10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateValorile indicatorilor incadreaza fluviul la categoria intii de calitate

Valorile indicatorilor incadreaza fluviul la categoria intii de calitate

Specialistii Companiei Nationale (CN) Apele Romane, filiala Mehedinti, au continuat si ieri sa monitorizeze apele Dunarii, dupa ce, joi, 13 iunie, un dig al Termocentralei din Kostalak (Iugoslavia) s-a rupt si cantitati importante de cenusa au ajuns in fluviu. Unda de poluare ar fi trebuit sa se afle pe raza judetului Mehedinti in aproximativ 40 de ore de la producerea accidentului, lucru care nu s-a intimplat. Pentru siguranta, specialistii hidrologi au continuat sa preleveze probe de apa din Dunare, pentru a efectua analize. Din determinarile efectuate, valorile indicatorilor incadreaza fluviul Dunarea la categoria I de calitate. Localitatea Kostalak este la 55 de kilometri in amonte de Bazias, astfel ca distanta mare de municipiul Drobeta Turnu Severin facea putin probabila afectarea apelor fluviului Dunarea, astfel incit sa puna in pericol alimentarea cu apa a orasului.

„Tinem in permanenta legatura, cu colegii nostri din Caras-Severin si din Iugoslavia, de la Srbska-Palanka. Evenimentul de la termocentrala sirbeasca a fost insa mic, astfel ca indicatorii, inclusiv in acea zona, nu au depasit limitele normale. In cenusa scursa in Dunare se putea afla sulf, dar nu metale grele. Am discutat si cu specialistii de la societatea SECOM, care furnizeaza apa pentru locuitorii municipiului si nu exista nici un fel de probleme“, a spus ing. Ion Sandu, directorul CN Apele Romane, filiala Mehedinti. Nici locuitorii municipiului Orsova nu au probleme in alimentarea cu apa, care se realizeaza din sursa Toplet. Incidentul de la Kostalak a fost anuntat de sirbi, prin comisia hidrotehnica mixta, astfel ca specialistii de la Apele Romane au inceput un program vast de monitorizare a calitatii apelor fluviului, determinind concentratia de metale grele. O poluare masiva a Dunarii a avut loc in cazul deversarii unei cantitati importante de cianuri, in anul 2000, de la intreprinderea „Aurul“ Baia Mare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS