Cu toate acestea, a adoptat o fata de la orfelinat
O familie din comuna doljeana Goesti traieste in saracie, avind coliba asezata chiar pe marginea drumului Craiova – Tirgu Carbunesti. Cu toate acestea, membrii familiei au crescut o fata pe care au luat-o cind avea trei luni de la orfelinat, au dat-o la scoala, iar acum ea are 12 ani si este eleva in clasa a cincea. Casa in care locuiesc cele noua suflete care compun familia lui Constantin Boceanu contrasteaza puternic cu gospodariile satenilor din jur. Este adevarat, nici vecinii lor nu o duc foarte bine, dar prin curtile acestora vezi pasari, chiar si animale. Acoperisul sub care sta familia Boceanu este de fapt un conglomerat de fisii de carton bituminos, folii de plastic, bucati de tinichele si alte materiale impermeabile. Casa arata la fel de jalnic. Peretii din chirpici au fost cirpiti de nenumarate ori. Ca sa fie totusi mai cald in interior iarna, ei au „tencuit“ exteriorul peretilor cu foi de carton presat, peste care au dat cu mult var.
Mirajul imaginilor de senzatie… si-atit!
Primarul comunei, Petrus Stoe, a spus: „Mai avem oameni saraci in comuna, dar familia Boceanu depaseste orice imaginatie. De la ei din casa se vede cerul. Noi i-am mai ajutat cu ce am putut, dar a fost insuficient pentru nevoile lor. Fata cea mare are deja un copil… E greu. Le mai duce lumea de-ale gurii, de pomana“.
Din strada pina la casa familiei Boceanu sint aproximativ 20 de metri. Cind am coborit din masina, ne-a intimpinat nevasta nelegitima a lui Constantin, Ecaterina Adam: „Ce tot ne filmati, dom’ne, ca ne-am saturat sa tot fim pozati de toti. Toata lumea care trece pe sosea se opreste si se uita la noi ca la menajerie. Dar nici unul n-a venit sa ne dea si noua un sul de carton ca ploua peste noi in pat. Venirati si voi acum cu aparatele astea, dar cu ce ne ajutati? Primaria ne da cite o suta de mii de lei pe luna, ajutoare sociale, ca zice ca n-are bani. Pai, minimul nu este sase sute de mii de lei?“
Saraci, dar curati la trup si la suflet
In ciuda conditiilor in care traiesc, toti erau imbracati modest, dar curat. Mezinul, Adam Bogdan Boceanu, de sase ani, s-a apropiat fara ezitare si, rizind, a salutat: „Noroc! Ce mai faceti?“. Pe fata lui se citea fericirea copilariei. Impresionant a fost si cazul Anei Mirela Nedelica, de 12 ani.
„Fata ne-a fost incredintata de la Leaganul de copii, cind avea trei luni. Am crescut-o cum am putut si noi. Acum este mare si merge la scoala. Sintem multumiti de ea. Nepotul nostru, Bogdan, este la gradinita, iar la toamna il dam si pe el la scoala“, a spus bunica sa si mama adoptiva a Mirelei. Bogatia de nedescris pe care o au sint sufletele lor mari si bune, compenseaza lipsurile materiale lumesti.
„O sa ne ajutati cu ceva? O sa primim si noi macar un sul sau doua de carton, sa punem pe casa?“, au fost ultimele intrebari ale batrinei inainte de a pleca.
