Acasă Actualitate Cascaval si brinza in loc de lapte

Cascaval si brinza in loc de lapte

Consiliul Judetean Mehedinti va aloca fonduri catre consiliile locale, pentru ca scolile din mediul rural sa poata beneficia de toate utilitatile necesare, avind in vedere ca la ultimele controale s-au depistat conditii igienice necorespunzatoare pentru pastrarea produselor lactate distribuite elevilor.

De asemenea, elevii de la scolile din mediul rural din Mehedinti ar putea primi cascaval si brinza topita in loc de lapte, din cauza drumurilor care ar putea deveni impracticabile in perioada iernii. Aceste decizii au fost luate la sediul Prefecturii Vilcea, unde s-a desfasurat Consfatuirea zonala, consacrata analizei modului de realizare a prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 96/ 2002, privind acordarea de produse lactate si de panificatie pentru elevii din clasele I-IV, din invatamintul de stat.

„Am prezentat aceasta situatie domnului ministru Octav Cozminca si am explicat ca in zona de munte a judetului, transportul ar putea deveni o problema pe timp de iarna. Propunerea noastra a fost acceptata“, a spus prefectul de Mehedinti, Dan Trancota. In aceasta situatie se gasesc scolile din Scapau, Danceu, Breznita de Ocol, Dumbrava si Dilbocita.

Contravaloarea probelor de control va intra in costul produselor

La consfatuirea zonala de la Prefectura Vilcea, reprezentantii judetului Mehedinti au mai propus ca in localitatile din zona de munte sa fie create stocuri de produse al caror termen de valabilitate sa nu depaseasca insa 30 de zile.

„Multe din scolile din mediul rural nu au grupuri sanitare igienizate. Am propus si citeva amendamente, printre care introducerea contravalorii probelor de control in costul produselor si dreptul de preemtiune, la viitoarele licitatii, pentru firmele care au desfasurat activitatea de productie si distributie si care nu au inregistrat probleme“, a spus prefectul Dan Trancota. La aceasta intilnire au participat prefectii si presedintii consiliilor judetene din Mehedinti, Arges, Caras-Severin, Dolj, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman si Vilcea, reprezentantii firmelor care asigura furnizarea produselor lactate si de panificatie, ministrul administratiei publice, Octav Cozminca, secretarul de stat la Ministerul Administratiei Publice, Ilie Stefan, coordonatorul programului, reprezentanti ai conducerilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului si Ministerului Educatiei si Cercetarii.

Exit mobile version