24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Stiri diverse

18 angajati ai statiunii Bala se tem ca nu-si vor primi salariile

Cadrele medicale din statiunea Bala – Mehedinti se tem ca nu isi vor primi salariile pe luna ianuarie. Problema salarizarii in sistemul sanitar devine tot mai apasatoare, majoritatea unitatilor medicale confruntindu-se cu lipsa fondurilor. Cei 18 salariati ai Complexului balnear Bala acuza conducerea Spitalului Orasenesc Baia de Arama ca le aduce mereu reprosuri privind datoriile mai vechi. Ei au spus ca s-au obisnuit cu ideea de a nu primi banii pe ianuarie. Pentru ca nu avea cadre medicale suficiente, Directia de Sanatate Publica (DSP) Mehedinti a detasat, la inceputul lunii februarie, un medic la statiunea Bala. „Ca dovada ca nu am dorit sa renunt la oamenii care lucreaza aici, am detasat un medic de la Drobeta Turnu Severin, pentru ca toti cei 18 salariati sa aiba un loc de munca“, a spus dr. Stelica Ciobotea, directoarea DSP Mehedinti. Situatia salariala a angajatilor statiunii va fi prezentata Casei Judetene pentru Asigurari de Sanatate de conducerea Prefecturii Mehedinti. (F.L.)

Economista de la Spitalul Slatina este tot in greva

Elena Eparu, economista la Spitalul Judetean Slatina, a intrat ieri in cea de-a doua zi de greva a foamei. Aceasta si-a facut analizele la Sectia urgente a spitalului si sustine ca va ramine in greva foamei atit cit va rezista, desi a precizat ca se simtea foarte rau. Elena Eparu protesteaza pentru ca a fost mutata la alt serviciu in mod abuziv si pentru ca a fost amenintata cu desfacerea contractului de munca. La rindul sau, conducerea Spitalului Judetean Slatina a spus ca Elena Eparu urma sa fie mutata pe un post similar, de economist, si cu acelasi salariu. Ea urma sa fie transferata de la Serviciul aprovizionare, grupa alimente, la Serviciul contractari. Ca urmare a solicitarii acesteia sa ramina in cadrul aceluiasi compartiment, chiar si pe o pozitie inferioara, de merceolog, si cu salariul redus la jumatate, conducerea spitalului i-a indeplinit dorinta, insa a mutat-o de la grupa alimente la cea de reactivi. Octavian Iana, juristul Spitalului Judetean Slatina, a spus ca i-a fost trimisa o adresa grevistei, prin care este somata sa-si reia activitatea la noul loc de munca, in caz contrar urmind sa i se aplice masuri de sanctionare prevazute in Codul Muncii. Sindicatul SANITAS din cadrul Spitalului Judetean Slatina a refuzat sa ia apararea grevistei, pe motiv ca aceasta nu are nici un suport in demersul sau. (A.M.A.)

Jiana – primul ziar comunal din Mehedinti si din Romania

Locuitorii comunei Jiana-Mehedinti vor putea citi, de astazi, primul ziar comunal din judet si al doilea din Romania. Prima astfel de publicatie a aparut intr-o comuna din judetul Alba, dar a dat faliment, dupa numai citeva numere. Primarul localitatii, Gheorghe Popescu, a spus ca proiectul dateaza de aproximativ un an, dar, din lipsa resurselor financiare, nu a putut fi pus in practica pina in prezent. Publicatia, care se va numi Jiana, va aparea lunar si va fi distribuita in toate cele cinci sate care apartin comunei. „Ziarul va cuprinde informatii din satele comunei si va incerca sa aduca la cunostinta cetatenilor hotariri ale guvernului, care ajung mai greu la cunostinta oamenilor din mediul rural. In acest demers am fost sprijiniti cu fonduri si de citiva patroni din comuna. Cred ca aceasta este o initiativa buna, mai ales ca satele sint la aproximativ trei kilometri unele de altele, iar informatia va ajunge destul de repede la oameni“, a spus Gheorghe Popescu. Dintre redactorii ziarului vor face parte si producatorii agricoli din localitate. Publicatia Jiana va fi tiparita in patru pagini alb-negru si va costa 1.500 de lei. (F.L.)

