Acasă Actualitate Stiri diverse

Stiri diverse

Proiectul „Trepte catre Adevar: Infectia cu virusul HIV“ a fost aprobat

Proiectul „Trepte catre Adevar: Infectia cu virusul HIV“ a fost aprobat luni, 10 februarie, de Ministerul Tineretului si Sportului. In vederea desfasurarii proiectului, s-a obtinut o finantare de peste opt milioane de lei din partea Directiei Pentru Tineret si Sport Dolj. Actiunea este initiata de Asociatia „Vasiliada“, aflata sub patronajul Arhiepiscopiei Craiovei. Scopul proiectului consta in cunoasterea de catre tinerii infestati HIV, asistati de asociatie, precum si de parintii acestora, a dimensiunii moral-educative pe care o presupune infectia cu virusul amintit. Proiectul se va concretiza in realizarea unei brosuri in care se vor aborda aspectele morale pe care le presupune infectia cu virusul HIV. Aceasta va fi distribuita gratuit parintilor si copiilor infestati, asistati de Asociatia „Vasiliada“.

Primarii cu intirzieri la eliberarea titlurilor nu vor fi sanctionati

Subprefectul de Gorj, Eugen Vilceanu, a spus ca nu vor fi sanctionati edilii care au ramas in urma cu eliberarea titlurilor de proprietate. In localitatile respective vor fi trimise echipe suplimentare, formate din specialisti de la cadastru, prefectura si CNLO. Intirzieri mari se inregistreaza la Hurezani, unde primarul nu a reusit, in doi ani de mandat, sa emita nici un titlu de proprietate, la Slivilesti, unde au fost eliberate 58% din titluri. Sacelu este comuna cu cele mai putine titluri eliberate, 35%, urmata de Turceni cu 45%. Pina in prezent, in Gorj se inregistreaza o proportie de 92,3% de titluri emise.

(E.M.)

Trei societati comerciale din Drobeta Turnu Severin au fost inchise definitiv

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Mehedinti au inchis definitiv trei societati din municipiul Drobeta Turnu Severin care comercializau articole de imbracaminte second hand pentru copii cu o virsta mai mica de 36 de luni. Cele trei unitati comercializau, pe linga alte produse de imbracaminte second hand, incaltaminte si lenjerie intima, contrar legilor in vigoare. „Au fost verificate 12 societati, unde am gasit 44 de kilograme de lenjerie intima, in valoare de 2,6 milioane de lei, si 20 de kilograme de imbracaminte pentru copiii mai mici de 36 de luni, in valoare de 1,2 milioane de lei. Am dispus interzicerea comercializarii unor produse folosite, in valoare de 3,8 milioane lei, si distrugerea acestora pe cheltuiala agentilor economici. Am aplicat trei sanctiuni contraventionale, in valoare de cinci milioane de lei, si am inchis societatile <<Independent Gutes Ion>>, Com Leriget SRL si <<Independent Usturoi Florentin>>, potrivit OG 21/1992, cu modificarile si completarile ulterioare“, a spus Alin Nistoran, inspector-sef al OJPC Mehedinti.

(F.L.)

Produse alimentare pastrate la temperaturi de peste 35 de grade

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Mehedinti se confrunta cu probleme cauzate de nerespectarea de catre agentii economici a temperaturilor la care trebuie pastrate produsele alimentare. Ei au controlat ieri zece societati comerciale, iar la sase dintre acestea au gasit numeroase deficiente, respectiv conditii necorespunzatoare de pastrare a produselor, conditii igienico-sanitare deficitare si produse cu termen de valabilitate expirat. La SC FILGERT COM SRL, din Drobeta Turnu Severin, inspectorii de la Protectia Consumatorului au gasit pateuri de ficat, ciocolata, bere si sucuri depozitate la temperaturi de peste 30 de grade, fata de maximum 18-25 de grade, inscrise pe etichete. Nereguli au fost constatate si in cazul SC BLACK IMPEX SRL, o brutarie din municipiu, societate la care piinea se transporta in conditii necorespunzatoare, respectiv in interiorul unui autoturism Dacia Break, fara autorizatie sanitara. „La barurile Korona si Filigram, grupurile sanitare erau neigienizate, lipseau sapunul si prosoapele, iar berea din butoaie era pastrata la o temperatura de peste 35 de grade, fata de 4-10 grade, temperatura mentionata de producator“, a spus Alin Nistoran, inspector-sef al OJPC Mehedinti. Pentru deficientele constatate au fost aplicate amenzi, in valoare totala de 20 de milioane de lei.

(F.L.)

Exit mobile version