11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDin doi directori, unul este nebun

Din doi directori, unul este nebun

Lumea ii zice „spital de nebuni“. Oficial, denumirea e „Centrul de ingrijire si asistenta pentru bolnavii cronic, comuna Zatreni, judetul Vilcea“. Titulatura conteaza mai putin, cit timp spitalul de care vorbim se diferentiaza de alte institutii de acelasi gen prin faptul ca el are doi directori. Unul e numit cu delegatie si asteapta concursul de titularizare, cel de-al doilea s-a autoproclamat in functie. Si mai interesant este ca acesta din urma provine, spre marea mirare a neinitiatilor in psihiatrie, din rindul pacientilor spitalului.

Individul cu pricina ne-a intimpinat inca de la poarta spitalului, imbracat intr-un trening alb, care ar putea parea, privit de la distanta, un halat medical. Am intrebat de directorul institutiei. „Eu sint Adi, doctor, director“, ne-a spus el, pe un ton autoritar, facindu-ne sa regretam pentru o clipa ca nu ascultaseram sfaturile locuitorilor din Zatreni, care ne recomandasera un insotitor localnic in timpul vizitei. Temerile noastre nu s-au confirmat, insa. Adi a inteles imediat ca avem de discutat cu un alt director, Ilie Popescu pe numele lui, si ne-a condus in camaruta care tinea loc de birou.

E drept ca, desi doctorul Popescu nu era, precum celalalt, deloc imbracat in alb, ne-am dat seama ca am nimerit la cine trebuie. In citeva minute, eram pusi la curent atit cu povestea spitalului, cit si cu cea a lui Adi – doctor, director.

In acea parte a judetului Vilcea functioneaza doua institutii-camin cu profil psihiatric. Una este cea din Zatreni, cealalta, numita „Centru de recuperare si reabilitare a bolnavilor cronic“, se afla la Maciuca. Diferenta majora intre ele este, asa cum ne explica Ilie Popescu, faptul ca pacientii internati la Zatreni nu sint violenti.

„Adi a fost mult timp internat la Maciuca si parea ca nu poate fi recuperat. In final am descoperit ca principalul motiv al comportamentului sau violent era ca nu-si putea accepta statutul de pacient. Nu aveam insa cum sa facem sa-l tinem in spital si, in acelasi timp, sa ii explicam ca nu e bolnav. Pina cind ne-a venit ideea sa-l facem sa creada ca e medic si ca are bolnavi in ingrijire. Pe urma, daca tot era doctor, si-a asumat si o functie de conducere, e un fel de director-adjunct al caminului.“

In timp ce Ilie Popescu vorbeste despre el, Adi trebaluieste intr-un colt al biroului, neatent la ce se intimpla in juru-i.

„N-as putea sa-l dau acum afara de aici. Pot sa-l rog sa plece, eventual sa-i dau de inteles ca are vreo treaba importanta de facut, dar, daca nu vrea, e bine sa nu insist“, ne explica adevaratul director.

De bunavoie insa, Adi paraseste biroul, fara sa mai explice de ce. Ilie Popescu profita de ocazie:

„Nici nu-l cheama Adi, dar daca i-am spune pe numele adevarat, s-ar supara urit. In rest, nu e baiat rau. La nevoie e portar, taie lemne, ma ajuta la treaba.“

Dotarea spitalului, o adevarata nebunie

Intre timp, Adi s-a intors, tinind in mina citeva hirtii. Ne ia ceva timp pina sa ne dam seama ce vrea de fapt: sa profite de noi pentru a imbunatati baza materiala a spitalului. „D-asta se gaseste la Vilcea?“, intreaba el, aratindu-ne o poza cu un mop, decupata din cine stie ce revista.

„Trebuie aparatura multa. Da’ asta se gaseste?“ De data aceasta, degetul lui Adi arata spre un fotoliu stomatologic. „Da’ asta?“, mai zice el, epuizind, cu imaginea unei complicate sticle de parfum frantuzesc, stocul de poze. Ii promitem ca vom face tot ce ne sta in puteri pentru a face rost de aparatura. Ceea ce ii da lui Adi prilejul sa pluseze: „Da’ o fata imi aduceti?“

Nu prea ne suride ideea traficului de carne, dar ne lipseste si curajul sa spunem „nu“. Noroc cu doctorul Popescu, care ne scoate din incurcatura: „Adi vrea sa se insoare si isi cauta o fata. Si-a facut rost de un certificat prenuptial, pe care i l-am completat noi. Si-a dat seama insa ca vrem sa-l pacalim, pentru ca nu era stampilat. Exact atunci insa erau in vizita pe la noi niste nemti, de la o societate de binefacere, care au pus stampila lor pe certificat.“ Si, spre confirmare, potentialul insuratel ne arata hirtia: „Adi Stanciu, 31 de ani, este apt…“

Sintem nauciti de povestea pacientului – director. „Nimic nu trebuie sa mire, atunci cind vine vorba de bolnavi psihic. Totul e sa incerci sa gindesti si sa te comporti ca si ei, pentru a-i face sa se simta bine“, concluzioneaza medicul Ilie Popescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS