11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Singura pe lume

„Ce e maica?“, ne intreaba femeia, cu glasul stins si cu ochii acoperiti de ceata aceea pe care o lasa saracia asupra batrinilor. Aude greu, iar de vazut, ar fi parca o minune sa poata zari pina in toate ungherele incaperii. Sau un blestem? S-ar speria poate si ea daca ar putea zari clar ce s-a ales de casa in care a trait o viata, casa pe care i-au lasat-o parintii cu limba de moarte si cu unica indatorire de a avea grija de ea.

Baba Gica e singura, o viata intreaga a fost asa. Cit a avut putere, s-a ingrijit de toate; acum, la 80 de ani trecuti, abia se mai tiraste prin camera intunecata. In plita nu are foc, patul e un valmasag de trente ingramadite pe un maldar de paie, linga o soba fumeginda. In loc de geam, hirtie, peretii negri si, agatata intr-un cui, o lampa. „N-ai lumina, mamaie?“ o intrebam. „N-am, maica. N-am bagat lumina, ca asa a murit frate-meu cind era tinar, curentat!“, explica batrina. De la frate, gindul ii sare la familie. „Ehehei…am dus-o bine noi cind eram eu tinara; fratele meu era bogat, avea pravalie, aici in Gingiova, casa era frumoasa, cu cerdac, aveam si pamint. Io nu m-am maritat si parintii si fratii mei m-au lasat pe mine sa am grija aici. Acum nu mai pot sa fac nimic, nu vedeti, a cazut casa toata!“, isi rezuma, intr-o singura fraza, o viata de om. Viata ei.

„Am inceput sa mor!“

Intre doua amintiri, ne raspunde la intrebari: nu, n-are lemne, ca n-a avut bani sa cumpere si apoi… cine sa i le sparga?! De gatit nu mai poate gati, e bolnava si nu stie cind cade din picioare; de mincat mai maninca din ce ii mai aduc vecinele, da’ trec si ele cind pot! Pe plita rece, o cana cu apa si o coaja de piine veche. „O mai inmoi o tira, maninc si eu, mai dau si la pui…“ Zice ca are cinci puisori, care stau cu ea acolo, in singura odaie care mai are tavan si usa; pe jos se si vede un blid cu apa si niste malai imprastiat. Puii nu se vad insa. „Ei, or fi pe aci! Ieri parca erau…“

Baba Gica Pitigoi este batrina si bolnava. Si foarte singura. Pensie nu are deloc, iar boala nu-i da pace. O fi boala, o fi o slabiciune a corpului cauzata de inanitie?! Nici ea nu mai stie; intre doua lesinuri traieste cu gindul in trecut, cind avea familia linga ea si puterea de trai din munca ei. Parca mai are si acum niste rude, niste nepoti dupa fratii ei, da’ nu-si aminteste exact. Si, chiar de-ar fi, ce sa-i faca ei? Stie ca are zilele numarate si parca n-ar mai supara pe nimeni cu problemele ei. „Sint bolnava, da’ ce sa fac? Si daca ma duc la doctor, ce-mi face…o frectie si mor! Am inceput deja sa mor“, vorbeste parca doar pentru urechile ei. Ne face semn din mina la plecare si se cuibareste intre hainele vechi si murdare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS