14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Kestii lumesti

O locuinta din Marea Britanie a luat foc din cauza faptului ca un ciine a urinat pe aspiratorul familiei. Un purtator de cuvint al brigazii de pompieri spune ca echipele sale au descoperit la locul accidentului ca motorul aspiratorului, care era in priza, a luat foc. Pompierii spun ca acesta este un incident destul de neobisnuit si nu este unul de dorit.

Peste 150 de persoane au stat la coada timp de trei ore pentru a-si fotografia organele genitale pentru un show de televiziune. Grupul alcatuit din persoane de ambele sexe, cu virste intre 18 si 75 de ani, si-au dat acordul de a poza pentru cele doua editii ale spectacolului de televiziune canadian, intitulat Sex cu Sue. Obiectivul acestei emisiuni este de a ajuta oamenii sa se simta mai confortabil in legatura cu partile lor intime. In jur de 200 de persoane au venit pentru a fi fotografiate, insa 50 dintre ele s-au saturat sa mai stea la coada, in ciuda faptului ca li se oferise si cite o pizza gratis. Producatoarea emisiunii spune ca este foarte bucuroasa de numarul mare de participanti si s-a asigurat ca doritorii fac parte din toate categoriile sociale, au virste diferite si sint de rase diferite.

Pe strazile din Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, conducatorii auto au fost surprinsi sa descopere o noua culoare la semafor: albastru. Consiliul local a cumparat din Germania lentile albastre in locul celor verzi, asa incit soferii va trebui sa se obisnuiasca sa plece la aparitia culorii albastre. Din cauza ezitarii conducatorilor auto de a pleca de la semafor la culoarea albastra, politia are mari probleme in organizarea traficului. Citiva dintre locuitorii orasului Abu Dhabi spun insa ca albastrul este mai frumos decit verde si se arata multumiti de noua achizitie a consiliului local.

Un preot anglican, care se imbraca precum Elvis Presley in timpul serviciilor funerare si de nunta, a fost concediat pentru actiunile sale. Superiorii sai il acuza ca a combinat muzica gospel cu versurile lui Elvis. Cotidianul The National Post spune ca preotul, in virsta de 50 de ani, le cinta credinciosilor diverse melodii ale lui Elvis inca de cind a oficiat primul sau serviciu. Cunoscut si sub numele de Elvis Presley, reverendului i s-a interzis accesul la amvonul bisericii si, totodata, i s-a retras licenta de a mai oficia casatorii. Preotul spune ca stilul sau neobisnuit este cea mai buna modalitate de a atrage oamenii la biserica si vrea sa isi faca propria biserica formata din fanii lui Elvis Presley.

Faimosii calugari Shaolin doresc sa obtina „dreptul de autor“ pentru numele lor deoarece s-au saturat ca diverse companii sa le foloseasca. Ei sustin ca doresc sa protejeze marca Shaolin in China si in restul lumii. Un studiu efectuat de catre o agentie chineza in 11 tari si regiuni de pe cinci continente arata ca aproape 120 de produse au fost inregistrate cu numele de Shaolin, fara ca nici una din companiile producatoare sa ceara acordul templului budist. Templul Shaolin, construit in 496, este locul de nastere a boxului shaolin, o combinatie unica a artelor martiale.

Un grup de crestini din Chile a anuntat politia pentru a impiedica 130 de persoane sa se dezbrace in mijlocul desertului. Un fotograf a recrutat voluntarii pentru un proiect de arta. Acestia nu trebuie sa poarte nimic, ci vor avea intreg trupul pictat. Unul dintre participantii la acest proiect va fi un barbat in virsta de 70 de ani. Batrinul i-a spus fotografului ca doreste sa se simta liber pentru prima oara in viata lui. Sedintele foto nud au provocat destule controverse in Chile, initiatorul proiectului primind deja amenintari acasa. Un preot metodist local a facut deja plingeri ca acest proiect va tranforma Chile in Sodoma si Gomora.

O familie ecuadoriana saraca a primit o recompensa dupa ce a inminat aproape 4.500 de lire sterline pe care le primise de la banca, din greseala. Capul familiei a mers la banca pentru a scoate 120 de lire sterline. Cind a ajuns acasa, spre marea surpriza, barbatul a constatat ca banii primiti de la institutia financiara erau de 40 de ori mai multi. Dupa ce a discutat aceasta situatie cu familia sa, cu totii s-au decis sa mearga la banca sa returneze banii. Drept recompensa pentru gestul lor, banca a oferit familiei un imprumut fara dobinda pentru a-si incepe o mica afacere pe cont propriu. In plus, Institutul Ecuadorian de Stiinta a oferit fiicei celor doi soti o bursa universitara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS