Cind era mica, i se spunea „Mina de Papusa“. Nimeni nu isi inchipuia, nici atunci, nici acum, cita durere ascunde in sufletul ei fetita care cu disperare incearca sa isi ascunda mina parca neterminata de natura. E un gest reflex, pe care il face de cind se stie, de cind avea citiva anisori si a constientizat pentru prima oara privirile curioase ale celor din jur, urmate de grimasa fetei si de cuvintele aruncate in batjocura. Rodica a crescut. Acum este o tinara de 17 ani, frumoasa, desteapta si modesta, care vrea sa ajunga avocata sau jurnalista. A trecut peste handicapul fizic, a invatat sa scrie si sa faca toate lucrurile cu mina stinga. Dar handicapul psihic, durerea din suflet au ramas. Stie ca este altfel, o simte in ochii celor care o privesc. Dar mai stie si ca exista o sansa sa intre in normal: o proteza performanta, aproape la fel de reala ca o mina adevarata. 150 de milioane ii pot da unui copil curajul sa ridice ochii din pamint si sa-i priveasca pe cei din jur, fara teama ca va citi pe chipul lor dispret, sila sau mila.
Rodica Dica s-a nascut cu o deformatie a miinii stingi, care avea sa o condamne mai tirziu si la un suflet mutilat. Partenerii de joaca ai fetei au fost primii care au facut-o sa simta ca e altfel decit restul lumii. „Mina de Papusa“, asa o strigau pe fetita care a inceput sa isi ascunda mina in mineca, in buzunare, in deschizatura hainei. Acum, Rodica este mare si a invatat deja sa se inconjoare de oameni maturi, care, trecind de prima curiozitate, nu o mai privesc ca pe o ciudatenie. Dar mai ramin ceilalti, oamenii de pe strada, din magazine, din autobuz, cei care nu o cunosc, care susotesc uitindu-se tinta la ea, isi dau coate, badaranii care arata cu degetul si ii striga cuvinte urite care ii ramin in suflet ca un fier inrosit si o macina incet. Parintii au suferit o data cu ea, chinuiti de gindul ca nu le sta in putere sa curme durerea copilului lor. Au fost la doctori, au alergat pe la chirurgi, pe la clinici de specialitate. Nimeni nu le-a promis nimic. Medicii au ridicat din umeri… Cind avea 12 ani, Rodica a primit o proteza ornamentala, rigida, galbena si incomoda. A purtat-o un timp, dar, pe linga faptul ca mai mult o incurca, atragea si mai mult privirile asupra ei. „Nu puteam sa ma inchid nici la sireturi. Trebuia sa o dau jos. Daca inainte imi bagam mina in mineca, proteza o observa oricine foarte repede si nu pacalea pe nimeni ca ar fi mina mea“, isi aminteste fata.
Visul Rodicai costa 150 de milioane
In urma cu ceva timp, parintii fetei au aflat ca exista o proteza atit de performanta incit poate inlocui cu succes o mina normala. Actionata chiar de muschii miinii, ea poate fi folosita in toate activitatile zilnice si poate fi deosebita de o mina naturala numai prin atingere. Rodica a facut deja analizele la Bucuresti si s-a dovedit ca este apta pentru a purta proteza. Dar toata bucuria si speranta fetitei s-au naruit in momentul in care a aflat care este pretul miinii artificiale: 170 de milioane de lei. Din acesti bani, Casa de Asigurari de Sanatate nu poate suporta mai mult de 20 de milioane. Nici daca ar renunta la mincare, la cumparatul hainelor si la minimul necesar unui om pentru a supravietui, parintii Rodicai nu ar putea stringe nici macar un sfert din suma. Petre, tatal fetei, are un salariu de 2.500.000 de lei, iar sotia lui cistiga lunar 1.900.000 de lei. Acum, Rodica stie ca visul ei are un suport real, ca mina pe care si-a dorit-o o viata exista. Si mai stie, totodata, ca sansele de a intra in posesia ei sint atit de mici incit aproape ca nu mai are sens sa spere. „Se apropie vara. Atunci imi este cel mai greu. Imbracata in tricou, nu mai reusesc sa imi ascund mina. Atunci se observa cel mai bine si atrag toate privirile“, a spus cu durere in glas fetita. Daca nu se va gasi cineva care sa o ajute pe Rodica, vor mai trece multe veri chinuitoare pentru copilul care viseaza ca intr-o zi sa fie un om normal.
