Acasă Actualitate Stiri diverse

Stiri diverse

S-au intors din Kosovo

45 de militari romani si-au incheiat misiunea din Kosovo si s-au intors ieri acasa. Plecati in urma cu patru luni si jumatate pentru a participa la misiunea de mentinere a pacii KFOR din Klina, Kosovo, jumatate din cei 86 de militari ai Companiei a 2-a Infanterie – Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ – au ajuns ieri, in jurul orei 14.00, pe pamint romanesc. La aeroportul din Craiova, militarii au fost intimpinati de gen. Ion Pilsoiu, comandantul Brigazii II Infanterie Moto Rovine, mr. Costel Simion, sef stat major al batalionului si, bineinteles, de familii. Restul de 41 de militari ai Companiei se vor intoarce pe 12 noiembrie, urmind ca o zi mai tirziu sa fie onorati cu totii printr-o ceremonie oficiala de primire. In locul celor 45 de craioveni abia sositi, au plecat tot ieri militarii Brigazii 282 Mecanizate „Unirea Principatelor“ Focsani. Ei vor continua misiunea de mentinere a pacii in Kosovo.

(S.S.)

Cinci tirguri inchise din cauza pestei

Tirgurile de animale din comunele Potcoava, Valeni, Corbu, Tufeni si Crimpoia ramin inchise din cauza epidemiei de pesta porcina care a izbucnit in judetul Olt in urma cu aproximativ doua luni. Nicolae Patuleanu, directorul adjunct al Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Olt, a declarat ca in ultima perioada nu au mai fost semnalate noi cazuri de imbolnaviri la porcine. Autoritatile locale impreuna cu angajatii DSV Olt au luat masuri de vaccinare a porcilor si de limitare a circulatiei acestora spre tirguri sau spre alte locuri pentru comercializare. Nicolae Patuleanu a spus ca boala a aparut la porcii care nu au fost vaccinati de proprietari. De la inceputul lunii septembrie, cind s-a declansat epidemia, in zona au fost vaccinati peste 7.600 de porci din comunele Crimpoaia, Nicolae Titulescu, Valeni si localitatile limitrofe. Conducerea DSV Olt a precizat ca in perioada urmatoare se va efectua o ancheta in zona respectiva si, daca nu vor mai aparea cazuri de pesta, se va permite reluarea comertului cu porcine in cele cinci tirguri inchise.

(A.M.A.)

Munca la negru – boala permanenta la olteni

Inspectorii de munca au depistat 29 de persoane care practicau munca la negru. Seful Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Olt, Radu Tuca, a declarat ca saptamina trecuta au fost verificati 43 de agenti economici olteni. In urma controalelor de saptamina trecuta, au fost depistate 29 de persoane care isi desfasurau activitatea fara contract de munca sau conventie civila, in cadrul a 12 societati comerciale. Unul dintre angajatori a fost sanctionat cu o amenda de 50 de milioane de lei, iar ceilalti au primit avertismente. Radu Tuca reaminteste ca persoanele care practica munca la negru sint total neasigurate si neprotejate de eventuale riscuri, suferind serioase dezavantaje sociale si economice.

(A.M.A.)

Greva de avertisment la Finantele Publice

Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Dolj organizeaza astazi, intre orele 8.00-10.00, o greva de avertisment. Actiunea se inscrie in programul national de proteste ale functionarilor publici, ca o continuare a evenimentului din 24 octombrie, cind, dupa cum sustine Marin Mateica, presedintele Sindicatului Finante Dolj, angajatii DGFP din tara nu au fost invitati la discutiile cu premierul Adrian Nastase. Revendicarile vizeaza nivelul mic al salariilor, acordarea tichetelor de masa din veniturile intrabugetare, conditii mai bune de munca si protectia functionarului public. Pentru greva de avertisment de astazi s-au strins 710 semnaturi, ceea ce inseamna ca toti angajatii DGFP Dolj, mai putin cei ai Garzii Financiare, care nu este membru sindical, au subscris la protest. Pentru ca „guvernul asimileaza functionarii publici categoriei somerilor“, la DGFP Dolj, intre orele amintite, Trezoreria nu va efectua nici o operatiune si nu se vor elibera contribuabililor cu drept de restituire sumele echivalente impozitului pe venit global. La greva de avertisment a tuturor directiilor financiare judetene se pare ca va subscrie si Trezoreria Nationala din Bucuresti.

(E.L.)

Sindicalistii de la UM Sadu au pichetat 15 minute Prefectura Gorj

O parte din angajatii Uzinei Mecanice (UM) Sadu au pichetat ieri, timp de 15 minute, sediul Prefecturii Gorj. Cu toate ca si-au rezervat o ora pentru a protesta, cei 50 de demonstranti au intirziat, sosind cu mult dupa ora 11.00. Membrii Sindicatului FRAM au intocmit o lista cu sase revendicari pe care le-au inminat prefectului Toni Grebla cu care au si avut o runda de discutii. Sindicalistii cer, in principal, ca angajatii UM Sadu sa fie pensionati ca orice lucrator din Ministerul Apararii Nationale (MApN), urmind sa beneficieze de aceleasi drepturi. De asemenea, intre revendicari se mai regasesc: promovarea unei Legi a apararii nationale, modificarea statutului angajatilor UM Sadu, astfel incit acestia sa se subordoneze MApN, precum si acordarea a 36 de salarii compensatorii muncitorilor disponibilizati, la valoarea ultimului salariu primit.

(E.M.)

Exit mobile version