Ai ajuns la Goesti si te roade curiozitatea privind legendele locurilor? Nu pricepi de unde vin numele satelor si de ce se spune despre biserica de la Gruita ca ar face minuni? Vrei sa afli mai multe despre baba Lenta, cel mai batrin locuitor, dar nu stii cum sa discuti cu oamenii de pe ulita? Nici nu trebuie. Nu ai nevoie decit de o bataie in poarta „doamnei invatatoare“. Sebastiana Marinica, pensionara, stie totul despre comuna in care locuieste, de la vechile istorisiri, pina la amanunte despre fiecare satean. Si pentru a-si deserta tolba cu povesti, nu are nevoie decit de un zimbet si de multa atentie din partea interlocutorilor.
Fiica de preot, fosta invatatoare si om de vaza al comunei Goesti, Sebastiana Marinica este un fel de enciclopedie a locurilor. I-a placut la viata ei sa citeasca si sa afle mereu lucruri noi. Asa a ajuns sa stie totul despre toti si toate: oameni, locuri, intimplari. Cu vorba mestesugita si cursivitate de povestitor, ti-e mai mare dragul s-o asculti pe doamna invatatoare.
„Sint multe de spus despre locurile pe care s-a ridicat comuna noastra. Numele fiecarui sat ascunde o poveste cu tilc. De exemplu, pe locul unde se afla acum satul Muiereni, pe timpuri era o cetate si, atunci cind turcii au dat navala, muierile din sat s-au adunat si le-au tinut piept. De acolo i s-a tras satului numele. La fel si cu Vladimiri, are si el povestea lui. Cind Tudor Vladimirescu si pandurii lui erau urmariti si haituiti, trei acoliti de-ai lui s-au ascuns prin partile noastre. Si ca sa nu-si spuna numele, si-au zis Vladimiri. Si asa a ramas numele satului“.
Biserica „La Cruci“
Cea mai frumoasa poveste a locurilor spusa de Sebastiana Marinica ramine insa, fara dar si poate, cea a bisericii din satul Gruita, cunoscuta si cu numele de La Cruci.
„Pe timpul lui Lapusneanu traia un domnitor, Radu Ciobanu. Avind ceva neintelegeri cu niste boieri, s-a deghizat in cioban, a trecut Oltul si a venit in locurile noastre. Si cum dormea el intr-o zi sub un pom, a visat ca Dumnezeu ii spunea ca trebuie sa ridice o manastire. S-a speriat si a plecat. Dar peste un an a avut acelasi vis. Si a intrebat: <<Bine, Doamne, dar cu ce?>>. Si se spune ca anul acela a fost unul bogat cum nu mai fusese vreodata. Fatau oile cite trei miei si dadea pamintul roade ce nu s-a vazut. Si Radu a intrebat: <<Bine, Doamne, acum am cu ce, dar unde sa ridic biserica?>> Si Dumnezeu i-a spus: <<Locul ti-l insemn eu. Unde ai sa vezi semnul crucii, acolo sa ridici biserica>>. Si, cautind ciobanul, a dat in padure peste un trunchi de copac cu semnul crucii. Acolo a ridicat biserica, iar crucea de la iconostas a facut-o din acel copac. Ar mai fi alte doua cruci pe peretele de la altar, tot rasarite din pamint. Boierul locurilor, auzind despre ispravile lui Radu, a trimis ostasi sa-l opreasca. Dupa ce construirea bisericii a incetat, boierul a orbit.
I-a fost clar atunci ca e voia Domnului ca lacasul sa fie ridicat si a sarit in ajutorul ciobanului.
I-a revenit si vederea. Si au inceput sa vina oamenii puhoi din toate locurile invecinate si din cele indepartate, ca se dusese vestea crucii de la iconostas, facatoare de minuni. Se spune ca si acum mai infaptuieste crucea minuni, dar biserica sta sa cada si putini mai indraznesc sa intre in ea de frica sa nu se prabuseasca zidurile peste ei“.
Doamna invatatoare isi incheie istorisirea facindu-si semnul crucii si, luind in brate unul dintre cei sapte ciini pe care i-a luat de suflet milindu-se de ei, intra in curte, sa mai citeasca alte povesti, cu care sa incinte urechile celor care vor sa o asculte.
