11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEuro a cistigat teren in cursa cu dolarul

Euro a cistigat teren in cursa cu dolarul

1 ianuarie 1999. Euro a fost lansat oficial pentru investitori si oameni de afaceri. Trei ani mai tirziu, monedei europene i-a fost adoptata forma fizica, sperindu-se ca in scurt timp aceasta va fi capabila sa doboare dolarul american, dolar care nu a fost nicicind subclasat de marca germana.

Lansarea euro nu a produs la inceput nici o schimbare spectaculoasa, hirtia verde dovedindu-se mult prea puternica. Motivul pentru care moneda europeana nu reusea sa se ridice la nivelul dolarului a fost explicat simplu de specialisti: „mobilitatea“ scazuta a Europei si insuficientele reforme economice structurale la data adoptarii euro.

Incet, incet, sperantele europenilor s-au implinit, euro devenind astazi mai puternica decit dolarul, situatie care dureaza de aproximativ o luna. Desi moneda europeana se mentine tare pe pozitie, romanii au inca mai multa incredere in dolarul american.

Conform evolutiei de schimb valutar, euro a depasit in aceasta luna pragul de 33.000 de lei, inregistrind luni, 21 iulie, o rata de schimb de 33.190 de lei, in timp ce dolarul american a scazut sub 33.000 de lei, ajungind la inceputul acestei saptamini la 32.712 lei. Previziunile facute de finantisti ofera credit monedei europene, care, spun ei, isi va pastra pozitia pe piata valutara pina la inceputul toamnei.

Valutistii cred ca euro se va mentine deasupra dolarului cel putin pina in luna septembrie. „Nu cred sa existe acum modificari prea mari. In ultimul timp nu s-au produs schimbari spectaculoase si, din experienta, pot spune ca vara nu se produc schimbari spectaculoase. Daca in urma cu ceva timp paritatea era de 100 de dolari la 110 euro, acum lucrurile s-au schimbat“, spune M.A., valutist.

Nimeni nu stie insa ce schimbari va aduce viitorul pe piata financiara internationala. Deocamdata, euro este un invingator, dar nimeni nu stie pentru cita vreme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS