In ochii miilor de olteni ingenuncheati de nedreptati se ascunde mereu o lacrima. De multe ori, e ultima. Cea care picura pe bucata de hirtie pe care ziaristul de la Gazeta de Sud i-o intinde necajitului, sa scrie cum poate el mai bine ce-l doare. Si se intimpla deseori ca in locul acelei lacrimi sa rasara un licar de viata, ca printr-o minune. Iar anul acesta, condeiul nostru de presa, asa, cu puterile lui limitate, chiar a facut citeva minuni. Poate revazindu-le mai jos, veti lua de la fiecare din ele dramul de speranta care sa va ajute pe voi, ceilalti necajiti, sa credeti si in miracole, inainte de a pleca fruntea in fata sortii.
Mina care a rupt o inima de copil
Cind era mica, i se spunea „Mina de Papusa“. Nimeni nu isi inchipuia, nici atunci, nici acum, cita durere ascunde in sufletul ei fetita care cu disperare incearca sa isi ascunda mina parca neterminata de natura. E un gest reflex, pe care il face de cind se stie, de cind avea citiva anisori si a constientizat pentru prima oara privirile curioase ale celor din jur, urmate de grimasa fetei si de cuvintele aruncate in batjocura. Rodica a crescut. Acum este o tinara de 17 ani, frumoasa, desteapta si modesta care, vrea sa ajunga avocat sau jurnalist. A trecut peste handicapul fizic, a invatat sa scrie si sa faca toate lucrurile cu mina stinga. Dar handicapul psihic, durerea din suflet, a ramas. Stie ca este altfel, o simte in ochii celor care o privesc. Dar mai stie si ca exista o sansa sa intre in normal: o proteza performanta, aproape la fel de reala ca o mina adevarata. 150 de milioane ii pot da unui copil curajul sa ridice ochii din pamint si sa-i priveasca pe cei din jur, fara teama ca va citi pe chipul lor dispret, sila sau mila.
Povestea Rodicai aparea in Gazeta de Sud la sfirsitul lunii aprilie. Curajul fetitei care a acceptat sa isi faca publica tragedia doar pentru ca stia ca este singura speranta care ii mai ramasese, a impresionat nenumarati cititori. De la telefoanele de solidaritate, prin care oamenii doreau sa o incurajeze pe Rodica, pina la sumele de bani pe care diferite persoane le-au oferit din putinul lor pentru ca un vis de copil sa devina realitate, toate aceste gesturi au aprins in ochii fetei licarul sperantei. Si nu in van, pentru ca anul viitor tinara va avea proteza pe care si-a dorit-o, gratie unei familii de romani stabiliti in Germania, care au luat legatura cu noi prin Internet imediat ce materialul a aparut in ziar.
Doi copii ai nimanui si-au „facut casa“ din ziare
Se spune ca daca iti doresti ceva cu adevarat, in cele din urma vei reusi sa iti implinesti visul. Cei mai multi dintre noi cred insa ca mai sint foarte multe lucruri de luat in calcul pina sa fie chiar asa cum spune zicala; trebuie sa ai o oarecare bunastare materiala, sa ai o familie unita care sa te sprijine, prieteni, putin noroc, si, in general, sa fii inconjurat de lucruri bune care sa iti asigure reusita… Florian si Alexandru nu au avut nimic din toate acestea. Parasiti de parinti la virste fragede, traind o viata in institutiile in care ajung copiii nimanui, lipsiti de afectiune, de sprijin, trebuind sa isi croiasca singuri drum in viata si sa lupte pentru fiecare bucatica de piine si pentru fiecare cuvint bun, acesti baieti au reusit sa isi transforme visele in realitate. Au muncit, si-au cistigat existenta si respectul celorlalti, au facut economii si…si-au cumparat fiecare cite o garsoniera. … Vinzind Gazeta de Sud. Au acum o casa numai a lor, in care seara pot dormi linistiti, fara teama ca a doua zi cineva ii va da afara pentru a elibera locul in favoarea altcuiva. Un camin in care sa se intoarca seara acasa cu drag; o evadare din viata traita dupa reguli si programe facute de pedagogi si supraveghetori, speranta ca intr-o zi vor avea o familie…
„Vreau sa le multumesc Gazetei de Sud si fundatiei Helios, care m-au ajutat sa imi implinesc visul!“. Acestea sint vorbele celor doi tineri care, cu putin ajutor, au reusit sa isi cistige respectul de sine si respectul celorlalti.
