Muraturile facute in casa, la ceas de toamna, cind rugineste frunza, sint mindria oricarei femei care se respecta. Parca nu se cade sa cumperi castraveciori si gogosari murati atita timp cit exista adevarate biblioteci de retete care fac cinste traditiei culinare romanesti si indeminarii de secole a gospodinelor autohtone! Numai ca obrazul subtire cu cheltuiala si truda se tine! Preturile dospesc pe tarabele taranilor, facind parca sa mai paleasca frumusetea gogosarilor rosii si dolofani precum obrajii copiilor imbufnati. Gospodinele capata brusc palpitatii, iar bunicile care au pus cite ceva deoparte, pret de citeva pensii, visind la citeva gavanoase cu muraturi asortate, ajung in pragul unui atac cerebral. Pe cine tine punga continua proiectul „muraturi“ chiar dupa ce a vazut preturile. Pentru cine nu, tot borcanele prafuite de pe galantarele magazinelor sint salvarea.
„Uf, sint moarta de oboseala, ca m-a apucat 12 din noapte pe linga bulion. Ma gindesc sa mai fac citeva sticle, dar prea sint scumpe rosiile!“, se vaita gospodina aflata in plin maraton de umplere a camarii. Nici nu apuca sa termine propozitia, ca toate colegele de serviciu intrebara reteta, de unde a cumparat rosiile, la cit a ajuns-o o sticla…
Muraturile sint subiectul de sezon si este imposibil sa nu auzi discutindu-se despre ele oriunde te-ai afla: la serviciu, in tramvai, in vizita etc. Iar cel care stie o piata mai dosita, cu preturi mai mici, este declarat erou national si incununat de recunostinta vesnica a gospodinelor. Putini sint insa acesti salvatori ai portofelelor, la fel cum putine sint pietele in care se practica preturi mici.
Citeva borcane, de gust
Rosiile se mentin de saptamini bune la aceleasi preturi: sapte-opt mii de lei cele cu pretentii, cinci mii de lei cele storcosite, pentru amarasteanul cu buzunar subtire. Vinetele au mai dat inapoi, pina la patru mii de lei. Cele dolofane se mentin insa la cote ridicate: „Vinete super! 6.000 de lei kilogramul“, „titreaza“ pancartele taranilor din Piata Centrala.
Castravetii sint si ei la loc de frunte; opt mii de lei kilogramul, frati de pret cu gogosarii. Ardeiul „capia“, sau „kapia“, dupa cum le suna mai bine precupetelor care mizgalesc afisele cu oferta, poate ajunge pina la zece mii de lei, batind recordul. De, privilegiul ultimului aparut pe piata! Cine vrea sa manince ciorbita de fasole pastai la iarna trebuie sa scoata din buzunar patru mii de lei pentru fiecare kilogram. Si, ca sa-i dea gust cu o ceapa aurita in tigaie, trebuie sa mai cotizeze cu sase mii de lei.
Cu lista de preturi in fata, avintul gospodinelor paleste substantial, reducind cantitatea de conserve planificata initial la citeva borcane care sa le salveze macar onoarea de pricepute in ale bucatariei. Daca la pretul protagonistelor principale ale conservelor, respectiv legumele, adaugi „nimicurile“, cum ar fi: uleiul (30-36.000 de lei kg!), otetul, telina, boabele de mustar, hreanul, sarea, zaharul, piperul si toate mirodeniile care innobileaza gustul si dau savoare, „scorul“ rezultat claseaza deja muraturile la categoria „delicatese“.
Trist este ca acest lucru este cauzat nu neaparat de preturi, poate nu foarte mari, pentru ca si taranul s-a spetit destul si nu-i convine sa isi vinda marfa pe degeaba, ci puterii de cumparare a romanului care are „de ales“ intre a minca sau a-si plati chiria. Si una, si alta nu se poate!
