„Nu mai suport! Nu mai fac fata datoriilor si, mai ales, stresului ca miine nu vom mai avea ce pune pe masa si ca voi fi pusa la zid de creditori! Nu stiu daca mai pot rezista, prea greu m-a incercat viata!“. Aceasta este declaratia Elenei Tuta, o femeie care incearca sa supravietuiasca de dragul familiei, sa faca fata saraciei, bolii si amaraciunii. Elena este pensionata pe caz de boala de zece ani si traieste in sinul unei familii numeroase, cei sapte membri fiind ingramaditi in doua camere din apartamentul unui bloc. Au un acoperis deasupra capului si, de cele mai multe ori, au si cu ce sa isi amageasca foamea. Din acest punct de vedere, poate ca sint intr-o situatie mai fericita decit altii, carora le lipsesc chiar si aceste lucruri. Dar Elena si familia ei reflecta, in mod trist, starea materiala a majoritatii populatiei: „avuti“ cit sa nu moara de foame, dar suficient de „lipsiti“ cit sa-i omoare disperarea si grijile, traind, dupa o viata de munca, de pe o zi pe alta, din imprumuturi si din sperante desarte.
Elena Tuta are 51 de ani, iar ultimii zece ani din viata i-au fost un calvar, petrecuti prin spitale, pasata de la un doctor la altul, supravietuind numai cu medicamente si cu suportul moral al familiei.
„Prima data am fost diagnosticata cu anemie megaloplastica. Doctora mi-a spus ca i-a mai murit o pacienta suferinda de aceeasi boala, pentru ca, fara tratament si o alimentatie adecvata, infirmitatea poate degenera oricind in leucemie. Am facut apoi hepatita cronica activa si parentezii la amindoua picioarele, care imi sint intotdeauna amortite si nu ma mai pot sprijini pe ele. Am probleme si cu tiroida si pe zi ce trece doctorii imi gasesc fel si fel de afectiuni. Am fost obisnuita cu o viata grea, la 14 ani spalam vase cu mama prin restaurante ca sa avem din ce trai. Dar acum am ajuns la capatul puterilor!“, spune femeia plingind.
„S-au adunat datoriile si dobinzile si acum am de dat, pina la 15 septembrie, 590 de dolari“
Elena locuieste intr-un apartament cu doua camere, impreuna cu sotul, supravietuitor al unui infarct, cu sora ei, mama, o batrina de 74 de ani care a suferit cinci operatii din cauza unui cancer uterin, si impreuna cu baiatul, care si-a adus, din lipsa de locuinta, si sotia si fetita de trei anisori.
„Baiatul meu are 30 de ani si este sergent. Sotia lui face taxi, pentru ca nu si-a gasit nimic de lucru. Ei stau in dormitor, impreuna cu nepotica mea. S-au separat oarecum de noi si cu cheltuieli, si cu tot. Si-au facut si dosar la primarie pentru locuinta. Eu am fost la Bulucea, la Paunescu, mi-au spus ca se afla pe lista cu prioritati, dar degeaba! Eu stau in sufragerie cu sotul, iar mama si sora dorm in bucatarie. Sora mea a fost data afara de la serviciu in urma restructurarilor si luna viitoare ii expira si somajul. Mama, din cauza operatiilor repetate, sta cu matele aproape iesite si face pe ea precum copilul mic. Nici unul dintre noi trei, ea, eu si sotul, nu putem sa traim fara medicamente. Ne-ar trebui peste un milion pe luna pentru pilule. Asa ca traim din imprumuturi. Am facut datorii numai pentru mincare si medicamente. S-au adunat dobinzile si acum am de dat, pina la 15 septembrie, 590 de dolari. De unde? Nu mai pot sa fac fata datoriilor, oricit ne-am stringe la buzunar, nici macar daca renuntam la tratament si la mincare si la tot. Ce ma fac? Vin oamenii aia si ma dau afara din casa!“, suspina, disperata, femeia.
In ultima instanta, pasii au indrumat-o pe Elena spre redactia Gazetei de Sud. „Nu am rude, nu am prieteni la care sa pot apela. Imi este atit de rusine ca am ajuns pina aici, dar este singurul lucru care mi-a ramas de facut! Poate ca prin intermediul dumneavoastra cineva care are posibilitatea sa ma ajute o va face din spirit crestin. Daca nu, nu stiu ce se va alege de mine si de familia mea!“.
