Acasă Actualitate Lucrarea unei eleve a fost scrisa de un profesor

Lucrarea unei eleve a fost scrisa de un profesor

• Pentru ca suferise un accident de circulatie care l-a imobilizat la pat, un candidat doljean a dat examenul de capacitate acasa • O absolventa de gimnaziu a fost nevoita sa-si dicteze lucrarea, pentru ca avea mina in ghips • Chiar si un detinut de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Craiova a putut sa sustina examenul la „domiciliu“

Examenul de capacitate a debutat ieri cu proba scrisa la Limba si literatura romana. Subiectele nu au fost prea grele, iar copiii chiar se bucurau ca a fost mai dificil la simulare decit acum.

Examen la domiciliu

Comisia Nationala de Capacitate a aprobat elevului doljean Iulian Paun, absolvent al Scolii nr.12 „Decebal“ din Craiova, sa sustina la domiciliu probele de examen. Copilul era netransportabil, caci suferise un accident de circulatie cu citva timp in urma.

Conform regulamentului, o comisie formata dintr-un supraveghetor si unul dintre vicepresedintii centrului de capacitate la care era arondat baiatul s-a deplasat la el acasa cu plicul continind subiectele. Cei doi profesori au ramas cu Iulian Paun pina cind si-a terminat lucrarea. Teza sa a fost apoi amestecata cu celelalte, urmind sa fie corectata astazi.

Proba scrisa dupa dictare

O alta situatie aparte a avut-o Gabriela Popa Viespe, din comuna Goiesti, care – tot in urma unui accident de circulatie – s-a ales cu o fractura la bratul drept. Avind mina in ghips, fata nu ar fi putut sa-si redacteze lucrarea.

Ca atare, comisia judeteana de capacitate a dispus ca eleva sa-si dicteze lucrarea. Fata a sustinut examenul intr-o sala separata, cu propriul supraveghetor. Un alt profesor scria ce-i dicta eleva, incercind sa reproduca fidel exprimarea acesteia. Ramine de vazut cum va puncta – sau depuncta – comisia de corectare eventualele greseli de ortografie si punctuatie ale profesorului.

In penitenciar la examen

Tot ieri a sustinut prima proba a examenului de capacitate si un detinut al Penitenciarului de Maxima Siguranta Craiova. Laurentiu Bogdan Predeteanu, de 23 de ani, ispaseste aici o pedeapsa de sapte ani de inchisoare pentru tilharie. In penitenciar si-a terminat studiile gimnaziale si tot in penitenciar a sustinut si examenul, o comisie speciala deplasindu-se aici cu foi de concurs si plicul cu subiectele.

Dupa ce a verificat identitatea candidatului, apoi a semnat si parafat lucrarea, presedintele comisiei a plecat, iar absolventul clasei a VIII-a a incercat sa faca proba cunostintelor dobindite sub supravegherea a doi profesori.

In centrele de capacitate s-a intrat doar cu delegatie

Chiar si presedintele comisiei judetene de capacitate, inspectorul scolar general adjunct Florea Gaina, a avut nevoie de o delegatie din partea inspectorului scolar general Constantin Busoi ca sa poata patrunde in centrele de examen pentru a verifica cum se deruleaza prima proba de examen. Daca n-ar fi avut-o, ar fi fost oprit la poarta de jandarmii care au asigurat paza unitatilor scolare.

Tot sub paza stricta, dar asigurata de subofiteri de la posturile de politie, s-a desfasurat examenul si in centrele de capacitate din afara Craiovei.

Exit mobile version