Intr-o curte larga, pe una din ulitele comunei Motatei, o ceata de prichindei se zbenguie, facind mare zarva. Se fugaresc, glasurile lor subtiri amestecindu-se intr-o galagie bucuroasa. Sint opt cu totii. De toate marimile si virstele, de la mogildeata de opt luni din carut si pina la Ana, fetita naltuta si slaba de 12 ani. Toti sint frati, din aceeasi mama si acelasi tata: Maria si Mitita Udrea. „Mai avem trei, dar sint dusi cu vacile“, zice mama, potrivindu-si baticul pe cap, dupa ce se intrerupse din treaba. Netulburati, copiii isi continuara joaca. Din cind in cind doar, se opreau o clipa si ii priveau pe straini cu ochi mari si curiosi.
„Avem 13 copii vii. Doi au murit acum mai bine de zece ani. Primul avea doar sase saptamini cind l-a luat Cel de Sus. Ii dadeam sa bea ceai si s-a intoxicat de la apa. Cind ne-am dat seama ce se intimpla era prea tirziu. Multa vreme dupa aceea, am carat apa de la Craiova, pentru a nu se imbolnavi si ceilalti. Al doilea a murit oparit. Se juca si a dat peste oala cu apa fiarta. L-am dus vinat la Calafat. Acolo insa nu era nici un doctor. Pina sa ajung la Craiova a murit…“
Maria isi sterse lacrimile care ii umbreau privirea. Jalea o cuprinsese din nou, desi anii trecusera de atunci multi. Dumnezeu ii daduse alti copii, la doi ani cite unul, dar nici unul nu a facut-o sa-i uite pe ingerasii pierduti pentru totdeauna.
„Pe toti ii iubesc, toti imi sint dragi. Dar, ca pentru orice mama, cel mic e cel mai scump“, zise Maria, saltind-o in brate pe mezina. Ceilalti se strinsera pe linga ea, cautind fiecare sa se apuce cu mina de fusta ori de sort.
Copiii au primit nume din Biblie
„Cea mica e Maria Damaris. Urmatoarea, ca virsta, Tabita, are doi ani si jumatate. Apoi e Andreea Elisabeta de patru ani, Claudia Alexandra de cinci ani, Radu David de sapte, Lidia Simona de noua ani, Ana Magdalena de 12, Andrei Stefanita de 14, Ionut de 17 ani. Cornel tocmai s-a eliberat din armata, are 19 ani. Cei mari sint casatoriti: Mihaela, Petrisor si Rahela. I-am botezat dupa Biblie“.
Privirea Mariei se lumineaza in timp ce vorbeste de copiii sai. Le spune numele cu drag de parca ar sopti o rugaciune.
„Fiecare are ceva special, nu seamana intre ei. Ziua ne trece uitindu-ne la ei, bucurindu-ne de bucuriile lor. I-am primit pe toti cu inima deschisa si cu fericire. Dar sufletul ne plinge ca nu le putem oferi conditiile de care au nevoie. De citiva ani, viata nu ne mai e usoara…“
Parinti si copii traiesc din alocatii
Intr-adevar, traiul familiei Udrea s-a schimbat in ultima vreme. De cind Mitita a ramas somer, singura sursa de venit a consituit-o alocatiile copiilor.
„Barbatul meu a fost sofer toata viata, prin toata tara, la Severin, la Turceni, la Calafat. Atunci ne era bine, aveam de toate, copiii mincau pe saturate“.
Maria a lucrat si ea ca infirmiera la Spitalul din Bailesti. Insa copiii s-au inmultit cu vremea, iar ea a trebuit sa ramina cu ei. Si daca a vazut femeia ca banii nu le mai vin acasa, s-a apucat de gospodarie. E mindra Maria de gradina ei, de pasarile din curte, de animalele pe care le creste cu aceeasi dragoste.
„Am luat un porc pentru iarna si avem citeva pasari. Avem si o vacuta, e buna pentru lapte. Nu stiu ce ne-am face fara ea. In rest, am pus de toate in gradina: rosii, varza. Nu cumparam nimic. De fapt, banii nici nu ne-ar ajunge. Se duc toti pe taxe, pe lumina, pe butelie. De copii mi se rupe sufletul, ca sint pofticiosi si poate ca as vrea sa le iau o ciocolata sau o banana. Dar nu am cu ce. La haine e mai usor, poarta un rind cite trei-patru copii“.
Mariei si lui Mitita nu le este insa usor sa nu mai aiba un loc de munca. Lovitura cea mai grea a fost atunci cind barbatul si-a pierdut serviciul. Inca in putere, el nu se poate adapta noii situatii si isi cauta mereu o slujba. Caci nevoile sint multe, copiii – la fel, iar burta cere. Norocul insa nu se prea tine de el.
„Zic ca sintem batrini, ca nu angajeaza decit sub 30 de ani. Mitita s-ar angaja de miine daca l-ar lua cineva. E harnic si dornic de munca “, spune Maria, convinsa ca dragostea ei si a copiilor le-ar putea schimba norocul. Caci cel mai de pret lucru al lor este iubirea pe care si-o impartasesc. Ca au sau nu ce pune in gura, linistea si pacea din casa lor le ajunge.
„Nu invidiem pe nimeni, nu poftim la nimic din ce nu-i al nostru si nu dusmanim pe nimeni. Eu si barbatul meu sintem fericiti asa. Si le patimim impreuna pe toate: casa, gradina, copiii…“
