Dar regesc!

La 77 de ani si dupa 33 de ani lucrati pentru Posta Romana, Aurica Serbanescu din Diosti crede ca a facut atitia kilometri incit pe un drum imaginar ar fi ajuns de mult la Dumnezeu sa-si trateze direct intratul in rai atunci cind i-o fi timpul. Daca o fi sa intre acolo, spera sa-l intilneasca si pe rege, ca altfel nu se poate dupa cit bine le-a facut diostenilor. In 1937, o parte din satul Diosti a luat foc, iar casele din paianta si bordeiele au ars pina la temelii.

Nenorocirea celor ajunsi sub cerul liber s-a dovedit a fi marele lor noroc pentru ca un aghiotant al regelui dintr-un sat vecin, Grozavesti, i-a spus Altetei Sale Regale Carol despre foc si acesta a tinut sa viziteze satul. S-a hotarit atunci ca din danie regala Fundatia „Dimitrie Gusti“ sa construiasca pentru cei loviti de soarta 22 de case in stil romanesc, primarie, dispensar uman, veterinar si posta. In 1939, casele au fost gata si cei carora le arsesera locuintele au primit altele noi, cu toate utilitatile.

„Daca nu lua foc atunci satul, aia care stateau in bordeie, ca alde Iancu Vasuica, mos Stanuica, nu ar fi putut iesi la lumina in veci.Tata avea doua camere din caramida si de la rege a primit casa asta cu sase camere. Domne, ne-a facut de toate. Ne-a facut grajd, paier, ne-a pardosit casa, ne-a pus burlane la stresini, ne-a facut alei din caramida de presa. Casa e asa cum o vedeti de cind ne-a dat-o regele. Era asa de bine facuta incit nici tata si nici eu nu am mai facut nimic la ea. Pomana regeasca! Pe ulita asta sint trei tipuri de case in care stam de cind ni le-a dat. Eu aveam 13 ani, dar stiu ca tata nu a primit acte. Cind au venit legionarii, au vrut sa ni le ia sau sa ne puna sa le platim. Si comunistii au facut la fel. Si ei au vrut sa le ia. Pai cum sa le ia, ca doar nu au fost construite din fondurile statului! Asta a fost pomana regala! Aici a venit si Antonescu dupa ce plecase regele. A inspectat santierul care construia casele si ce-o fi vorbit nu stiu, dar lucrarile au continuat“.

Fostul postas a ramas singur, dar nu-l sperie gindurile negre. Il sperie nepasarea, ca, vorba lui: „De ce nu zic astia, dom’ne: <<da-i ma, fir-ar-al dracului de taran, si lui ceva?!>> “

Aurica Serbanescu nu vrea decit un bec la stilpul de pe ulita sa, bec pe care i l-au promis si primarul care a fost, si cel care este. Poate cel care o sa vina i-l va da!