Cresterea unui copil intr-un centru de plasament este o solutie pe care atit institutiile guvernamentale care asigura protectie sociala micutilor aflati in dificultate, cit si organizatiile non – profit nu o considera o alternativa benefica dezvoltarii acestora. Oricite jucarii ar exista intr-un centru de plasament, oricit de atent ar fi personalul, dragostea parinteasca nu poate fi inlocuita nici de un computer, nici de o hainuta frumoasa pe care un sponsor inimos le-a facut cadou micutilor abandonati!
Pentru ca tot mai putini copii sa ajunga in grija statului, in institutii centralizate, in ultima vreme, forurile tutelare au cautat sa sprijine familiile cu risc de abandon si sa-i reintegreze pe micutii aflati in dificultate in familiile largite.
Gata cu institutionalizarea!
Alternativele de tip familial au dus la o scadere semnificativa a numarului de copii internati intr-un centru de plasament. Conform datelor detinute de Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului (DJPDC) Dolj, in luna iulie 2002, 110 copii au fost scosi din centrele patronate de institutia respectiva. „Multi dintre copiii pentru care s-a dispus incetarea plasamentului s-au intors in familiile de baza sau in familia largita. Pentru ceilalti s-au gasit alte alternative de tip familial. Cert este ca in aceeasi perioada nu au fost internati decit 14 copii, ceea ce este un lucru foarte bun“, a spus Victoria Croitoru, directoarea DJPDC Dolj.
Copiii abandonati invata sa se gospodareasca singuri
Citiva copii institutionalizati din judetul Dolj vor invata sa se gospodareasca singuri, avind la dispozitie o locuinta a lor si fiind ajutati in treburile gospodaresti de o persoana specializata. DJPDC a achizitionat doua apartamente destinate transformarii lor in locuinte pentru copiii institutionalizati, iar Mitropolia Olteniei, un apartament. In Craiova exista deja „Casa Sperantei“, o locuinta de acest gen in care stau sase fetite provenite din centrele de plasament.
Victoria Croitoru spune ca proiectul prin care se incearca dezinstitutionalizarea acestor copii prin cazarea lor in aceste comunitati restrinse s-a dovedit un succes.
„Locuind intr-un apartament, o casa a lor, copiii invata sa-si asume responsabilitati si sa traiasca la fel ca intr-o familie normala. In „casa Sperantei“, ca si in celelalte trei apartamente pe care urmeaza sa le amenajam si sa le repartizam, copiii sint cei care gatesc, fac curatenie si spala. Bineinteles ca in permanenta se afla alaturi de ei o persoana care sa-i ajute in treburile gospodaresti si la lectii“.
Alternativele gasite institutionalizarii au redus numarul copiilor din centrele de plasament. Din pacate, conform statisticilor, numarul abandonurilor se mentine ridicat, multe mame preferind sa-si lase copiii in voia sortii, motivind ca nu le pot oferi o viata mai buna. Exista insa si cazuri in care, pentru micuti, protectia oferita de stat ar fi o binecuvintare fata de viata dusa in casa parinteasca: desculti, murdari, infometati, salbaticiti si in permanenta singuri.
