11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoua Lege a somajului - in formula imbunatatita

Noua Lege a somajului – in formula imbunatatita

Obiectivele noii legi a somajului, care va intra in vigoare de la 1 martie, sint reducerea numarului somerilor si acordarea unor facilitati agentilor economici care angajeaza personal fara un loc de munca. Potrivit Legii 76/2001, persoanele care primesc indemnizatie de somaj si care la un moment dat se angajeaza cu norma intreaga la o firma vor primi pina la sfirsitul perioadei pentru care aveau dreptul la indemnizatie 30% din cuantumul acesteia. Daca un somer care beneficiaza de indemnizatie de somaj isi gaseste un loc de munca intr-o alta localitate, va primi in momentul angajarii o suma echivalenta cu sapte salarii minime brute pe tara. De asemenea, cei care isi vor gasi o slujba intr-o localitate situata la o distanta mai mare de 50 de km de orasul in care locuiesc primesc o prima de incadrare neimpozabila egala cu doua salarii minime brute pe tara. Agentii economici primesc si ei subventii, pentru fiecare somer angajat cu contract individual de munca (70% din salariul de baza minim brut pe tara). Firmele care angajeaza pe durata nedeterminata absolventi ai institutiilor de invatamint superior si mediu primesc, timp de un an, pentru fiecare absolvent, o suma egala cu salariul minim brut. In plus, societatile care incadreaza, pe durata nedeterminata, absolventi din rindul persoanelor cu handicap beneficiaza timp de un an si jumatate, pentru fiecare absolvent, de un salariu si jumatate minim brut pe tara. Firmele care angajeaza someri in virsta de peste 45 de ani sau persoane intretinatoare unice de familie primesc pe o perioada de un an, pentru fiecare nou angajat din aceste categorii, salariul minim brut, cu conditia mentinerii salariatului in unitatea respectiva cel putin doi ani. In prezent, in judetul Dolj sint peste 37.000 de someri, iar 11.000 dintre acestia nu primesc nici un fel de ajutor banesc din partea statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS