8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCasatorie pe contrasens

Casatorie pe contrasens

Oltenii refuza sa-si faca acte noi de stare civila

Inspectorii Serviciului de stare civila din cadrul Consiliului Judetean (CJ) Dolj au efectuat, la inceputul acestei saptamini, un control la primariile din judet pentru a verifica modul in care sint completate si contabilizate aceste acte. Chiar daca nu s-au gasit nereguli majore, inspectorii au constatat ca s-a inmultit numarul celor care isi pierd certificatele de nastere sau de casatorie si nu se prezinta sa-si intocmeasca altele, din cauza ca amenzile au crescut foarte mult in acest an.

Amenzile pentru pierderea actelor au crescut la 1,5 milioane de lei

„Potrivit Legii nr. 479/2002, de modificare si completare a Legii nr. 119/1996, cu privire la documentele de stare civila, amenzile prevazute pentru pierderea lor sint cuprinse intre 500.000 si 1,5 milioane de lei. Din aceasta cauza, oamenii nu se mai duc sa-si faca altele. Nu pot sa dau o cifra a acestor cazuri, insa cert este ca deja avem de a face cu un fenomen“, a precizat Ionelia Vaduva, sef serviciu stare civila in cadrul CJ Dolj.

O alta neregula se refera la intocmirea actelor constatatoare ale copiilor nascuti in afara casatoriei. Legea spune ca numai sotul este tatal legal al copilului, chiar daca acesta este nascut in afara casatoriei. Cu toate acestea, in foarte multe din cazurile copiilor nascuti din concubinaje, ca tata figureaza „concubinul mamei“. Cele mai multe situatii de acest gen se intilnesc in Segarcea, Bailesti si in majoritatea localitatilor din sudul judetului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS