10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIngropat de viu si din propria-i vointa

Ingropat de viu si din propria-i vointa

Daca mergi pe una din aleile cimitirului Sineasca spre locul de veci al rudelor si nu esti avertizat, ai mari sanse sa faci un atac de cord. Dintr-un mormint deschis, fara lespede, o „aratare“ intunecata la chip, cu barba incilcita, se iveste cind nu te astepti, dindu-le fiori trecatorilor. Jan nu vine de pe lumea cealalta si este cit se poate de viu. Numai saracia l-a „ingropat“. Traieste in cimitir de peste sase ani. Mai intii intr-un cavou, impreuna cu tatal lui care a si murit acolo, in mormintul altcuiva. Cind a ramas singur s-a mutat in actualul „domiciliu“, o groapa inca fara mort, devenita casa pentru un tinar de 22 de ani, ai carui singuri prieteni sint cei care trec in lumea cealalta. Datorita lor, Jan are unde dormi, ce minca si unde munci din cind in cind pentru un ban.

Toata viata lui Jan este un cimitir in care sint ingropati oameni si amintiri. Mama lui a fost cea care a murit prima. Atit de demult incit baiatul nici nu isi mai aminteste cit timp a trecut de atunci. Apoi a venit si rindul tatalui, cu care traise ani buni in cimitir, intr-un cavou. „Era bolnav. Nu mai putea sa mearga. Si tata tot in cimitir a murit, dar in cavoul celalalt, in care am stat prima data. Ala de colo, mai in fata“, a spus Jan, pe numele lui adevarat Nicu Cristian Nicolae, aratind cu degetul cavoul din care a trebuit sa plece pentru a ceda locul mortilor „proprietari“. Cit despre rudele ramase in viata, un unchi si doua matusi, e ca si cum ar fi moarte… Stiu unde sta Jan, dar… atit. „Ma mai duc la unchiu-meu, imi mai da de mincare. Dar la matusi nu ma duc, ca ele stau mai mult pe la tara“, povesteste baiatul.

Amintiri sterse care nu tin de cald

Inainte de a fi mormint, groapa cimentata unde locuieste Jan este deocamdata „acasa“ pentru baiatul care la 22 de ani arata ca un mosneag. Citeva zdrente ingramadite intr-un colt tin loc de pat. Pe podea stau citeva sticle goale pe care Jan le stringe pentru a le vinde, doua pahare de plastic cu coliva primita de pomana, o farfurie murdara si un mar zbircit. Sase ani traiti pe piatra rece a unui mormint sint suficienti sa uiti cum este sa dormi intr-un pat, sa maninci la masa si sa auzi o vorba buna. Cu toate astea, Jan isi mai aminteste de copilaria lui, singura perioada in care a trait omeneste: „Am avut si noi apartament in Craiovita, pe vremea lui Ceausescu. L-au dat afara pe tata de la serviciu si dupa citeva luni am ramas pe drumuri. Am stat si la Balta Craiovitei, cu mama, tata si frate-miu mai mic. Am dormit si prin piete… De vreo sase ani stau in cimitir“, povesteste baiatul cu vocea taiata din cind in cind de o tuse seaca.

„Mai e unul care sta in alt cavou…“

Fratele lui Jan, Ovidiu Nicolae, are 21 de ani, locuieste la un prieten si trece destul de des pe la cimitir, in „vizita“. „Stau la un prieten cu chirie. Il mai ajut si eu pe frate-meu cum pot. Am facut cerere si la primarie pentru o camaruta, am trimis si la Bucuresti… Degeaba! Jan e bolnav de epilepsie si ar trebui sa stea la adapost. Dar mai mult nu pot sa il ajut!“. Angajatii cimitirului s-au obisnuit cu Jan. La fel si cei care vin foarte des la mormintele celor apropiati. „E aici de, aha, mai mult de cinci ani. Ii mai dam si noi de mincare, ii mai dau si groparii, ca ii ajuta la sapat si la alte munci, ii mai da si lumea de pomana… Proprietarii mormintului nu se supara si nu au nimic impotriva sa stea el acolo. Daca nu are unde altundeva!… Mai e unul care sta in alt cavou. Ala are doi copii si nevasta-sa a nascut iar acu’ citeva zile. L-au dat si pe asta micu la un leagan de copii, ca si pe ceilalti. Ce sa le faci, domne?! Sint vai de ei! “, a spus unul dintre angajatii cimitirului Sineasca.

Traind sub pamint, ca o cirtita, Jan isi duce zilele ca un mort viu, ca un zombie care nu mai este in stare sa simta nimic: nici frigul, nici foamea, nici frica, nici raceala si nici dispretul oamenilor. Numai asa poate supravietui. A invatat asta de la prietenii lui din cavouri si morminte…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS