Jucaria lui Mihaita e o pisica. Daca il intrebi ce si-ar dori mai mult pe lumea asta, iti raspunde sec: „Ciini, pisici si prajituri“. Are patru ani, dar nu se duce la gradinita pentru ca parintii nu au cu ce sa-l imbrace, pentru ca nu au ce sa-i puna la pachet si pentru ca Iulia, sora sa, de numai doi ani, nu are cu cine ramine acasa. Atunci cind parintii muncesc cu ziua prin sat ca sa le puna pe foc o oala cu varza fiarta si o bucata de mamaliga, Mihaita este cel care „tine casa“.
Saracia din satele romanesti isi pune tot mai mult amprenta asupra tinerilor. Ramasi fara locuri de munca in orase, ei s-au vazut nevoiti sa se retraga spre tara, in casele parintesti, si sa se descurce cum pot. Cind mai vin pe lume si un copil sau doi, grijile devin din ce in ce mai mari. Banii, putini sau deloc, nu le permit parintilor nici macar sa-si trimita copiii la gradinita sau la scoala, nici sa-i imbrace sau sa le ofere o masa buna pe zi. Mariana si Lucian Pirvu, de 29, respectiv 34 de ani, din Albulesti – Mehedinti, au doi copii – Mihai si Iuliana. In gospodaria lor mai traiesc o pisica si un ciine, considerate „jucariile“ lui Mihaita. Lucian a lucrat ca sofer pina in 1993, cind a fost trimis in somaj. De atunci au inceput si greutatile. Mariana nu a lucrat niciodata constant, ci „doar la particular“. Acum nu mai lucreaza nici ea, asa ca nu mai au venituri. „Mai lucram cu ziua, pe la unii, pe la altii, dar nu stringem mai nimic. Avem alocatia copiilor, adica 350.000 de lei, dar ce sa faci cu ei mai intii? Luam niste malai pentru mamaliga, niste varza si cartofi si asta e tot. Daca asta mai e viata nu stim. Nu am gasit si noi un serviciu. Sintem tineri, nu avem vechime, nu avem nimic. Fata cea mica e bolnava rau. Nu avem bani s-o ducem la medici. Sintem foarte necajiti“, a spus Mariana Pirvu.
„Se uita si ei printre gard la ceilalti copii care trec spre gradinita…“
De aproape o luna, familia Pirvu sta in intuneric sau, atunci cind are motorina, la lumina lampii. Pentru ca au avut o datorie de un milion de lei la factura pentru curent, bani pe care nu i-au putut plati, au fost debransati. Bani pentru rebransare nu au si nici nu vor avea prea curind, asa ca vor ramine pe intuneric. Iulia, mezina familiei, sta incaltata in sandalute de plastic pentru ca parintii nu au bani sa-i cumpere pantofi sau ghetute. Asa a stat toata iarna, desi sufera de o infectie urinara grava la virsta de numai doi ani. Mihaita, fratele ei, o tine mai mereu in brate, de teama sa n-o piarda. „Mi-a zis mama sa tin bine de ea, ca sa nu i se intimple ceva“. Cind parintii pleaca in sat, la munca, Mihaita este cel care are grija de Iulia, dar si de casa. El o imbraca, o spala pe fata si ii da o bucata de piine uscata sa manince. Cind au si o farfurie de varza sau de ciorba pe masa este sarbatoare. In rest, are grija si de cele doua gaini, de la care mai ia cite un ou, si pazeste gospodaria. Universul lor este curtea casei: un ciine, o pisica si doua pasari. Jucarii nu au, dar
si-ar mai dori pisici si ciini multi. „Am fi vrut si noi sa-i dam la gradinita, dar cu ce sa-i tinem? Nu avem in ce sa-i incaltam, nu avem ce sa le punem in ghiozdanel, se uita si ei printre gard la ceilalti copii care trec spre gradinita“, a spus Mariana. Neputinta, disperare, suferinta – trei cuvinte care fac portretul unei familii de tineri din satul mehedintean Albulesti.