Un sondor de la SP Ticleni a fost gasit spinzurat

Un sondor din cadrul Schelei Petroliere (SP) Ticleni a fost gasit spinzurat miercuri. Constantin Panaite, de 43 de ani, din comuna Romani-Neamt, si-a pus capat zilelor spinzurindu-se de o teava, chiar in camera din caminul muncitorilor. Dumitru Mancu, colegul lui Constantin, l-a gasit pe barbat si a anuntat politia. Cadavrul lui Constantin Panaite a fost dus la morga Spitalului din Tirgu Jiu, in vederea efectuarii necropsiei. (E.M.)

Adapost pentru victimele violentei in Turnu Severin

Primul adapost pentru femei si copii, victime ale violentei in familie, va fi infiintat, in perioada urmatoare, in Drobeta Turnu Severin. La recomandarea Oficiului pentru Integrare Europeana, primaria va aproba alocarea unui spatiu, pe strada I.C. Bratianu, in incinta Liceului „Domnul Tudor“. Proiectul va beneficia de fonduri PHARE, in valoare de 200.000 de euro, intr-un parteneriat primarie-institutie de invatamint. Spatiul amenajat in acest scop va dispune de servicii de asistenta sociala oferite persoanelor in dificultate. (F.L.)

Ajutoare pentru romii din Castranova

Membrii Biroului de Asistenta Sociala al Mitropoliei Olteniei, prin intermediul Parohiei Castranova si in colaborare cu liderii romilor din localitate, au oferit luni, 17 februarie, la 30 de familii nevoiase de romi din comuna, colete continind haine si alimente. Pachetele au fost facute in urma unei colecte a credinciosilor din Parohia Mintuleasa din Craiova.

Relatia dintre tineri si preoti

La sediul Arhiepiscopiei Craiovei a avut loc un seminar cu scopul de a fi instruiti 15 preoti in vederea imbunatatirii comunicarii dintre acestia si tinerii din parohie, in contextul intrunirii in acest an a Adunarii Tinerilor Crestini-Ortodocsi din Oltenia. Acesta este primul din peste zece grupuri de preoti din Dolj, Gorj, Mehedinti ale Arhiepiscopiei Craiovei, integrate intr-un proiect mai vast de formare a preotilor in domeniul relatiei cu tinerii. Seminarul de formare a fost prezidat de Mitropolitul Teofan si a cuprins: sesiunea I – prezentarea metodei participative de comunicare si exercitii de aplicare a acesteia, pornind de la studiul biblic; sesiunea II – analizarea situatiei relatiei dintre tineri si preotul paroh, in contextul actual, prin folosirea metodei participative; sesiunea III – discutii in grup pe marginea unor materiale scrise si video care au cuprins opiniile tinerilor despre relatia lor cu Dumnezeu, biserica si preotii.

Spectacol de binefacere al Fundatiei „Sfintul Nicolae“

Fundatia „Sfintul Nicolae“ a parohiei cu acelasi nume din vecinatatea Casei Tineretului, patronata de Arhiepiscopia Craiovei, in colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxa din Craiova si cu Ansamblul Artistic „Maria Tanase“, a organizat ieri un spectacol de binefacere intitulat „Fericiti cei milostivi“. Spectacolul va fi sustinut de Ansamblul Artistic „Maria Tanase“ in sala Teatrului National din Craiova care va pune la dispozitie tot ce este necesar. Obiectivul spectacolului de binefacere este colectarea de fonduri pentru dezvoltarea unor activitati crestine: acordarea de sprijin material pentru construirea unei biserici in Dolj, intr-o comuna fara biserica, amenajarea unui Club Biblic pentru tineret la Liceul de Arta „Marin Sorescu“ din Craiova, club de care vor putea beneficia si copii orfani aflati in evidenta Fundatiei „Sf. Nicolae“, precum si finantarea Proiectului „Familia Crestina – Treimea cea mica“ de care vor beneficia familiile sarace. Pretul unui bilet este de 50.000 de lei.

