Ionel Musi, Costel Trusca, Florin Luca si Nelu Mustafa-acestea sint numele a patru capi de familii de romi, plecati din Calafat si care s-au oprit, pentru o zi, la intrarea in municipiul Drobeta Turnu Severin, sub un pod de cale ferata. Soferii, dar si calatorii din trenuri ii privesc cum isi spala copiii in lighenele de plastic, cum bat cu ciocanul in cuiele de potcovit caii sau cum ii alapteaza pe cei mici. Sint o pata de culoare la intrarea intr-un municipiu infratit, nu de mult, cu orasul francez Orly.
Calatoresc sute de kilometri, in fiecare vara, prin localitatile tarii, in carute cu coviltir, pline cu obiecte casnice din plastic, pe care le cumpara ieftin si incearca sa le vinda mai scump. Negustori din tata in fiu, ei nu stiu sa faca altceva. Nimeni din familiile lor nu a muncit la stat, pe un salariu. S-au obisnuit asa si nu pot fi convinsi sa renunte la negot. Pe barbati ii recunosti dupa parul negru ca taciunele si dupa bratele tatuate, iar pe femei – dupa fustele lungi si colorate; sint familii de romi care incearca sa-si cistige existenta fara sa fure din curtea vecinilor sau sa comita alte infractiuni.
„Plecam vara si ne mai intoarcem toamna acasa. Unde ne merge mai bine, acolo ne oprim. Mai greu e cu caldura, ca ne arde soarele sub coviltirile astea, dar nu avem ce face. Am facut doua zile de la Calafat, ne odihnim o zi la Severin si plecam spre Baia de Arama. Umblam din poarta in poarta si incercam sa vindem plastice, de la lighene, galeti si pina la cosuri pentru gunoi. E grea viata, ca nu stim daca intr-o zi cistigam ceva sau nu“, a spus Costel Trusca. In total, de la mic la mare, sint vreo 20, dar nici ei nu mai sint siguri de numarul exact. Cel mai tinar membru al caravanei are 11 luni, iar plimbarea prin tara se pare ca nu-l deranjeaza.
„Nu mai lasam pe nimeni acasa cind plecam. Am lasat casele la Calafat si le mai vedem pe la inceputul lui octombrie. Spre iarna, cind ne retragem spre casa, cautam de lucru prin sate, pe la gospodariile oamenilor. Numai asa facem si noi rost de o bucata de piine. Si prin tara ne mai ajuta lumea, cel mai mult ardelenii. Anul trecut, am ajuns la Cluj si cred ca o sa ajungem si anul asta“, a spus Ortansa Mustafa.
Cei trei ciini, legati de carutele cu coviltir, incep sa latre; un tren personal trece pe deasupra podului sub care s-au asezat membrii celor patru familii, dupa care linistea se asterne din nou si fiecare isi vede de treaba lui.
Un radiocasetofon la fiecare doua carute
De la cismeaua din apropierea podului sub care au poposit, membrii caravanei iau apa de baut, de spalat si pentru mincare. E singura metoda prin care se mai apara de gradele multe de afara. Aerul irespirabil ii determina sa stea mai mult dezbracati, fara sa se jeneze de privirile uimite ale trecatorilor.
„Se uita ca la circ la noi, dar ne-am obisnuit. Nu mai avem treaba cu asta, ne vedem de ale noastre. Aici potcovim caii, aici mincam, aici spalam rufele, le uscam si aici dormim. Nu avem conditii prea bune, dar nici nu avem ce face. Important este ca, dupa o zi de munca, sa avem ce minca. Ne mai ajuta si satenii, nu putem sa spunem ca nu ne dau o cana cu apa sau o bucata de piine“, a spus Casandra Luca.
Mai toate numele celor din grupul calafetean sint neobisnuite pentru Oltenia: Stapina, Parpala, Carpangiu sau Laurian. Nu le place sa se lamenteze de greutatile lor, in schimb vorbesc despre calatoriile lor prin tara ca de un lucru extrem de serios. Intreaga lor viata se desfasoara, in fapt, in coviltirul care le tine acum loc de casa. Pentru ca timpul sa se scurga mai usor, s-au „dotat“ cu cite un radiocasetofon la fiecare doua carute.
„Mai ascultam si noi o muzica pentru a ni se parea drumul mai scurt. De obicei ascultam radio, dar avem si casete de-ale noastre, cu muzica lautareasca; ne mai aduce aminte de casa, de toate cele pe care le-am lasat acolo…“. Cele patru familii de romi isi vor stringe, in aceasta dimineata, „tabara“ amplasata la intrarea in municipiu si se vor indrepta spre alte localitati ale tarii, pentru a-si cistiga piinea zilnica. La citiva zeci de metri de ei, pe o placuta scrie negru pe alb „Drobeta Turnu Severin-oras infratit cu Orly (Franta)“. Asa o fi!
