Oscilatiile Moscovei

Sint semne ca, dupa o apropiere de Occident, pe fundalul luptei impotriva terorismului, politica externa a Rusiei isi schimba din nou directia, intorcindu-se spre prioritatile externe traditionale. Intr-un comentariu publicat de saptaminalul Vek, analistul politic rus Andrei Riabov atrage atentia asupra intensificarii contactelor cu China. Kremlinul se straduieste sa reanimeze activitatea Organizatiei de Cooperare de la Shangai (OCS), intr-un moment in care tarile din Asia Centrala, membre ale acestei organizatii, isi manifesta preocuparea serioasa de a accepta pentru o perioada indelungata baze militare americane pe teritoriul lor. De asemenea, la Moscova si-au adus aminte de relatiile speciale cu Irakul, asteptind vizita ministrului de externe al acestei tari, Tariq Aziz.

Desigur, noteaza Andrei Riabov, acest comportament al Rusiei ar putea avea motive serioase. Dupa incheierea cu succes a operatiunii din Afganistan, Vestul ar avea o atitudine mai „rece“ fata de Moscova. Administratia de la Washington nu vrea sa se lege la miini prin angajamente serioase de reducere a armamentelor strategice. In SUA si in tarile Uniunii Europene au reaparut frecvent tematica legata de Cecenia si necesitatea unui dialog cu Aslan Mashadov, presedintele ales de ceceni, dar nerecunoscut ulterior de Kremlin. Mai mult, peste Ocean se intensifica vocile unor influenti oameni politici care se pronunta pentru o prezenta americana de lunga durata in Asia Centrala. In Vest s-au intensificat remarcile critice referitoare la incalcarile libertatilor democratice din Rusia, legate de postul de televiziune TV-6. Tuturor acestora li se adauga criticile din interiorul Rusiei impotriva apropierii de Occident. Acesti critici, cu suficient sarcasm, tin sa evidentieze ca ei au avertizat Kremlinul ca, imediat ce americanii si aliatii lor isi vor atinge scopul, nu vor mai tine seama de interesele Rusiei.

In aceasta situatie, Moscova oficiala vrea sa demonstreze atit opiniei publice interne, cit si celei internationale ca schimbarile neasteptate in politica Occidetului nu o deranjeaza si ca Rusia este gata, la rindul ei, sa se reorienteze in acele directii care nu sint deloc agreate de occidentali, raspunzind cu aceeasi masura.

Vreti voi sa creati baze militare in Asia Centrala? Venim si noi cu initiativa ca ministrii de externe din tarile Asiei Centrale sa semneze o declaratie in care sa se sublinieze cu claritate ca „lupta impotriva terorismului international se va desfasura numai sub stindardul ONU“. Daca relatiile voastre cu lumea araba se deterioreaza, noi sintem gata sa stabilim legaturi cu monarhiile din zona Golfului Persic, chiar daca se stie ca de aici vine principalul sprijin financiar pentru separatistii ceceni si este locul de refugiu al acelorasi lideri separatisti. Daca voi va ginditi la o posibila actiune militara impotriva Irakului, noi il asteptam in vizita la noi pe seful diplomatiei de la Bagdad. Chiar si in problema neutralitatii turkmene, atitudinea Rusiei se modifica vazind cu ochii. Daca pina acum se considera ca aceasta neutralitate ar fi un impediment pentru dominarea ruseasca in Asia Centrala, acum neutralitatea Ashabadului trebuie privita ca un obstacol pentru instituirea dominatiei americane in regiune.

Analizind lucrurile doar la suprafata, comportamentul Moscovei ar putea parea logic. Daca voi nu vreti sa tineti seama de noi, nici noi nu va mai luam in considerare. Numai ca, subliniaza analistul Andrei Riabov, daca o asemenea logica ar putea fi acceptata la nivelul „politicii de clan“, aceeasi logica este neproductiva la nivelul politicii planetare.

Premisa, potrivit careia prin demersurile sale Moscova ar mai putea intimida pe cineva, ar putea deveni nociva, apreciaza saptaminalul Vek. Rezultatele ar fi exact contrarii, ar irita si mai mult Occidentul e-

xact intr-o perioada in care preturile pe piata mondiala a petrolului sint foarte instabile, preturi de care este foarte dependenta economia ruseasca. Nu trebuie uitat, de asemenea, ca marii parteneri din Est ai Moscovei – China si India – nu ard de dorinta de a-si deteriora relatiile lor cu SUA si cu Occidentul. China, de exemplu, participind cu Rusia la activitatea OCS si semnind declaratia de a lupta cu terorismul international numai sub drapel ONU, isi face mare reclama, promovindu-si interesele proprii in SUA, nesimtind nevoia sa se consulte in aceasta privinta cu Moscova. India, in ultima criza indo-pakistaneza, s-a jucat un pic cu forta sa pentru a convinge SUA sa ridice interdictia livrarilor anumitor arme catre New Delhi. Chiar si Iranul, intr-un anumit concurs de imprejurari, ar putea sa se reorienteze spre Occident. Din toate acestea, subliniaza Andrei Riabov, reiese ca o opozitie reala impotriva Vestului nu-i realizabila si orice imitare a unei asemenea opozitii nu mai impresioneaza pe nimeni.

Promovarea unei politici dupa principiul „va facem in ciuda“ a mai fost experimentata in ultimul deceniu si nu a dus la nimic. S-au mai intors avioane din zbor deasupra Atlanticului, s-au mai facut exercitii pe harta cu generalii. Se poate trage o singura invatatura. In politica, mai ales in politica externa, spre deosebire de jocul de sah, niciodata nu trebuie sa joci cu „negrele“, adica sa-ti construiesti actiunile in functie de miscarile celeilalte parti. De la inceput trebuie sa-ti fixezi propriile prioritati si sa dai raspuns la intrebarea: Ce vrei sa fii? Parte a Occidentului? In acest caz, trebuie sa te obisnuiesti si cu rolul de „frate mai mic“. Punte de legatura intre Vest si Est? Este posibil, dar acesta nu-i un rol de autonom. Pentru a fi un centru autonom de putere trebuie sa ai o economie moderna, sa nu fii dependent de pretul petrolului si nici impovarat de o uriasa datorie externa. Numai dupa fixarea principalelor prioritati iti poti stabili si strategia politicii externe pe termen lung in toate directiile. In incheiere, saptaminalul Vek evidentiaza ca a miza doar pe faptul ca „noi sintem rusi“ va crea politicii externe a Rusiei probleme greu de rezolvat.