21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMasuri pentru combaterea modului arbitrar de prescriere a medicamentelor

Masuri pentru combaterea modului arbitrar de prescriere a medicamentelor

Specialistii Casei Nationale a Asigurarilor de Sanatate (CNAS), in urma monitorizarii modului de prescriere a medicamentelor, au constatat ca au fost prescrise medicamente gratuite pentru asigurati care nu beneficiaza de acest drept sau pentru afectiuni care nu au gratuitate. Totodata, au fost descoperite retete pentru persoane ale caror coduri numerice personale nu exista pe lista medicului de familie sau in baza de date a Casei de Asigurari.

O alta deficienta depistata in urma controlului consta in eliberarea prescriptiilor de catre medici diferiti, in aceeasi zi, pentru acelasi pacient si pentru aceeasi afectiune, precum si neconcordanta intre diagnostic, medicament si durata medicatiei.

A mai fost observata tendinta medicilor de a prescrie pentru afectiunile acute medicamente de ultima generatie sau asocieri nejustificate de antibiotice, iar pentru afectiuni cronice medicamente noi, foarte scumpe, fara recomandarea medicului specialist sau fara justificare clinico-biologica.

Pentru a contracara astfel de nereguli, CNAS a introdus in Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru si in contractul de prestari servicii unele prevederi speciale.

Este vorba despre masuri coercitive, in caz de abateri repetate de la normele de prescriere a medicamentelor, si despre calcularea nivelului valoric orientativ pentru prescriere in functie de lista de pacienti, de virsta, de patologia si morbiditatea zonala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS