24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe 15 ani, Craiova are tramvaie

De 15 ani, Craiova are tramvaie

• Directorul general al RAT se intreaba cum de acestea mai rezista pe calea
de rulare distrusa • Deputatul Vali Zgonea spune ca, in maximum cinci ani, RAT va fi privatizata

Conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Craiova a organizat vineri dupa-amiaza o intilnire cu fosti si actuali angajati ai Sectiei 1 Tramvai cu ocazia implinirii a 15 ani de cind acest mijloc de transport nepoluant circula in oras.

Actualul director general al RAT Craiova, Iulian Ocroteala, a tinut sa precizeze ca primele lopeti de beton la infrastructura au fost puse de Ion Voiculescu, Ion Stoica si Marin Lungu. Presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Voiculescu, si-a amintit cu placere de faptul ca tramvaiul a fost poreclit atunci „Ampicilina“ pentru ca era vopsit cu galben si portocaliu si se „lua“ din… sase in sase ore. Prima garnitura care a inaugurat noul traseu a deraiat undeva in apropiere de fosta SC Oltcit.

„O sudura a caii de rulare nu fusese bine polizata, fapt ce a condus la acel incident. A fost nevoie de alta garnitura pentru a se putea continua cursa pina la CLF Cernele“, a precizat Iulian Ocroteala.

In prezent, sectia are in dotare 69 de garnituri de tramvaie in stare de functionare. Din nefericire, calea de rulare s-a deteriorat in mod alarmant. Pentru reabilitarea in totalitate a acesteia este nevoie de un efort financiar deosebit.

„Sincer, ma mir cum de tramvaiele mai rezista. In anumite zone, infrastructura este atit de distrusa incit ai impresia ca tramvaiul o sa se rupa in doua. Avem promise pentru aceasta investitie fonduri Phare prin programul RICOP, dar pentru a beneficia de ele mai trebuie indeplinite anumite conditii“, a mai spus Iulian Ocroteala.

La intrunirea de vineri de la Craiova au mai fost prezenti multi directori de regii si societati de transport local din toata tara. Deputatul Vali Zgonea a spus referitor la intreaga dotare a RAT Craiova: „In maximum cinci ani, totul va fi privatizat. Nicaieri in Europa nu mai exista regii de transport in subordinea consiliilor locale. In fostele state comuniste, acestea au fost concesionate operatorilor particulari“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS