Numai cine a facut armata stie ce inseamna „batalionul disciplinar“! Sau ce insemna; ce rusine era pentru un recrut sa ajunga la „bedeu“, ce pata pe obrazul familiei care-si vedea odrasla ajungind intr-un loc unde accesul era interzis, libertatea un drept pierdut, iar munca obligatorie, in loc sa conduca cu cinste vreun pluton de soldati. O schimbare dramatica, in urma careia majoritatea soldatilor ieseau oameni, barbati adevarati, care stiau ce inseamna sa treci „dincolo de linie“.
La marginea municipiului Caracal, la iesirea inspre Corabia, se intinde un cimp de garduri. Sirme ghimpate, mai inalte de un stat de om, care ingradesc ceea ce acum se cheama Inchisoarea militara nr.5, singura inchisoare din tara, unde soldatii in termen ispasesc abaterile disciplinare. Incalcari de consemn, dezertarea, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, uciderea din culpa, toate pedepsele de la citeva luni la maximum doi ani, acordate militarilor din sistemul national, se ispasesc aici.
„Noi sintem ultima institutie care contribuie, cu titlu de gratuitate, la formarea personalitatii“, spune cu mindrie col. Iulian Cinca, comandantul unitatii. El spune ca soldatii care ispasesc aici diferite pedepse sint vinovati, in primul rind, de teribilism si de o educatie mai putin exigenta.
Oameni, nu temniceri
Obisnuite sa fie considerate „bau-baul“ soldatilor, cadrele militare care asigura buna functionare a inchisorii militare spun ca, inainte de a fi jandarmi, ofiterii de cariera, sint oameni obisnuiti, cu aceleasi obligatii de achitat, dar si cu o misiune de indeplinit: aceea de a mentine ordinea publica.
Numai gardurile de sirma ghimpata si lacatele de la usi sint semn ca aici exista oameni care si-au pierdut dreptul la libertate; pedepsitii nu au permisii, nu au solda, nu au bilete de voie, nu au voie sa puna mina pe o arma adevarata. In loc sa faca instructie, muncesc. Din sapte zile, numai una o au libera. Nu si-au pierdut insa nici unul din drepturile omenesti; au hrana, caldura, acces la igiena, si cineva se ocupa si de instruirea lor, de cultivarea cunostintelor si formarea caracterului.
In intreaga unitate, acum mai sint doar patru soldati care ispasesc abaterile de la disciplina militara. Au fost ani cind erau citeva sute, in inchisoare incapind chiar si 800 de condamnati. „Era mai greu atunci, pentru ca erau multi, dormitoarele sint foarte mari si erau mai greu de supravegheat, mai ales ca se influentau unii pe altii, in sens negativ“, povesteste mr. Mircea Slamnescu, comandant companiei disciplinare.
Niciodata nu e prea tirziu
Inchisoarea militara nu este un hotel de lux pentru soldati, asa cum ti s-ar parea la prima vedere, chiar daca conditiile de viata de aici sint mult mai decente decit in multe unitati militare de prestigiu. Nu este nici o puscarie adevarata. Este insa un instrument de reeducare, ultima sansa pentru cei care au luat-o pe un drum gresit. Ultima, pentru ca, dupa executarea pedepsei, militarii ies de aici fara cazier; viata de civil nu le va fi marcata de gresala din timpul stagiului militar.
„Unii, cind pleaca de aici, nici nu intorc capul. Vor sa uite tot, in special greseala pentru care au ajuns aici. Dar, cu timpul, mare parte din ei trec pe la noi si ne multumesc! Tirziu isi dau seama ce sansa au avut si apreciaza faptul ca, daca au ajuns oameni, unii importanti, cu functii, avem si noi o contributie!“, spune lt. Adrian Scarlat.
