12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMii de romani pleaca in Iugoslavia sa munceasca

Mii de romani pleaca in Iugoslavia sa munceasca

• Zece autocare pleaca seara de seara din Drobeta Turnu Severin spre satele sirbesti • Pentru zece euro pe zi, romanii sint buni la toate

Marius Brasoveanu, de 32 de ani, din Bals, a auzit, in urma cu patru ani, ca in Iugoslavia se cistiga bine, mai ales toamna, la muncile agricole. Si-ar fi dorit sa plece si in America, dar i s-a parut prea departe. A pus si in acest an, intr-o geanta, citeva haine, s-a urcat intr-un rapid, a ajuns la Drobeta Turnu Severin si astepta sa plece cu unul din autocarele din gara. Spune ca a devenit un fel de sclav la sirbi. A dormit in cocina porcilor si in podul caselor, a curatat toalete, a pus tigla pe casa.

Sute de romani iau drumul Iugoslaviei, in fiecare toamna, la cules de porumb sau de struguri. Zeci de agentii de turism si firme de transport organizeaza „excursii de munca“ in Iugoslavia. Aproape toti cei care urca in autocare spun ca sint „turisti“ si putini sint cei care recunosc ca pleaca sa munceasca.

Marius Brasoveanu avea 28 de ani in 1998. „Eram tinar, stateam intr-un apartament prapadit, cu parintii. Nu aveam bani, nu aveam nimic. Ma gindeam ca intr-o zi o sa vreau sa ma insor cu prietena mea si nu voi avea de nici unele. Am auzit ca plecau multi romani la sirbi, la munca. Am zis ca voi munci un an, voi stringe bani pentru un apartament la Bals si ceva in plus, dar n-a fost asa. De patru ani sint sclav la sirbi. De cite ori ma intorceam acasa spuneam ca nu voi mai pleca, dar vedeam ca nu am incotro. Am muncit in sate, pe la diverse familii de sirbi. Am curatat WC-uri, am construit hambare, am taiat lemne, am muncit la cimp“.

„Maninci orice, nu te mai uiti ca e mincarea pentru porci sau pentru ciini…“

Marius a muncit la Pojarevat, Kucevo, Bobovo, Glojane, Cusilieva, Grabovat, sate despre care spune ca sint pline de „turisti“, in lunile de toamna:

„Spinarea romaneasca a devenit proverbiala la sirbi. Am dormit chiar si sub cerul liber, pe un maldar de coceni. Romanii sint cei mai buni sclavi in Iugoslavia, ca nu fac fite. Multi sirbi, la care am muncit, m-au tras in piept cu banii, dar ce poti sa-i faci, esti un «negru» care munceste ilegal. Daca deschizi gura, te da pe mina politiei“. Tinarul din Bals spune ca in cei patru ani de munca sezoniera la sirbi a mincat orice i s-a dat:

„Munca fizica iti face foame, maninci orice, nu te mai uiti ca e mincarea pentru porci sau pentru ciini. Daca pleci pentru prima data si ai noroc, iti faci rost de un loc de munca, inca din autobuzul care te duce in sate. Munci necalificate, iar pentru o zi primesti zece euro“.

Romani „de inchiriat“

Seara de seara, sute de romani din Bacau, Vaslui, Iasi, dar si multi banateni iau calea satelor sirbesti. Zece autocare, burdusite de sacose si haine de schimb, pleaca din gara severineana. Politistii de frontiera si vamesii s-au obisnuit ca in fiecare an sa vada cum mii de romani trec pe la Portile de Fier I sa munceasca in Iugoslavia.

„De sarbatorile religioase, toata lumea sta. Pentru romanii aflati acolo sa munceasca, sint zile moarte, pierdute, pentru ca nu sint platiti. Am invatat limba lor, n-am avut incotro. Este al treilea an cind ma duc, dar de data asta, au trimis sirbii dupa mine. Am fost menajera unei familii si oamenii au fost multumiti. Daca te vad ca esti harnic, te mai cheama, daca nu, iti platesc si, de a doua zi, iti dau papucii. Sint si sirbi care te angajeaza, le faci treaba, apoi nu te mai cunosc, pastreaza distanta, iar daca te vad prin sat, trec pe linga tine ca pe linga un ciine“, a spus Liliana Badescu, de 49 de ani, din Galati, venita si ea la Drobeta Turnu Severin pentru a pleca in Iugoslavia. Un drum dus-intors pina in satele din apropierea granitei, unde romanii isi cauta de lucru, costa intre sapte sute de mii si un milion de lei. Cum masa si cazarea sint asigurate de „gazde“, ramine un cistig lunar de aproximativ 200 de euro, bani buni pentru un roman care nu are ce minca in tara lui. De mai multi ani, toamna de toamna, mii de astfel de „turisti“ isi pun bocceluta in spate si devin „romani de inchiriat“. Pe zece euro sau chiar mai putin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS