24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Gingiova si UE

Chiar daca Romania bate inca pe la portile integrarii in Uniunea Europeana, edilii din comuna doljeana Gingiova n-au mai asteptat pina in 2007 ca sa se bucure de europenizare, ci au trecut direct la masuri festiviste.

La intrarea in comuna, de-o parte si de alta a placutelor pe care scrie alb pe albastru „Bine ati venit in comuna Gingiova!“, flutura un drapel ros-galben-albastru si unul albastru simplu, cu stelute! C’asa-i in UE! „Ati vazut steagurile?! Aaa… le-am pus pe la sfirsitul anului trecut; si la intrarea in comuna, si la primarie, scoli si toate institutiile de pe raza comunei“, explica viceprimarul comunei, cu mindrie nedisimulata pentru faptul ca Gingiova, inaintea tuturor, a dat startul la integrare. Si, dupa ce au instalat in localitate si cosuri de gunoi, au amenajat platforma si au montat citeva bancute pentru odihna cetatenilor, edilii au demarat o alta actiune: consilierii locali, profesorii si batrinii au fost insarcinati sa vina cu propuneri pentru a stabili stema comunei.

Pina acum, cele mai bune idei au fost: Jiul (vecin cu Gingiova), un manunchi de spice (ca doar e localitate cu profil agricol), un vultur (reprezentativ pentru orice stema) si monumentul din localitate (de cind cu rascoala de la 1907).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS