14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

O privire

Conform Legii invatamintului, invatamintul gimnazial de noua ani devine obligatoriu, actuala clasa a VII-a devenind in 2003/2004 prima clasa a IX-a gimnaziala, drept pentru care scolile generale, in cea mai mare parte, se pregatesc de citiva ani pentru trecerea la aceasta structura. Acum insa, am fost anuntate (nu intrebate…) ca nu vor „adaposti“ clasele de acest nivel, deoarece n-au spatii (incorect), n-au incadrare adecvata (incorect), n-au dotare corespunzatoare (mai mult sau mai putin corect), nu figureaza in optiunile parintilor (n-au fost intrebati).

Sa exemplificam cu Scoala nr. 14 „Ion Tuculescu“ din Craiova: scoala de cartier, „de periferie“ nordica, functionind cu 24 de clase, 12 la I-IV si 12 la V-VIII, cuprinzind inclusiv elevi din Simnicul de Jos, care vin cu autobuzul la cursuri; trei localuri, doua intr-o curte, unul la citeva sute de metri, in total 18 sali de clasa (8+6+4), in care, se-ntelege, se invata „inghesuit“, in doua schimburi… Cel mai simplu calcul arata ca sint disponibile sase sali de clasa, una va deveni laborator de informatica in septembrie 2002, deci cinci sali, dar oare ar putea invata aici trei clase de a IX-a, cite presupune existenta a trei clase de a VII-a azi? Dotarea! Scoala are biblioteca asemanatoare tuturor bibliotecilor scolare, are o sala de sport moderna, reconstruita in 2001 pe vechiul amplasament, gratie unei sponsorizari de un miliard de lei, cu dotari moderne de peste cincizeci de milioane de lei, iar un local, cel cu sase sali, este in curs de reabilitare prin Banca Mondiala va reintra in circuit, la 31 martie 2002, cu dotari standardizate european. Pot concura acestea cu scolarizarea in trei cicluri, cursuri a 40 de minute din liceele ce vor aduna clasele gimnaziale de-a IX-a? Nu, sigur ca nu!

Incadrarea scolii, sistematizata pe sectiunea care vizeaza acest nivel, arata astfel: trei profesori de limba romana (doi Universitate), trei profesori de matematica (doi Universitate), doi profesori de limba franceza (doi Universitate), doi profesori de limba engleza (doi Universitate), un profesor de istorie (Universitate), un profesor de educatie fizica (Universitate), un profesor de religie (Universitate) etc. Nu-i asa ca nu este adecvata clasei a IX-a? La geografie este un IP3, dar cu gr. II si metodist al Inspectoratului Scolar, oare sa insemne o recunoastere a capacitatilor profesionale?

Ce se intimpla cu copiii? Vor parcurge clasele V-VIII la Scoala generala, vor merge care pe unde, in functie de media generala a acestora, vor parcurge clasa a IX-a la un liceu oarecare, apoi vor sustine examenul de capacitate si, in urma mediei obtinute, vor beneficia de o noua distribuire computerizata, pentru a-si continua, unii dintre ei, studiile. Vor schimba profesorii si colegii de doua ori, isi vor schimba drumurile, obisnuintele, optiunile tot de doua ori, iar unii dintre ei vor renunta, fie din cauze materiale, cei mai multi, fie din cauze strict scolare, psihopedagogice. Ei vor deveni un fel de „mita moarta“ (sa-mi fie iertata „metofara“), ce va absolvi de responsabilitate sau va acoperi de rusine, in timp, doua niveluri ale sistemului de invatamint, ce va da apa la moara celor ce sustin, fatis ori nu, ca scoala este o povara bugetara. Cine-si va asuma vinovatia nereusitei si cine bucuria reusitei? Cred ca, pina la urma, vom plinge cu totii si vom fi bucurosi sa nu dam ochii cu parintii lor…

Parinti care acum sint intrebati nu unde ar dori sa urmeze copiii lor clasa a IX-a, ci la ce liceu doresc sa urmeze aceasta clasa. E bine pusa intrebarea, nu-i asa? Va rezulta ca toti elevii claselor a VII-a de acum vor sa urmeze studii liceale… O aruncare de privire peste umar ne-ar aminti ca nu de la toate scolile generale vin copii la licee, ci mai merg si la scoli profesionale, mai ramin si pe-acasa, dar dupa ce incheie ciclul gimnazial. Or, pentru acestia s-ar putea ca scoala sa se incheie tot dupa clasa a VIII-a, lasind la o parte ideea de ciclu de invatamint. Si-a facut cineva o imagine a ceea ce va urma?

Parintii care vor putea vor prefera sa-si transfere copiii la gimnaziul din curtea unui liceu inca din clasa a V-a – sa aiba un loc; cei care nu vor putea vor tine copiii pe linga casa, daca nu din clasele mici, atunci dupa clasa a VIII-a. Va deveni obligatoriu invatamintul de noua clase? Poate, pina la clasa a VIII-a…

Deci, vor studia numai „cei buni“, invatamintul va deveni obligatoriu pentru unii, va inflori abandonul scolar, se va reduce numarul de cadre didactice, tot la liceele gazduitoare ale clasei a IX-a, oricit s-ar lungi pelteaua, se vor face economii in bugetul pentru invatamint, va ramine multa mina de lucru necalificata si ieftina. Si, secundar, se vor diminua „exodul de creiere“, ca nu va mai fi de unde!, si concurenta neloiala la bursele pentru studii in strainatate, ca va merge numai cine „poate“.

Mi se pare ca aceasta „miscare“ are in vedere doua lucruri:

– cadrele didactice vor accepta orice, oricum, pentru ca statutul lor umil si umilit prin drepturi de care nu pot beneficia si reprosuri de care nu sint vinovate, prea ingrijorate pentru ziua de miine, nu-si pot permite sa riste salariul, mizer, cum este, punind in prim plan interesul pentru viitorul unei generatii proiectate deja experientelor socio-economice;

– parintii sint atit de saraci si de buimaci in ce li se intimpla, incit o revolta legata de copiii lor li se pare inutila intr-o vreme cind munca este platita dupa principii nefiresti, si cu atit mai mult invatatura; nici nu vor baga de seama ca pe copiii lor ii asteapta abandonul scolar, venitul minim de pomana, viata cenusie a nerealizarii.

Si toate acestea incep sa se intimple acum, cu acordul tacit al structurilor intermediare, de la guvern prin minister, pina la scolile generale devenite brusc un fel de oaie neagra a unei societati imaculate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS