6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn batrin paralizat a fost uitat de copii in spital

Un batrin paralizat a fost uitat de copii in spital

Acestia nu se sfiesc sa-i retina pensia tatalui

Medicii Sectiei de dermatologie a Spitalului din Tirgu Jiu sint obligati sa tina internat un batrin pe care nu mai vine nimeni sa-l ia acasa. Sebastian Cirtina are 67 de ani si a fost adus la spital in urma cu aproape trei saptamini.

Motivul internarii il reprezinta un ulcer varicos, dar barbatul are probleme mult mai mari de sanatate: el este paralizat pe partea dreapta, iar vorbirea ii este afectata, batrinul reusind cu greu sa scoata citeva sunete.

Cit a fost internat in spital, Sebastian Cirtina nu a fost vizitat de nici unul dintre cei trei copii pe care-i are. Afectiunea pentru care a fost internat batrinul s-a ameliorat, astfel incit medicii au decis sa-l externeze la sfirsitul saptaminii trecute. Aceasta masura nu a fost insa posibila pentru ca nu a venit nici un apartinator sa-l ia acasa, iar batrinul nu se poate deplasa.

„Am inteles ca a fost adus cu salvarea, la insistentele primarului din Scoarta, care a aflat in ce stare este si a chemat medicul din comuna sa se ocupe de el. Acesta a apelat la ambulanta. Cit timp a stat in sectie nu a venit nimeni sa stea de vorba cu noi. Am inteles de la bolnavii din salon ca ar fi trecut concubina unuia dintre fii pe la el, dar aceasta a evitat cadrele medicale. Barbatul are nevoie de ingrjire permanenta pentru ca este paralizat pe partea dreapta“, a spus medicul Constantin Davidescu, seful Sectiei dermatologie.

„A venit o femeie cu un pachet de biscuti pe la el“

Sebastian Cirtina nu poate vorbi decit prin semne si cu ajutorul unor sunete. Colegii de salon au inceput sa-l inteleaga si au priceput si care este tragedia batrinului. Ei spun ca acesta a fost abandonat in spital de toti cei trei copii pentru ca nu le-a lasat o avere asa cum s-ar fi asteptat ei. Copiii il suspecteaza ca a vindut jumatate din casa parinteasca.

„A venit o femeie pe la el cu un pachet de biscuiti si cu un borcan cu supa. Din cite am inteles, era concubina unuia dintre copii. A venit prima data cu buletinul, ca sa poata fi internat, si apoi a vrut sa i-l ia inapoi ca sa-i poata ridica pensia. A spus ca de mai mult timp copiii incaseaza pensia tatalui, dar nu o cheltuiesc. Cica o string pe carnet de CEC, dar eu nu cred. Dupa cum a spus femeia, cei trei copii nu vor sa-si mai ia tatal din spital pentru ca au auzit ca a vindut jumatate din casa. Ei zic sa aiba grija de el cel care a luat casa. Din cite am inteles eu, nici el nu s-a purtat prea bine cu copiii, dar nici sa-l lase asa in spital…“, a povestit Dan Aurel, unul dintre colegii de salon ai batrinului.

Doctorul Constantin Davidescu a precizat ca nu este primul caz de acest gen pe care l-a avut in sectie, iar singura masura este sesizarea institutiilor abilitate, in vederea internarii batrinului intr-un centru special: „Au trecut patru zile de cind trebuia externat.

Mai asteptam putin si, daca nu vine nimeni sa-l ia, trebuie sa incercam sa gasim o solutie. Are aproape 2.000.000 de lei pensie, asa ca orice azil il poate primi. Ne trec multe cazuri sociale prin sectie. Nici nu mai stim ce sintem, spital sau institutie de protectie sociala“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS