bucuresti, mi-au spus ca are autism“.
„Cum sa fac acte de handicapat pentru baietelul meu?!“
O boala ciudata, cu nume ciudat, despre care sotii Bulugea nu stiau prea mare lucru. Au inceput sa invete, sa studieze, sa caute. Au aflat despre lucrurile simple, obisnuite, pe care fiul lor n-o sa le poata face niciodata, cum ar fi sa-si manifeste afectiunea, sa ii strige pe nume. Au invatat sa se obisnuiasca si sa ii inteleaga depresiile si crizele si, mai ales, au incercat sa nu mai puna la suflet faptul ca oamenii ii privesc ciudat pe strada si iau crizele lui Petrisor drept semne de rasfat si lipsa de educatie.
„Cind am inteles despre ce este vorba, am renuntat la serviciu ca sa am grija de el. Oricum, lipsisem mult de la lucru cu toate deplasarile la spital. Mi-a fost greu sa ii fac dosar de handicap. Ma rodea ideea: cum sa fac acte in care sa scrie alb pe negru ca baietelul meu este handicapat? In cele din urma, am fost nevoita. Medicamentele costa foarte mult si avem nevoie de reducere“.
Fiecare zi este pentru sotii Bulugea o lupta. Petrisor are nevoie de atentie, de afectiune, de intelegere.
„Nu se joaca deloc cu copiii de virsta lui. Nu comunica. Are anumite fixuri. Nu trebuie sa schimbam ordinea lucurilor in casa, altfel se enerveaza, incepe sa bata din picioare, sa tipe. Cind e obosit, se leagana si merge prin casa. Traieste intr-o lume a lui, in care nu lasa pe nimeni sa patrunda“, povesteste Silvia.
Intrunire pentru cei interesati de autism, in Sala de Festivitati a Arhiepiscopiei Craiova
Aceasta este povestea lui Petrisor. Este povestea parintilor lui care de 11 ani au renuntat la societate, la prieteni pentru ca prezenta lui Petrisor ii face pe cei din afara familiei sa se simta stinjeniti si sa evite sa vina in vizita.
Sotii Bulugea nu sint singurii in aceasta situatie. In Craiova exista multi copii care sufera de aceasta boala, prea putin cunoscuta si inteleasa, caracterizata prin afectarea dezvoltarii creierului si afectarea grava a abilitatilor mentale, emotionale si comunicationale ale unei persoane.
De anul trecut, exista in Craiova o filiala a Asociatiei Nationale pentru Copii si Adulti Autisti din Romania, care a inceput demersurile pentru infiintarea unui centru de zi, in care copiii care sufera de aceasta boala sa beneficieze de ingrijire medicala corespunzatoare, asistenta terapeutica, activitati recreative, iar familiile din care provin sa fie consiliate.
„Un alt obiectiv important este atitudinea comunitatii locale, care trebuie sa accepte ca si copiii nostri au aceleasi drepturi la o viata mai implinita si mai demna“, spune Silvia Bulugea.
Pentru cei care doresc sa stie mai multe despre aceasta boala si cum se poate trai cu ea, Arhiepiscopia Craiovei organizeaza astazi o intrunire care va avea ca principal obiectiv prezentarea Filialei Craiova a Asociatiei Nationale Pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR). Conferinta va avea loc, incepind cu ora 13.00, in Sala de Festivitati a Arhiepiscopiei Craiovei.