IPS Teofan, Mitropolitul Olteniei, la Serbarile Zilei Colegiului „Spiru Haret“

Inalt Prea Sfintia Sa Teofan va oficia astazi, incepind cu ora 11.00, la Tirgu Jiu, o slujba de binecuvintare a Colegiului „Spiru Haret“, cu ocazia Zilei Colegiului. Inaltul ierarh va sustine in fata tinerilor o conferinta cu tema: „Biserica si societatea – permanente ale spiritului romanesc, renasterea nationala prin credinta si invatatura.“

Secretarul Primariei Serbanesti-„urecheat“

Florin Ilie, secretarul Primariei comunei Serbanesti Olt, a fost apostrofat pentru ca trecea din joi in pasti pe la birou si nici nu isi indeplinea sarcinile de serviciu. In ultima sedinta de consiliu local, edilii comunei au hotarit cu 11 voturi pentru si doua abtineri ca acesta sa fie sanctionat pentru comportamentul sau. Florin Ilie a mai fost penalizat in ultimul an de doua ori, prin ordinul prefectului de Olt. Prima data a primit doar mustrare, iar a doua oara i-a fost retinut din salariu 10%, timp de trei luni. (A.M.A.)

Abonamente mai scumpe

Un abonament de transport in comun in Drobeta Turnu Severin va costa 286.000 de lei. Noua valoare a fost propusa de primaria severineana, care a luat in considerare faptul ca pretul unei calatorii dus-intors in municipiu este de 14.000 de lei. In 2002, valoarea abonamentului a fost de 245.000 de lei. (F.L.)

Patronul de la CRONOS – amendat de politisti

Politia Rutiera Craiova a efectuat ieri un control pe toate strazile municipiului pentru a depista indicatoarele de parcare cu plata amplasate ilegal de firma SC CRONOS IMPEX SRL, societate care a concesionat, pe 20 de ani, toate parcarile cu plata din Craiova. Agentii de circulatie au depistat 23 de astfel de indicatoare, care au fost puse fara avizele necesare de la Politia Rutiera, iar pentru neregulile depistate Mohamed Al Orfahli, patronul societatii, a fost sanctionat cu o amenda de cinci milioane de lei. Primaria Craiova va fi informata in scris, indicatoarele urmind sa fie puse numai cu acordul Politiei Rutiere. (I.P.)

Hoti de gazolina la Turburea si Stoina

Angajatii Schelelor Petroliere isi jefuiesc locurile de munca. Politia Stoina impreuna cu Detasamentul de Interventie Rapida au organizat, in noaptea de 19 spre 20 februarie, o razie in urma careia au fost prinsi trei hoti de gazolina si unul de lemne. Zaharia P., de 46 de ani, din Craiova, a fost prins cu 85 de litri de gazolina, Popescu S., de 34 de ani, din Tirgu Logresti, operator la SP Turburea, sustrasese 62 de litri de gazolina, iar Valeria B., de 36 de ani, tot din Logresti, operatoare la SP Stoina, a fost prinsa cu 55 de litri de gazolina. De asemenea, Nicolae B., de 40 de ani, din Melinesti- Dolj, a fost prins in flagrant, in timp ce fura lemne. Cei patru s-au ales cu dosar penal pentru furt. (E.M.)

Incendiu la ELECTROCARBON Slatina

Un puternic incendiu a izbucnit miercuri dimineata intr-una din sectiile de productie ale societatii comerciale ELECTROCARBON SA Slatina. Din cauza celor aproximativ zece tone de ulei, aflate intr-un transformator electric, focul se extinsese. Pompierii militari slatineni chemati la fata locului au reusit insa dupa 30 de minute sa stinga incendiul. In urma cercetarilor efectuate s-a constatat ca flacarile izbucnisera din cauza unui scurtcircuit produs de o suprasolicitare la pornire a unui redresor electric. Accidentul nu s-a soldat cu victime omenesti, pagubele materiale urmind sa fie evaluate de specialistii societatii in cauza. (A.M.A.)

Produse cosmetice retrase de la comercializare

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Gorj au verificat modul de comercializare a produselor cosmetice, cinci agenti economici din Tirgu Jiu fiind gasiti cu nereguli. SC INTERBRANDS MARKETING DISTRIBUTION vindea produse care nu aveau inscriptionate eticheta cu adresa firmei din Romania, amenda primita fiind de 20 de milioane de lei. SC EXOTRAC SRL a fost sanctionata cu trei milioane de lei pentru ca avea la vinzare produse cosmetice necorespunzatoare, aduse din Turcia. Alte trei societati comerciale – WINNER SRL, GERTAS 3 IMPEX si STIL SRL – comercializau cosmetice fara traducerea instructiunilor de folosire, primind amenzi de 30 de milioane de lei. OJPC a dispus oprirea temporara de la comercializare a produselor cu abateri. (E.M.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS