15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDaca ai un singur picior, nu esti handicapat!

Daca ai un singur picior, nu esti handicapat!

Florica Lautaru a reusit sa adune, de-a lungul timpului, 12 oameni in cele doua camarute de paianta. Toti sint copii, nurori sau nepoti care, pentru ca nu au avut unde sa stea, s-au infiintat in pragul Floricai. Pe vremuri lucra de se spetea la porci, la Caracal, si putea sa aiba bucatura pentru copii. Acum lucreaza la cine o cheama pentru un blid de malai si ceva de-ale gurii. Unul dintre baieti s-a insurat mai al an si a facut doi copii, iar Florica le-a amenajat un fel de camera in fosta chitimie ce-i servea de bucatarie si in care picura de cite ori ploua. Ultimul nepot, de doar citeva luni, scinceste incetisor de cite ori mustele biziie pe deasupra lui. Cit i-a fost barbatul bun a mai fost cum a fost, dar de cind i-a fost amputat un picior si s-a imbolnavit de astm, parca s-a intors lumea cu susul in jos.

Ca sa fii declarat handicapat, trebuie sa nu ai deloc picioare

Andrei Stefanescu, sotul Floricai, si-a pierdut un picior din 1975. Pina in 1999 a putut sa-si ajute familia pentru ca primea o pensie de persoana cu handicap. Dupa aparitia OUG 102/1999, prin care s-a modificat legea persoanelor cu handicap, Andrei nu a mai putut sa beneficieze de pensie.

Ca sa-si faca actele si sa se duca la Comisia de la Craiova, familia a hotarit sa vinda o gradina. Dupa ce a cheltuit banii cu drumuri si cu acte, a aflat de la comisie ca nu-i suficient ca avea un picior amputat, trebuia sa-i fie amputate amindoua ca sa beneficieze de pensie. Cei care au un picior amputat si pe care guvernul nu vrea sa-i numeasca handicapati pentru a face economii pot fi ei numiti oameni intregi? Andrei sta numai in pat si se gindeste ca nu s-a ales cu nimic. Florica duce greul mai departe.

„Cind ne cheama cineva la munca, ne ducem, cind nu e de munca, nu stim ce sa mai facem. Azi incropii de niste piine, dar nu stiu ce o sa mai pun linga ea sa le dau sa manince. Cind nu e de ajuns pentru toti, ma fac ca am treaba, ca sa uit sa maninc. Asa saraci cum sintem, dar copiii mei nu au cersit niciodata. I-am luat la munca de mici si pe linga sapa toti stiu sa mai faca si altceva. Unu’ stie sa tunda, altul repara ce are omul prin casa. Noi, femeile, putem sa facem aproape orice. Cumva trebuie sa razbim!“

Florica si Andrei nu au putut in 30 de ani de convietuire sa mearga la preot pentru cununie, iar acum cred ca sint prea batrini sa o mai faca. „Atunci cind credeam ca ne mai impiciorogam si noi, aparea alt copil, caruia ii trebuiau de toate si noi iar aminam, pina acum, cind nici macar nu ne mai gindim“ – zice femeia cu gindul la ziua de miine. Nepotii se tin sir dupa ea si de cite ori coace piinea macar o turta o imparte in miini la copiii care sufla in cocoloase si o inghit nemestecata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS