12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Educatiei trinteste usa acreditarii in nasul editurilor mici

Ministerul Educatiei trinteste usa acreditarii in nasul editurilor mici

Sub pretextul ca reglementeaza activitatea editoriala din invatamintul superior, Ministerul Educatiei Nationale a dat nastere, in 1999, Centrului National pentru Politica Stiintei si Scientometrie (CENAPOSS), ale carui principale indatoriri erau sa evalueze activitatea editurilor si sa le aleaga pe cele care pot publica manuale universitare si carti stiintifice de uz academic. Unul dintre motivele pentru care s-a considerat necesar un asemenea organism a fost ca, in ascensiunea lor ierarhica, multe dintre cadrele didactice se foloseau de articole publicate in reviste obscure sau de carti tiparite in tiraj de servieta. Dincolo de bunele intentii ce-i vor fi stat la baza, reglementarile CENAPOSS au ajuns sa transforme piata editurilor acreditate intr-un soi de club select sau de muzeu al marilor dinozauri, in care intrarea unor edituri nou-aparute este ca si imposibila.

CENAPOSS a fost creat la sfirsitul anului 1999, ca departament distinct al mai vechiului Consiliu National al Cercetarii Stiintifice in Invatamintul Superior (CNCSIS), una dintre piesele de rezistenta ale reformei din educatia nationala. Atributiile propriu-zise ale centrului se legau in primul rind de evaluarea activitatii editurilor, in scopul de a le selecta pe acelea carora urma sa le fie recunoscuta competenta de a publica lucrari de specialitate la care autorii sa se poata raporta atunci cind trec de la un grad universitar la unul superior. Carmen Marcus, sef al Biroului de Politica Stiintei si Scientometrie, spune ca ratiunea infiintarii centrului a fost tocmai ridicarea standardelor de evaluare academica.

„Principalul obiectiv pentru care a fost adoptat sistemul de acreditare se leaga de promovarea in cariera de universitar si a fost solicitat de Consiliul National pentru Atestarea Titlurilor si Diplomelor Universitare. Este vorba de toti cei care vor sa treaca de la un grad universitar la altul, cum ar fi de la conferentiar la profesor universitar, sau in cazul obtinerii titlului de doctor. Spre exemplu, candidatul poate sa-si scoata o revista, sa-si publice cinci articole si sa spuna ca a indeplinit acest criteriu. Consiliul primea articole din reviste de care nici nu se auzise. De aceea, au vrut sa puna o oarecare ordine, pentru a se elimina confruntarea cu carti publicate in edituri anonime, proaspat infiintate“, a explicat Carmen Marcus.

Solutia gasita de MEN poate parea un mod de a promova ambalajul in dauna continutului, ministerul recunoscindu-si astfel incapacitatea de a separa valoarea unei lucrari de cea a editurii care a publicat-o. Mai mult insa, criteriile propuse de CENAPOSS pentru evaluare sint de asa natura formulate, incit creeaza un adevarat cerc vicios in care editurile, profesorii si lucrarile publicate se conditioneaza reciproc.

„Monopolul ramine un risc“

Metodologia de evaluare este dictata de 11 criterii care, pentru editurile noi, se transforma subit in 11 porunci imposibil de urmat. Mai exact, pretendentii la recunoasterea CENAPOSS trebuie sa detina o „pondere insemnata din activitate in domeniul cartii stiintifice si manualelor universitare“. O alta cerinta este „publicarea a minimum 50 de carti stiintifice sau manuale universitare in ultimii cinci ani“. Toate bune, numai ca, asa cum am vazut deja, profesorii universitari interesati de publicarea unei lucrari personale se vor adresa cu precadere editurilor deja acreditate, asa incit nou-venitii in bransa editurilor cu greu pot aduna 50 de titluri stiintifice in cinci ani. Si restul criteriilor continua in acelasi sens, contribuind la instituirea unui fel de monopol al veteranilor in domeniul editarii de manuale universitare. Dovada este ca din totalul de 11 centre universitare in care functioneaza edituri recunoscute, sase nu au la dispozitie decit o singura editura agreata de CENAPOSS. Este si cazul Craiovei, unde singura care a reusit sa se inscrie in acest circuit bizar este Editura „Universitaria“.

De altfel, conducerea CENAPOSS recunoaste ca obstacolele, care, in termeni specific economici, s-ar numi „bariere la intrarea pe piata“, sint relativ insurmontabile pentru nou-veniti.

„In principiu, profesorii se vor orienta de acum inainte spre edituri acreditate. Noi credem insa ca orice editura care vrea sa publice carti stiintifice poate sa se ridice la standardul de zece titluri pe an, necesare acreditarii. Dar, in principiu, monopolul ramine un risc“, a mai precizat Carmen Marcus.

Opinia ca editurile noi sint profund dezavantajate este impartasita chiar si de catre cei care au reusit sa intre in cercul inchis al editurilor recunoscute: „Sint cu atit mai in masura sa clarific aceste lucruri, cu cit si eu sint profesor universitar. Intr-adevar, ca sa evolueze pe scara ierarhica, profesorii care scriu carti trebuie sa le publice la o editura acreditata, pentru a li se lua in considerare de catre Consiliul de Atestare a Titlurilor. Sistemul de acreditare a fost introdus in 2000 si, intr-adevar, cine a luat primul caimacul a reusit sa se acrediteze. Pentru restul, este mult mai greu“, a admis unul din directorii editurii BREN Bucuresti.

Candidatii la acreditare sint descurajati

Alte voci autorizate sint totusi de parere ca o parte din vina pentru monopolurile ce se consolideaza treptat in acest domeniu o poarta si editurile inca nerecunoscute oficial, care nu manifesta interes pentru publicarea cartilor stiintifice si a manualelor universitare. Prorectorul Universitatii din Craiova, Ion Olteanu, membru al CNCSIS, spune ca, pina acum, nici o alta editura din oras nu si-a depus dosarul in vederea acreditarii.

„Nu cred ca este atit de greu pentru o editura intr-adevar motivata sa obtina acreditarea. Cei care efectueaza evaluarea tin cont si de mediul stiintific in care functioneaza editura respectiva. Interesul meu este, oricum, sa ajut cit mai multe edituri craiovene sa-si obtina recunoasterea. Astfel, centrul nostru universitar va iesi mai mult in evidenta pe plan national“, a mai spus Ion Olteanu, recunoscind totusi ca restrictiile impuse de CENAPOSS nu fac decit sa descurajeze eventualii candidati la acreditare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS