16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMajoritatea datornicilor nu platesc din rea-vointa

Majoritatea datornicilor nu platesc din rea-vointa

Angajatii societatii AQUATERM si cei ai Primariei Tirgu Jiu au inceput verificarea asociatiilor de locatari din oras pentru identificarea datornicilor cu sume mai mari de cinci milioane de lei. Dupa primele date culese, conducerea primariei spune ca, tinind cont de criteriile impuse de ordonanta, se poate spune ca majoritatea restantierilor nu platesc intretinerea pentru ca nu vor si nu pentru ca nu ar avea bani.

„Foarte putine dintre familiile cu datorii au venituri sub 1,8 sau 2,5 milioane de lei pentru fiecare membru. Vor fi foarte putini cei care vor beneficia de ajutoare de urgenta sau de credite pentru a-si achita facturile“, a spus viceprimarul Ioan Roman-Barbuti.

Datornici cu microcentrale de apartament

Anchetele sociale pe care le fac angajatii primariei tin cont si de informatiile furnizate de administratorii de asociatii, care cunosc cel mai bine situatia datornicilor. Nu putine sint familiile din Tirgu Jiu care au datorii la intretinere, dar au si centrale proprii de apartament.

„La anchetele sociale se vede cine nu are bani si cine nu plateste pentru ca nu vrea. Venitul pe care il demonstreaza oamenii cu acte nu este cel mai bun indicator pentru situatia financiara a familiei“, au spus angajatii Serviciului de Protectie Sociala.

Conform legii, familiile care si-au permis microcentrale vor fi si primele tinte ale masurii de executare silita pentru recuperarea datoriilor. Ordonanta privind ajutoarele pentru datornici nu tine cont de subventiile pentru achitarea facturilor la caldura pe care le primesc peste 1.000 de familii din Tirgu Jiu. Pe luna decembrie au fost aprobate 1.056 de cereri pentru acordarea de subventii care au totalizat peste 600 de milioane de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS