Daca vrei sa afli istoria satului Rogojeni, trebuie sa stai de vorba cu Serban Lecu, unul dintre cei mai batrini oameni din sat. El iti poate spune de unde vine numele satului, cind s-a bagat curent electric si cine a avut primul televizor. Tot batrinelul care ne privea curios prin gard isi mai aminteste si de vremea cind satul era plin de copii si cum au plecat rind pe rind cei care si-au petrecut o parte din viata alaturi de el. Nu numai vecinii i-au plecat batrinului, ci si propriii copii care au uitat de el si de Rogojeni, de peste sapte ani. In cei 71 de ani pe care-i are, Serban Lecu nu a mers niciodata mai departe de Tirgu Jiu. Orasul aflat la numai 30 de kilometri ii pare batrinului la capatul pamintului. Numai asa isi poate explica de ce nu mai vin sa-l vada copiii si nepotii. „Sint si ei ocupati, dar in sapte ani ar fi putut totusi sa treaca macar o data sa vada daca mai traiesc. Am avut un nepot care a facut armata aici, la Carbunesti. N-a venit nici cinci minute sa ma vada. Au uitat de mine“, a suspinat batrinelul. N-a plecat niciodata prea departe de sat si nici nu va mai pleca, asa cum au facut cei opt frati ai sai. Isi asteapta sfirsitul acolo unde a venit pe lume. De unii a auzit ca au murit, de altii nu mai stie nimic. Daca il intrebi cum de nu se plictiseste, batrinul zimbeste sfios si ridica din umeri. Probabil nici nu stie ce inseamna acest cuvint. Stie doar ca iarna se culca imediat ce se intuneca, adica pe la 5.00 seara, iar restul timpului si-l petrece prin curte si gradina, iar din cind in cind mai iese sa vada ce mai fac vecinii. Nu se plinge ca o duce greu. Cu cei citiva porci si pasari reuseste sa-si duca zilele, iar la Rogojeni oamenii nu sint pretentiosi. Are si o pensie bunicica. Tot ce-si doreste batrinul este sa mai apuce sa-si vada o data copiii inainte de a muri: „Eu nu stiu unde sa-i caut, dar poate ei isi mai amintesc unde s-au nascut si poate or mai vrea sa vada daca satul asta mai e pe fata pamintului. Daca nu m-or mai prinde pe mine, macar sa mai gaseasca pe careva pe aici sa le povesteasca ce-a mai fost dupa ce au plecat. Eu ii mai astept“.
Pagina realizata de Eugen MARUTA si Cristina CATANA
