Mon chien

Lucrul care a revolutionat evolutia umana pe planeta Calicia a fost un raport pe care intr-o dimineata, intrind in fortareata in care lucra pe calculator diverse aplicatii de birou, Boboroc bin Sarantoc l-a expediat la Conu’. Conu’ era – pe planeta Calicia – o organizatie in care inteleptii planetei citeau toate scrisorile electronice expediate de alte civilizatii, si uneori le mai si comentau la televiziune sau sezatori, punindu-le celor mai bune si cite o bulina sau un nod pe sfoara.

Intrind dis-de-dimineata in fortareata, Boboroc bin Sarantoc a observat o femeie care dadea o feliuta de piine unei haite de ciini. Ciinii erau foarte neincrezatori, fiecare ar fi luat feliuta, dar fiecaruia ii era teama sa se aproprie de mina care ii dadea hrana. Cei mai indrazneti ciini erau doi, unul mic, zglobiu, cit un ghem de ata, si unul mare, cit trei butelii, butelii, fireste, normale, pe o lume normala. In cele din urma, cel mare s-a apropiat si a dat sa infasce felia. Femeia si-a tras mina inapoi: „Nu tu, cel mare ! Lasa-l si pe asta mic sa manince ceva!“ Boboroc bin Sarantoc a scris indata o scrisoare, in care relata observatia la Conu’.

Calicia era o planeta foarte mare, cam de un milion de ori mai mare decit Pamintul. Pina atunci, din intreaga galaxie, singurii care mincau cite o suta de portii suplimentare la fiecare masa erau calicienii.

Celelalte civilizatii, intre care si pamintenii, nu mai apucau nimic din portia universala de hrana si se multumeau sa cinte ode de slava calicienilor, pentru marea foame pe care, cu generozitate, le-o imparteau.

Citind epistola lui Boboroc bin Sarantoc, consiliul inteleptilor s-a simtit cu musca pe caciula. A convocat undeva – in Africa de Sud Caliciana, un Congres al Antisaraciei, in care s-a votat in unanimitate, in prezenta tuturor conducatorilor de planete, sa nu mai manince nici un intelept, darmite vreo somitate planetara, pina nu maninca si cel care are burta goala macar doua feliute de piine cu lapte (asemenea ciinelui celui mic din epistola).

A fost o decizie minunata. De atunci, cel mare a asteptat cuminte la coada, sa se sature si cel mic, neglijat si lipsit de aparare. De fapt, nu a mai existat domeniu in care cel mic sa nu aiba acces cu prioritate. Sa fii mic in zilele de astazi a devenit, in sfirsit, o binecuvintare.

Si toate acestea, multumita spiritului de observatie al lui Boboroc bin Sarantoc si intelepciunii atente a lui Conu’. Cind te gindesti ca de atitea milenii de existenta planetara, nici un calician nu a observat faptul ca micul calician nu apuca sa manince din cauza celui mare, desi acelasi Dumnezeu ii hraneste pe amindoi.

Ce intimplare, mon chien, ce intimplare! In amintirea acestei intimplari, Conu’ a ridicat in fata propriului sediu din Genoveva o statuie de piine (in care este reprezentata o femeie, un ciine mic, un ciine mare si un trecator, adica Boboroc), din care orice privitor poate minca pe saturate pina in ziua de apoi, statuia fiind completata cu generozitate si devotiune rare din mina caliciana a somitatilor planetare. Care numai la piine se gindesc in fiecare zi, preocupare care ii face sa uite complet de stres si de razboi.