Acasă Actualitate Vaccinul antigripal – mai scump decit tratamentul

Vaccinul antigripal – mai scump decit tratamentul

Doar 6.000 de doze de vaccin antigripal au fost repartizate judetului Olt in acest an, mai putine cu o mie decit anul trecut. Dozele sint insuficiente raportat la numarul persoanelor care ar trebui sa beneficieze de ele – personalul sanitar din spitale si din leaganele de copii, copiii infestati cu HIV, batrinii bolnavi de inima, de diabet, cei cu disfunctii renale sau TBC etc.

Desi iarna este abia la inceput, dozele de vaccin antigripal, dintre care 4.000 de productie romaneasca si restul nemtesti, s-au epuizat deja in Olt.

Conducerea Directiei de Sanatate Publica (DSP) Olt va comanda anul viitor 8.000 de doze. Iuliana Sterescu, asistenta medicala la compartimentul Epidemiologie din cadrul DSP Olt, a spus ca in judet s-au inregistrat 848 de viroze (dintre care in 66 de cazuri a fost necesara internarea persoanelor in cauza), 222 de pneumonii, care s-au soldat cu 59 de internari, si 16 gripe.

Preturile vaccinurilor antigripale din farmacii „imbolnavesc“ pacientii

In prezent, majoritatea farmaciilor din judet au in stoc doze de vaccin antigripal. In ciuda acestui fapt, pretul unei doze de vaccin antigripal este extrem de ridicat. Pentru pensionari, el reprezinta chiar un „lux“. Dar nici celelalte categorii sociale nu isi vor permite sa cumpere un astfel de vaccin.

„O doza costa 175.000 de lei, ajungind chiar si pina la doua sute si ceva de mii de lei! Pai e posibil asa ceva?!… De unde sa dam atitia bani pe un singur vaccin? Daca erau mai multe, mai ziceam, dar… o doza?!“, se intreba ieri Maria Enoiu, muncitoare la una din fabricile de pe platforma industriala a Slatinei.

In farmaciile din Slatina, pretul pentru o doza de vaccin antigripal romanesc este de 175.000 de lei. Situatia se schimba insa radical in cazul vaccinurilor de provenienta straina.

Fluarixul francez are pretul fixat la 207.000 lei si este cel mai ieftin vaccin din afara. Influvacul, produs in Olanda, are un pret care oscileaza intre 216.000 si 257.000 de lei, iar Vaxigripul costa 255.000 de lei. La inceputul secolului XXI, romanii au ajuns in situatia incredibila de a prefera sa se imbolnaveasca mai intii si apoi sa se trateze decit sa se fereasca dinainte!

De ce este preferabila aceasta varianta? Pentru ca o doza de Polidin costa numai 5.000 de lei, iar pentru a trata boala ai nevoie de trei astfel de doze, deci de doar 15.000 de lei.

Exit mobile version