13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoua cazuri sociale in neatentia lui Vasile Bulucea

Doua cazuri sociale in neatentia lui Vasile Bulucea

Dramele din spatele sclipirilor de Craciun

In umbra luminilor orasului impodobit de sarbatori se consuma drama acelor oameni pentru care Craciunul si forfota pregatirilor nu sint decit motive sa simta mai acut mizeria in care se zbat si gustul amar al saraciei. Nicicind viata nu li s-a parut mai nedreapta, nici plinsul odraslelor lor mai sfisietor. Nicicind nu s-au simtit mai neputinciosi ca acum, cind copiii se smulg din bratele lor pentru a-si lipi nasucurile de vitrinele luminate, visind la Mos Craciun.

Pentru Mariana Rogojina, „sarbatorile fericite“ se reduc la o masa mai acatarii pentru fetita ei de patru anisori, bolnava de anemie, si un nou acoperis, prin care sa nu patrunda ploaia, deasupra grajdului pentru porci in care locuieste acum impreuna cu cei trei copii.

Mariana a crescut intr-un centru de plasament. Stie ce inseamna o copilarie trista si o viata lipsita de dragostea parinteasca. Poate de aceea nu vrea cu nici un chip sa se desparta de copiii ei, sacrificindu-se pentru a-i tine aproape si a le oferi atit cit este in stare. De barbat s-a despartit de mult. S-a maritat de tinara, tinjind dupa un strop de afectiune, dupa sentimentul de siguranta pe care il ai cind stii ca omul cu care ti-ai unit destinul o sa iti fie alaturi la bine si la greu. Spera sa uite trecutul intunecat si sa paseasca spre o viata noua. S-a inselat. Barbatul caruia ii pusese la picioare sufletul ei si caruia ii daruise toate visele nu a facut altceva decit sa ii tradeze increderea.

Dupa 11 ani de convietuire, timp in care au aparut pe lume trei copii, s-au despartit, Mariana pastrind in memorie numai clipele de cosmar, cu certuri si batai crunte. Copiii i-a luat cu ea. Pe strazi, pe la prieteni, pe la rude, muncind ziua si facind planuri noaptea despre cum sa o scoata la capat, despre cum or sa supravietuiasca unei noi zi.

„Acasa“, in grajd

In cele din urma, citiva oameni cu suflet s-au milit de ea si au lasat-o sa locuiasca in fostele grajduri pentru porci din spatele Facultatii de Sport, care altadata apartineau Liceului Militar.

A fost greu pentru Mariana si copiii ei. A durat mult si a fost nevoie de munca indirjita pina sa scoata la lumina una dintre incaperi. Au dezinfectat-o cu var, si-au adus citeva lucrusoare, doua paturi, o masa din scinduri, un resou daruit de un student si au numit-o „acasa“. Pe un perete au agatat doua icoane, iar la capatul patului au asezat Biblia. Grija unui acoperis deasupra capului, chiar daca cel existent e plin de gauri, a mai usurat umerii femeii care si-a canalizat atentia spre copii: sa aiba ce minca, sa aiba ce imbraca, sa poata merge la scoala.

Bianca are deja anemie din cauza alimentatiei saracacioase si daca Mitropolia nu le-ar fi venit in ajutor cu plata taxelor inscrierii micutei la camin, fetita nu ar fi avut nici macar siguranta unei mese calde pe zi. Dumitru este cel mai mare dintre copii. Are 19 ani si lucreaza ca muncitor necalificat in constructii. A fost si la liceu, dar n-a vrut sa mearga la examenul de bacalaureat. Nu avea cu ce sa se imbrace si, oricum, ce rost ar fi avut? Saracia nu te intreaba cite clase ai.

Fratele lui, Ionut, are 17 ani si invata la UCECOM. Se trezeste dimineata, isi incalta adidasii cirpiti si lipiti cu super glue si merge la scoala cu stomacul ghemuit de foame. In acest timp, Mariana cauta de lucru pe la magazine, prin tirguri, spala, matura, cara marfa, face orice este nevoie pentru o piine, o punga de faina sau o sticla de ulei pentru copiii ei. Nu cere niciodata. Primeste tot ce ii dau oamenii care ii stiu situatia si vor sa o ajute, dar munceste inzecit pentru a le arata recunostinta ei. Nu conteaza ca bolile o macina, ca doctorii i-au spus ca are nevoie de tratament si de odihna. Nu are nici bani pentru medicamente, nici ragaz de odihna. Grija pentru soarta copiilor ei ii ingenuncheaza sufletul si totodata ii da puterea sa merga mai departe, sa indure orice, pina la epuizare. „Vin sarbatorile. Nu stiu ce-o sa facem, cum o sa fie, ce-o sa se aleaga de noi… La oamenii care m-au ajutat mi-e rusine sa mai merg, iar sprijin din alta parte nu stiu sa am! Dumnezeu sa ne ajute!“

• Ana IANCU


„Toti ma intreaba unde o sa ma duc cu copiii“

In urma cu un an, Adela Constantin si Ionel Dutica au hotarit sa-si stringa la un loc saracia. El, copil abandonat, crescut pe strazi, care n-a cunoscut niciodata caldura unui camin, ci doar suierul trenurilor din Gara Craiova. Ea este cel mai mare dintre cei 11 copii ai unei familii de nevazatori, care au mostenit de la parinti doar handicapul si „meseria“ cersitului. In cei 22 de ani de viata, Dutica nu a primit niciodata de ziua lui un cadou. In seara de Sfintul Ion insa, Adela i l-a daruit pe cel mai frumos: un baietel si o fetita, gemeni. Bucuria nasterii celor doi copii a umbrit pentru citeva zile necazurile a doua vieti nenorocite.

„Vreau sa imi vad copiii!“

Abia trezita din anestezie, dupa operatia de cezariana, Adela ii cauta cu disperare pe micutii carora le-a dat viata. „I-am purtat in mine opt luni si nimeni nu ma credea ca-i voiam. Lumea stia ca sint saraca si-mi reprosa pina si dorinta de a fi mama. N-am prea avut liniste cu ei. O saptamina stateam in odaita noastra dupa care ajungeam iar la spital. Dupa ce

i-am nascut, toti ma intrebau unde o sa ma duc cu doi copii; stiau ca traiesc cu Dutica intr-o camaruta un pic mai mare decit WC-ul de la spital. Le-am spus ca unde o sa ma duc eu o sa-mi iau si copiii, ce o sa maninc eu o sa le dau si lor. Daca asta a fost voia lui Dumnezeu!“.

Linga patul Adelei, Dutica sta cu privirea pironita in podea, vadit incurcat, nestiind ce sa faca mai intii pentru a alina durerile femeii care l-a adus in rindul lumii, facindu-l tata. De cind i-a vazut prima data pe copii, barbatul se fitiie de colo, colo si nu-i vine sa se desprinda de usa salonului unde micutii isi asteapta mama. De citeva luni, omul isi luase slujba in serios si voia sa cistige tot mai multi bani, cu gindul la viata noua pe care o va incepe ca parinte. Vindea tot mai multe ziare Gazeta de Sud si spera ca intr-o zi se va intimpla o minune: poate ca primaria se va indura de ei si le va da locuinta sociala la care viseaza, un loc decent in care sa-si creasca gemenii.

Saracii copii ai saracilor

Gemenii lui Dutica vor deschide ochii intr-o cocioaba. Atit au putut parintii lor sa faca. Visurile oamenilor saraci sint modeste. Nu indraznesc sa rinduiasca in minte palate si masini luxoase. Ziua de miine e mult mai importanta pentru Adela si Dutica. Miine, mama si copii mai pot sta inca in spital, unde macar este cald. Poimiine nu se stie ce se va intimpla. Fara hainute calduroase, fara alimente si fara o locuinta, micutii vor avea soarta pecetluita: boala si spitalul. De asta nu-i va putea scapa nici dragostea mamei, nici bucuria proaspatului tata. In curind se vor trezi intre aceiasi pereti igrasiosi laolalta cu sora Adelei si cu sotul acesteia, cu care impart camaruta pentru care platesc o caruta de bani. Cu fiecare clipa care trece, cadoul lui Dutica devine o povara.

In salonul copiilor nascuti prematur, fetita si baietelul lui Dutica asteapta sa fie dusi acolo unde pentru majoritatea dintre noi inseamna „acasa“.

• Mioara DRAGALINA, Ana IANCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS