Marin Dunareanu din Craiova duce o viata trista si chinuita. Parasit de sotie si de copii de mai bine de sapte ani, bolnav de cancer la git si hranindu-se printr-o canula, barbatul in virsta de 50 de ani traieste haituit de gindul ca va fi dat afara din casa. Dupa 30 de ani de munca, Marin are ca venit numai pensia de invaliditate, de 1.200.000 de lei. Bani suficienti numai pentru a supravietui, prea putin insa pentru o viata decenta si acoperirea tuturor cheltuielilor. Asa s-a capatuit cu datoria pentru chirie din cauza careia a primit mai multe citatii in care este avertizat ca va ramine fara adapost. Barbatul a hotarit ca, in ziua in care va fi dat afara din casa, sa isi puna capat zilelor. Pe hol, linga usa de la intrare, pe o masuta, un cutit asezat deloc la intimplare asteapta ca Marin sa isi puna in practica gindul.
Marin Dunareanu este un om singur. Traieste inchis in apartamentul lui, impartindu-si zilele cu boala, gindurile si amintirile lui. Familia l-a parasit in urma cu sapte ani, din cauza unor neintelegeri. Prietenii ii calca rareori pragul, pentru ca Marin nu poate vorbi. Efortul supraomenesc pe care il face pentru a scoate citeva sunete surde, insotite de suieratul orificiului din git ramas dupa operatie, descurajeaza orice dialog. Televizorul a devenit un simplu obiect de decor pentru ca plata abonamentului ar fi fost o cheltuiala prea costisitoare pentru veniturile modeste ale barbatului. Marin a lucrat 30 de ani la Termocentrala de la Turceni. Din cauza bolii a intrerupt serviciul inainte de a realiza anii necesari pentru a iesi la pensie. Asa ca singurii bani de care beneficiaza barbatul, dupa o viata de munca, sint cei din pensia de invaliditate, „impresionanta“ suma de 1.200.000 de lei. Barbatul a supravietuit, dar, in timp ce banii se duceau pe hrana, medicamente si strictul necesar, datoriile pentru chirie si intretinere au inceput sa creasca pina la sume care au anulat orice speranta si posibilitate a lui Marin de a le achita.
„Decit in strada, mai bine ma omor! Sa scap de viata asta nenorocita!…“
De citeva luni, Marin Dunareanu primeste citatii prin care este anuntat ca, din cauza sumelor mari pe care le datoreaza Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL), in caz de neplata, va fi evacuat din domiciliu. De cind a primit prima citatie, barbatul si-a pierdut linistea. „Nu se poate. Au venit si vineri si mi-au spus ca ma dau afara. Nu mai am nici o sansa! O sa ramin pe drumuri… Daca as avea de unde, as plati… Dupa 30 de ani de munca nu am decit banii pentru gradul II de invaliditate. Am muncit pentru ce?…Sa ma arunce in strada ca pe un gunoi, ca pe un nimic…“, spunea barbatul plingind, fortindu-se sa lege cuvinte din sunetele chinuite. Dupa luni de framintare, Marin a hotarit ca singura solutie pentru el a ramas…moartea. „Decit in strada, mai bine ma omor! Sa scap de viata asta nenorocita!…“, se agita barbatul, aratind cu degetul un cutit asezat pe masuta de linga usa apartamentului.
Cazul lui Marin Dunareanu nu este singular. RAADPFL se confrunta in prezent cu 270 de cazuri de neplata a chiriei pe o perioada de mai multe luni. „Singura solutie pentru acest barbat ar fi ca primaria sa ii dea un ajutor social. Chiria nu este foarte mare, dar oamenii acestia nu au bani nici pentru a supravietui. Am propus primariei sa le subventioneze chiria, dar nu am primit raspuns. Le trimitem citatii, trebuie sa le facem aceste forme legale, dar aminam cit mai mult evacuarea lor din domiciliu. Nu ne lasa nici pe noi sufletul sa ii trimitem in strada“, a spus Ilie Badescu, directorul RAADPFL.
