Acasă Actualitate Bank of America va analiza corectitudinea tranzactiei de privatizare a Alro Slatina

Bank of America va analiza corectitudinea tranzactiei de privatizare a Alro Slatina

Bank of America va analiza corectitudinea tranzactiei prin care a fost privatizat combinatul de aluminiu Alro Slatina, urmind sa intocmeasca, in calitate de consultant, un raport privind termenii preluarii, a declarat ieri Peter Braun, vicepresedinte al Conef Bucuresti, societate membra a consortiului Marco International, care detine 51% din actiunile Alro.

„Contractul semnat cu Bank of America are o durata de 50 de zile, timp in care consultantul va trebui sa incheie un raport privind termenii privatizarii. Strategia de privatizare a Alro prevedea obtinerea unei opinii independente, iar faptul ca va fi angajat al doilea consultant se cunostea de la sfirsitul anului trecut, asa ca nu ne deranjeaza“, a spus Braun.

Reprezentantul Conef a adaugat ca nu cunoaste momentul exact de la care va incepe derularea contractului, insa a precizat ca saptamina viitoare reprezentantii Conef au fost invitati la o serie de discutii cu specialistii de la Bank of America. Oferta pentru angajarea consultantului secund a fost publicata pe site-ul Bancii Mondiale si au fost primite raspunsuri de la opt firme cu experienta in „fairness opinion“ (care presupune analizarea modului si a procedurilor dupa care s-a incheiat tranzactia – n.r.).

Raportul de „fairness opinion“ poate confirma tranzactia, dar poate sa constate si diferente sensibile. In contractul de privatizare a Alro exista o clauza care permite negocierea punctelor asupra carora opinia independenta releva aspecte semnificative. Consultantul va fi platit din fonduri PIBL – imprumut pentru asistenta tehnica aferenta PSAL – aplicate tuturor consultantilor din programele PSAL I si II. Autoritatea pentru Privatizare a vindut, la sfirsitul lunii aprilie, grupului Marco International, pentru 11,4 milioane de dolari, un pachet de 10% din actiunile societatii Alro Slatina, ceea ce a dus la cresterea participarii grupului la capitalul social al producatorului de aluminiu la peste 51%. Privatizarea Alro a facut parte din conditionalitatile programului PSAL II convenit cu Banca Mondiala.

Consultant pentru aceasta tranzactie a fost BNP Paribas. Consortiul format din firmele Marco International, Marco Acqusitions si Conef Bucuresti a alimentat cu 45 de milioane de dolari contul escrow deschis la Eximbank in favoarea producatorului de aluminiu Alro Slatina, suma destinata investitiilor pentru dezvoltarea combinatului, conform contractului de privatizare. Operatiunea va duce la majorarea capitalului social al societatii.

De asemenea, Marco s-a angajat sa realizeze investitii in protejarea mediului in suma de 16 milioane de dolari pina la finele anului 2004.

Peter Braun a explicat ca majorarea capitalului nu poate fi realizata inainte de finalizarea raportului Bank of America. El a adaugat ca este posibil sa se realizeze o reevaluare inaintea majorarii capitalului, numai daca actionarii vor decide acest lucru. Conform statutului societatii, o astfel de decizie se poate adopta doar prin acordul a 75% din voturile actionarilor.

Exit mobile version