Orfane, singure pe lume si amenintate ca vor ajunge in strada
Se spune ca, oricit de fara iesire ti s-ar parea o situatie, intotdeauna exista mai rau. Adevarul trist al acestei afirmatii a fost probat si de Alina si Anca Terpu. Abia intrate in adolescenta, cele doua surori au suportat tragica moarte a tatalui lor, survenita in urma unui accident vascular. Dupa numai citiva ani, in iunie trecut, au ramas si fara mama lor, bolnava de cancer, plecata in lumea celor drepti dupa un an de agonie in care cele doua fiice au ingrijit-o pina la ultima ei suflare. Lucrurile stateau cum nu se poate mai rau: singure pe lume, cu o bunica imobilizata la pat ca singur sprijin, „traind“ din pensia de urmas de un milion si jumatate si din mila cunoscutilor. Si cind nimic nu parea posibil pentru a inrautati si mai mult cosmarul pe care il traiau, asociatia de locatari le-a anuntat pe cele doua fete ca vor fi date afara din cauza datoriilor acumulate la intretinere: 50 de milioane de lei.
Va mai amintiti, desigur, de cele doua surori curajoase care nu s-au lasat infrinte, chiar si dupa moartea ambilor parinti. Curajul lor a fost rasplatit. Cititorii nostri cu suflet mare nu au intirziat sa reactioneze. „Am primit vizite, telefoane si chiar scrisori. Unul dintre domnii care ne-au vizitat ne-a oferit posibilitatea sa mincam la restaurantul dumnealui in fiecare zi, iar daca nu avem timp, sa luam mincarea la pachet. Alte doua doamne s-au oferit sa ne ajute in cazul in care avem nevoie de ceva, chiar si de un sfat. S-a rezolvat si problema intretinerii. Domnul Solomon a platit 20 de milioane si urmeaza sa dea si restul banilor in curind. Nu stim ce sa spunem. Sintem emotionate si le multumim tuturor!“, spuneau fetele la citeva zile dupa ce materialul aparuse in paginile Gazetei de Sud.
Incarcata cu daruri, pe urmele Gazetei de Sud
„Citind articolele care apar in Gazeta de Sud si vazind atitea necazuri, am incercat sa descretesc fruntile unor copii si oameni nevoiasi. Asa ca am pornit cu masina incarcata la cei despre care ati scris dumneavoastra“. Asa incepe scrisoarea pe care Florentina Ionescu, o pensionara din Craiova, ne-a trimis-o la redactie. Doamna Ionescu se numara printre acei cititori care au inteles ca un gest de generozitate nu poate schimba lumea, dar cu siguranta poate readuce speranta si zimbetul pe chipul unor oameni care au uitat de mult sa se bucure. Rindurile primite de la astfel de oameni sint raspunsul la sperantele noastre, ale celor care ne straduim sa prezentam aceste cazuri disperate, nazuind ca vom fi auziti de cineva cu suflet mare.
Materialul „Incarcata cu daruri, pe urmele Gazetei de Sud“ a aparut ca urmare a unei scrisori primite din partea doamnei Florentina Ionescu. Nu pentru a se lauda, ci pentru a ne confirma ca eforturile noastre nu sint in zadar. Va multumim, doamna! Ne-ati facut o mare bucurie, sinteti un exemplu de urmat si apreciem telefoanele dumneavoastra prin care continuati sa ne tineti la curent cu lucrurile pe care le intreprindeti pentru cei batuti de soarta.
Razvan cere viata de la noi
de Craciun, cu citeva minute inaite de a pune mina pe telefon. „Craciun fericit, Era inaintea Craciunului, cind toata lumea alerga, innebunita, pentru ultimele pregatiri. „Pe la sase seara am primit primul telefon“, spune Razvan. „Eram cu totii in sufragerie, abia impodobisem bradul cu mama. Eu am raspuns la telefon. Domnul respectiv mi-a spus ca a citit articolul din ziar si ca poate sa ma ajute. Tatal dinsului a avut aceeasi boala, dar nu a mai avut timp sa poarte proteza comandata in Belgia… R.B. dorea sa mi-o daruiasca mie, de Craciun…“. Pina in puterea noptii au sunat telefoanele in casa. Un alt domn a trimis o masina dupa Razvan. Baiatul, insotit de parinti, a fost primit in mijlocul unei familii care a vrut sa sarbatoreasca impreuna Craciunul. Cadoul a fost de trei sute de euro. Stefan Stefania, din Craiova – La multi ani, doamna! – citise povestea lui Razvan chiar in ziua Razvan! Sa stii ca la mine a ajuns Mos Craciun. Si a lasat sub brad un plic. Este pentru tine…“ Si telefoanele au continuat sa sune. Din Craiova, din judet, din toata Oltenia. Zeci de persoane au contactat redactia ziarului nostru pentru a putea lua legatura cu Razvan. Aveau un cadou pentru el de la Mos Craciun…
Este ultima poveste de suflet aparuta in paginile Gazetei de Sud, chiar in ajun de Craciun. Povestea unui copil diagnosticat cu osteosarcom, a carui maturitate si dorinta de a invinge boala au zguduit zeci de cititori. Acum se poate spune ca Razvan Olea a renascut. Cu noua proteza si cu aproape 60 de milioane in cont – deschis de colegii sai de clasa acum citeva luni – poate zimbi fericit: Viata cea noua a inceput! Si Mos Craciun exista!
