Acasă Actualitate Directorii regiilor locale au salarii de zeci de milioane de lei

Directorii regiilor locale au salarii de zeci de milioane de lei

Dolj : O functie mai mult decit bine platita

Cine are salariu mic sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a ajunge director de regie furnizoare de utilitati publice. Se plateste bine, iar legea te ajuta sa aduni sporuri si sa-ti maresti leafa lunara pina la… 20-30 de milioane de lei. Mai mult decit atit, daca ii placi sefului, adica tie insuti, iti dai si o prima, ca doar esti director… Directorul Regiei de Apa, Leonida Nicolaescu, incaseaza, dupa propriile spuse, 22 de milioane de lei lunar, reprezentind salariul net. El spune ca primeste mai putin decit un secretar de stat si considera ca salariul este normal pentru un sef de regie autonoma fara datorii la buget. Pentru ca este directorul Regiei de Termoficare Craiova, Tatian Tudorache are un salariu de 19 milioane de lei, „cu mult mai putin decit primesc altii“, spune el. Ilie Badescu, directorul RAADPFL Craiova, este in topul managerilor de regii bine platiti, cu 17 milioane de lei salariul net lunar. Campionul acestora este insa directorul Regiei de Transport Craiova, Iulian Ocroteala, care pleaca in fiecare luna acasa cu 30 de miloane de lei.

Ce cred edilii

Dupa ce, initial, primarul Vasile Bulucea s-a otarit tot, auzind despre sumele care intra in buzunarele celor aflati in fruntea regiilor, in cele din urma el s-a domolit: „Fata de directorii din alte orase, ai nostri primesc chiar putin“. Ce a uitat sa spuna primarul este ca anul trecut regiile din Craiova au primit subventii de la bugetul de stat, care au depasit binisor 100 de miliarde de lei. Acest fapt a fost recunoscut de viceprimarul Antonie Solomon care, intr-o interventie la Radio Sud, si-a exprimat profunda compasiune fata de viata grea si aspra pe care o au directorii de regii: „Sa nu credeti ca ei, care primesc 20-30 de milioane de lei pe luna, o duc mai bine decit cei care primesc un salariu de doua-trei milioane de lei. Au raspundere mare. E vai de capul lor…!“ O opinie oarecum diferita de cele ale primarului si viceprimarului Baniei o are presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Voiculescu: „Cuantumul salariilor acestor directori nu poate fi atacat, pentru ca, din punct de vedere legal, totul este in regula. Daca insa luam in consideratie situatia materiala a acestor regii, cred ca ar trebui umblat la lefurile respective care depasesc imoral de mult pe cele ale celorlalti angajati.“ Toate aceste salarii au fost aprobate de consiliile de administratie ale respectivelor unitati si de Consiliul Local Craiova. Pina cind vor avea un salariu cit de cit multumitor, salariatilor acestor regii nu le ramine decit sa fredoneze refrenul: „Fa-ma mama director. Sa vezi dusmanii cum mor!“ La urma urmei, inca o data legea este de partea celor care conduc, chiar daca, de multe ori, ceea ce conduc produce doar… gauri bugetului de stat.

Romeo Lupu

Mehedinti : Datori la banci, dar cu lefuri mari

Mii de severineni nu-si pot plati facturile pentru conditiile minime de civilizatie – apa, lumina, caldura, canalizare – multi fiind deja datori cu sume pe care nu le pot cistiga in zece ani de munca. Ei stiu ca, la restante la plata intretinerii pe trei-patru luni, numai o minune ii mai poate intoarce din casa scarii, pe care vor cobori pentru ultima oara, dupa ce executarile silite ii vor arunca in strada. O parte insemnata din costurile serviciilor se regaseste in pierderile din reteaua de apa calda sau rece. In tot acest timp, directorii regiilor furnizoare stau pe scaune moi, cu zeci de milioane de lei leafa, desi institutiile pe care le administreaza inregistreaza datorii de zeci de miliarde de lei, fiind incapabile sa recupereze din restantele asociatiilor de locatari-proprietari.

In ciuda faptului ca societatile pe care le administreaza abia mai fac fata creditelor luate de la banci, pentru a plati, la rindul lor, furnizorii de servicii, supradimensionarile de personal sau salariile mari se pare ca nu-i deranjeaza in nici un fel pe directorii regiilor autonome din Drobeta Turnu Severin. Daca in cazul societatilor de gospodarire comunala de la Orsova, Baia de Arama, Strehaia si Vinju-Mare, directorii au salarii de aproximativ sapte milioane de lei, nu acelasi lucru se poate spune si despre conducerile societatilor LOTUS, SECOM si Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare (RAAN). Dintre societatile de gospodarire comunala, cel mai mare salariu il detine directorul RA LOTUS Drobeta Turnu Severin, Ilie Rachieru, in suma de 22.500.000 lei, urmat, la mica distanta, de cele aproximativ 17 milioane de lei, cit reprezinta salariul directorului de la SECOM, Iulian Berciu. Potrivit presedintelui Consiliului Judetean Mehedinti, Constantin Sirbulescu, dupa aparitia hotaririi de guvern privind preluarea societatilor de gospodarire comunala in administrarea consiliilor locale, se vor produce modificari esentiale: „Se va analiza fiecare societate si se va realiza o redimensionare a personalului existent, dar si un nivel al salariului, care va fi stabilit la o suma rezonabila. In prezent, salariile unor astfel de directori sint foarte mari, iar personalul este mult prea numeros“.

Salarii confidentiale „prin ordonanta de urgenta“

Lucrari de reparatii sint efectuate anual la retelele de furnizare a apei calde sau reci, dar in fiecare iarna conductele plesnesc din cauza inghetului, pierderile de zeci de milioane de lei fiind incarcate in notele de plata ale locatarilor.

Cu toate ca managerii unor astfel de societati ar trebui sa-si primeasca integral salariile numai daca au fost indeplinite criteriile de performanta, aceasta reglementare nu este pusa in practica. Atit LOTUS, cit si SECOM inregistreaza restante de zeci de miliarde de lei la recuperarea datoriilor de la populatie si de la agentii economici. In ciuda faptului ca prefectul de Mehedinti, Dan Trancota, a atras atentia asupra intirzierilor in recuperarea acestor sume, conducerile celor doua societati au preferat sa intocmeasca angajamente de plata, nerespectate, de fiecare data, la termenul scadent. Cele mai mari salarii se regasesc insa la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare(RAAN). Directorul general al regiei, Rodin Traicu, are un cistig salarial ce depaseste, dupa unele surse, 30 de milioane de lei. Purtatorul de cuvint al RAAN, Camilo Popescu, prin care directorul Rodin Traicu tine legatura cu mass-media, a declarat ca nivelul salariilor este confidential, „lucru reglementat prin ordonanta de urgenta“. Si asta, in conditiile in care este vorba de o regie de stat, unde banii vin din buzunarul fiecarui contribuabil. Salarii mari au insa si ceilalti directori, desi societatea, prin ambele sucursale ale RAAN-ROMAG TERMO (societate care furnizeaza catre RA LOTUS agentul termic primar), condusa de directorul Adrian Dobjanski, si ROMAG PROD (Combinatul de apa grea), condusa de Ion Giuhat – are datorii catre bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de miliarde de lei. Ca si in cazul platii apei grele, acestea sint platite de catre bugetul de stat, prin compensari, astfel ca nivelul datoriilor conteaza mai putin pentru mai-marii regiei. In prezent, se asteapta aparitia in Monitorul Oficial a hotaririi de guvern ce vizeaza regiile si societatile comerciale de stat, prin care se va realiza o recorelare a salariilor pe care le primesc directorii acestor unitati, astfel incit acestea sa nu depaseasca salariul unui secretar de stat, adica 22 de milioane de lei.

• Florin LOBDA

Olt : „Sintem in limita decentei“

Scandalul izbucnit in tara, in urma cu citeva saptamini, care ii viza pe directorii firmelor subordonate primariilor sau consiliilor locale, pare sa nu fi afectat chiar toate judetele.

In Olt, directorii celor citeva regii locale care au supravietuit avalansei privatizarii primesc salarii care se incadreaza, in general, in limitele normalului pentru o asemenea functie.

Inginer Florea Iancu, directorul SC ACETI SA, specializata in distribuirea apei potabile si a agentului termic, si ing. Radu Ionita, directorul firmei de transport in comun SC LOCTRANS SA, primesc salarii brute de 16 milioane si respectiv 15 milioane de lei si considera ca acestea sint in limita decentei. De asemenea, Dumitru Oprean, seful societatii AQUATERM din Bals, are o retributie lunara de 16,5 milioane de lei brut, iar Stelian Veselin, directorul firmei SC IGO SA din Caracal, primeste 15 milioane de lei.

La Corabia, cele trei regii locale – AQVACOR, TERMOCOR si IMOBILCOR – s-au transformat inca din 1997 in societati comerciale de sine statatoare, infiintate conform regulilor economiei de piata. Situatia este identica si la Scornicesti, unde in prezent nu mai functioneaza nici o regie locala. Nu aceeasi situatie se intilneste insa si in cazul firmelor care sint in subordinea Consiliului Judetean Olt. Singura societate care se incadreaza in categoria regiilor locale este OLTDRUM Slatina, care se ocupa de starea drumurilor judetene. Directorul acestei unitati, Gheorghe Dumitrescu, are un salariu lunar brut de 14 milioane de lei.

• Mugurel MANEA

Exit mobile version